sâmbătă, 19 mai 2012

Cultura ceramicii liniare.


Ceramica liniara.

Foto: Link(uri) la sfarsitul postarii!



Cultura liniara,cea mai veche cultura neolitica din Europa centrala din a doua jumatate a mileniului 5 i.Hr. si primul sfert al mileniului 4 i.Hr. Denumita astfel dupa decorul ceramicii,incizat in benzi de linii paralele. A rezultat (dupa opiniile majoritatii specialistilor) din grefarea anumitor elemente de caracter sudic (Starcevo-Cris) pe fondul unor culturi locale din epipaleolitic si mezolitic (in special de tip tardenoisian),de la care a mostenit uneltele de tip microlitic cioplite in silex sau obsidiana. Se accepta in general impartirea ei in cinci faze de evolutie. In NV Romaniei par sa fi patruns elemente ale unei variante din prima etapa de evolutie,numita est- slovaca (Alfold-Linienbandkeramik),dar descoperirile de acest gen de la Ciumesti sunt acum interpretate,de cea mai mare parte a cercetatorilor,drept un amestec de materiale apartinand fazei Starcevo-Cris IIIB-IVA,cu cateva elemente ceramice de tip Alfold si a altor materiale care tin de marele grup cultural al ceramicii pictate din vestul Transilvaniei,Crisana,estul Slovaciei si nordul Ungariei. In etapa numita a ceramicii liniare decorate cu “capete de note muzicale” (dupa gropitele rotunde sau lunguiete dispuse pe linii incizate ca pe un portativ),aceasta cultura coboara din Polonia (unde patrunsese din Cehia si Slovacia)pe Nistru,raspandindu-se in Moldova,unde a putut veni si pe o cale directa din teritoriul actual al Ucraine. Din Moldova,in diverse etape,a ajuns pe de o parte in SE Transilvaniei ,pe de alta parte in Muntenia si poate chiar in Dobrogea. Triburile purtatoare ale culturii ceramice liniare si-au intemeiat asezarile in egala masura pe terase joase,medii si chiar inalte,tipul de locuinte fiind de mari dimensiuni,impartita in  mai multe incaperi si avand numerosi pari de sustinere. La noi s-au descoperit insa resturi provenind atat de la locuinte de suprafata de dimensiuni modeste ,de tipul colibei usoare,cat si cateva bordeie (mai mult sau mai putin adancite).

     Ceramica culturii se caracterizeaza prin vase in forma de bol si ,mai rar, mici castroane si diverse vase bitronconice cu gat drept si nu prea inalt. In general arsa la cenusiu sau negru-cenusiu,ceramica a fost decorata cu linii incizate intrerupte de mici gropite (“capete de note muzicale”),cu brauri alveolare sau chiar cu unghia  (acestea din urma preluate sigur de la cultura Starcevo-Cris). Decorul este adeseori insotit de proeminente,perforate sau nu. In etapele tarzii,se renunta adeseori la liniile incizate,pastrandu-se numai gropitele.

     Utilajul litic este deosebit de caracteristic folosindu-se toporul calapod,si alte forme de topoare din piatra slefuita;din silex sau obsidiana s-au cioplit diverse racloare,gratoare,lame etc.Tipice sunt uneltele microlite ,mai ales trapezele si acelea in forma de semiluna.

      Plastica antropomorfa descoperita pe teritoriul Romaniei se reduce la cateva fragmente de statuete si la unele figuri umane modelate pe vase.

      Dupa parerea noastra si potrivit descoperirilor de care dispunem pana in prezent (exceptand grupa est-slovaca din vestul tarii),evolutia culturii pe teritoriul Romaniei pare a fi avut trei etape. Unele materiale descoperite la Traian-Dealul Fantanilor,Danesti-Glavanestii Vechi,Larga Jijia,cat si acelea de la Bancu,Rupea etc.reflecta un prim moment al patrunderii ceramicii liniare in Moldova si SE Transilvaniei la o data la care cultura Starcevo-Cris nu-si incetase inca existenta. Intr-o etapa urmatoare a evolutiei culturii ceramice liniare ,cand desigur triburile purtatoare continua sa patrunda in Moldova ,din centre secundare,spre periferia ariei lor de raspandire,se incadreaza majoritatea materialului de la Glavanestii Vechi (unde exista insa si elemente de décor mai vechi),Traian-Dealul Fantanilor ,Cipau,Harman,Suditi etc. Ultima faza a ceramicii liniare din Moldova,care incheie evolutia ei,este reprezentata pana in prezent numai de descoperirile din statiunea de pe “Rapa lui Bodai”,de la Tarpesti,unde au fost descoperite materiale care reflecta contactul real intre purtatorii acestei culturi si aceia ai culturii Boian-Giulesti. Pentru faza finala a culturii ceramicii liniare,respectiv pentru aspectul de la Tarpesti,exista astazi doua date absolute (C14): 4220+-100 i.Hr si 4295+-100 i.Hr. Aceasta cultura a avut o contributie importanta la formarea culturilor Precucuteni si Boian.



Enciclopedia Arheologiei si Istoriei vechi a Romaniei, vol. A-C,pag.287-288,

Ed.Enciclopedica, coord.stiintific Constantin Preda.



Top of Form

Cultura ceramicii liniare este un orizont arheologic major a neoliticului european, cu înflorirea in cca. 5500-4500 BC. Este abreviată ca LBK (din limba germană: Linearbandkeramik), de asemenea, cunoscuta sub numele de Ware Band Linear, Ware Liniar, Ceramica Liniară sau Cultură Ware Incizata, şi se încadrează în Cultura  Dunăreana I  dupa V. Gordon Childe.
Cele mai multe descoperiri  pentru cultura sunt pe Dunărea mijlocie, Elba superior şi mijlociu, precum şi Rin superior si mijlociu. Ea reprezintă un eveniment major în răspândirea iniţială a agriculturii în Europa. Ceramica, după care a fost numita se  compune din cupe simple, boluri, vaze şi ulcioare, fără mâner, dar într-o etapă ulterioară cu papuci sau urechi străpunse, baze şi gât. Acestea au fost concepute în mod evident pentru  mâncăruri, bucătărie, sau pentru transportul imediat  sau local de alimente şi lichide.
Site-uri arheologice importante sunt: Nitra din Slovacia, Bylany în Republica Cehă; Langweiler şi Zwenkau în Germania; Brunn am Gebirge, în Austria; Elsloo, Sittard, Köln-Lindenthal, Aldenhoven, Flomborn şi Rixheim pe Rin; Lautereck şi Hienheim pe Dunăre superioară; Rossen şi Sonderhausen pe Elba mijloc.
Săpăturile de la Oslonki în Polonia (datând din 4300 î.Hr.) (LBK tarziu), a relevat o aşezare mare fortificata care acoperă o suprafaţă de 4.000 mp Aproape 30 case lungi trapezoidale şi peste 80 de morminte o fac una dintre cele mai bogate aşezări de astfel de descoperiri arheologice din toate Europa centrală. Casele lungi  rectangulare au fost între 7 şi 45 metri lungime şi între 5 şi 7 metri lăţime. Ele au fost construite din lemn masiv , cu nuiele impletite si lipite cu lut.
Sunt recunoscute doua variante ale culturii ceramicii liniare timpurii:
• Cultura timpurie sau de Vest a ceramicii liniare dezvoltata peDunărea de mijloc, inclusiv vestul Ungariei, şi a fost adusa în jos pe Oder Rin, Elba, şi Vistula.
• Cultura ceramicii liniare de Est a înflorit în estul Ungariei.
Fazele Orientul Mijlociu şi târziu sunt, de asemenea, definite. În faza de mijloc, Cultura timpurie ceramicii liniare pătrunde  cultura Bug-Nistru şi a început  fabricarea ceramicii cu note muzicale. În faza sa tarzie, Cultura Ceramica atinge Vistula şi Elba.
Un număr de culturi înlocuieşte in cele din urmă, cultura ceramicii liniare in zona sa de acoperire, dar nu există nicio  corespondenţa dintre variantele sale şi înlocuirea culturilor. in schimb harta culturii este complexă. Unele dintre culturile ce urmeaza cultura ceramicii liniare sunt: Hinkelstein, Großgartach, Rossen, Lengyel, Cucuteni-Trypillian, şi Boian-Maritza.

Nume
Termenul "Ware Band Linear" derivă din tehnica ceramicii de decorare. Partea numelui "Ware Band" sau Bandkeramik a acesteia a început ca o inovaţie a arheolog german, Friedrich Klopfleisch (1831-1898). Cea mai veche denumire general acceptata în limba engleză a fost Cultura Dunăreana  a lui V. Gordon Childe. Cele mai multe nume în limba engleză sunt încercări de a traduce Linearbandkeramik.
Deoarece ceramica Starčevo-Körös a fost mai devreme decât LBK şi a fost situata într-o regiune apropiata producătoare de alimente, anchetatorii au cautat devreme pentru precedente acolo. O mare parte a ceramicii Starčevo-Körös caracteristici modele decorative compus din benzi de răsucit de vopsea: spirale, benzi convergente, benzi verticale, şi aşa mai departe. LBK pare să imite şi să îmbunătăţească, deseori, aceste convolutions cu linii incizate, deci pe termen lung, liniar, pentru a distinge vase pictate din banda de consum banda incizate.
Geografie şi cronologie
The LBK nu a început cu această gamă şi numai a ajuns spre sfârşitul timpului său. Acesta a început în regiunile mai dense de ocupaţie pe Dunăre mijloc (Boemia, Moravia, Ungaria) si se intinde pe aproximativ 1500 km de-a lungul râurilor şi în anii 360. Rata de expansiune a fost, prin urmare, aproximativ 4 km pe an, care poate fi numit cu greu o invazie sau un val de standardul de evenimentele curente, dar în timp arheologice se pare deosebit de rapid.
The LBK a fost concentrat oarecum interioare din zonele de coastă, adică, nu este dovedită în Danemarca sau în benzi de coastă din nordul Germaniei şi Poloniei, sau coasta Mării Negre, în România. Regiunile de coastă de nord a rămas ocupate de culturile mezolitic exploatarea fabulos de bogat, apoi ruleaza somon de Atlantic. Există concentraţii mai uşoare de LBK în Ţările de Jos, cum ar fi la Elsloo, Ţările de Jos cu site-urile de Darion, Remicourt, Fexhe sau Waremme-Longchamps şi la gurile de Oder şi Vistula. Evident, Neolithics şi Mesolithics nu au fost excl. reciproc.
LBK la limita maximă a variat de la aproximativ linia de Seine-Oise (Paris Bazinul) est de linia de Nipru, şi la sud de linia Dunării de sus în jos pentru a Big Bend. O extindere a fugit prin valea Bugului de Sud, a sărit în valea Nistrului, şi a virat la sud de Nistru mijloc de a Dunării de Jos în România de Est, la est de Carpaţi
 Periodizare
O bună parte dintre datele de C-14 au fost dobândite pe LBK, efectuarea de analize statistice este posibil, care au fost efectuate pe grupuri de probă diferite. Un astfel de analiză de către Stadler şi Lennais stabileşte limite de încredere de 68,2% la circa 5430-5040 î.Hr., adică, 68,2% din date posibile permise de variaţie dintre factorii majori care influenţează măsurarea, calcularea şi intră în acel interval de etalonare. Interval de încredere 95,4% este de 5600-4750 BC.
De date continuă să fie achiziţionate şi, prin urmare, orice analiză ar trebui să fie luată ca un ghid dur numai. În general acesta este, probabil, sigur să spun că cultura ceramicii liniare a durat mai multe sute de ani de preistorie continentale europene în secolele 6 şi sfârşitul începutul milenii cincea, cu variaţii locale. Datele din Belgia indică o întârziere de supravieţuire LBK acolo, cât de târziu 4100 î.Hr..
Cultura ceramicii liniare nu este singura producătoare de alimente jucător pe scena a Europei preistorice. Acesta a fost, prin urmare, este necesar să se facă distincţia între acesta şi neolitic, care a fost cel mai usor de facut prin împărţirea neolitice din Europa în faze cronologice. Acestea au variat foarte mult. O aproximare este după cum urmează:
• Neoliticul timpuriu. 6000-5500. Prima apariţie de alimente producătoare de culturi, în partea de sud a gamei Linear viitor Cultura Ceramica: The Körös din sudul Ungariei, precum şi cultura Bug-Nistru, în Ucraina.
• Neolitic mijlociu. 5500 - 5000. Cultura timpurie şi Orientul Mijlociu Linear Ceramică.
• din neoliticul tarziu. 5000-4500. Ceramică târziu liniare şi culturi existente.
Ultima etapă nu mai este la sfârşitul neoliticului. Un "neolitic definitivă" a fost adăugată la tranziţia între neolitic şi epoca bronzului. Toate numerele de depind într-o anumită măsură, pe regiuni geografice.
Stilurile de Ceramica din LBK permite anumite diviziunea fereastră în timp. Schemele conceptuale au variat oarecum. Unul este, după cum urmează:
• timpurie. De Est şi de culturile occidentale LBK, originar pe Dunăre mijloc.
• Orientul Mijlociu. Notă muzicale ceramică. Liniile incizate de decorare sunt rupte sau reziliat de înţepături, sau "accidente vasculare cerebrale", dand aspectul de note muzicale. Cultura de extins pentru a măsura maximă. Variante regionale a apărut. O variantă este la sfarsitul anilor Bug-Nistru cultură.
• târzie. Mîngîie ceramică. Liniile de pene sunt substituite de linii incizate.
Timpurie sau de Vest
Cultura devreme sau mai vechi de Vest ceramicii liniare a început în mod convenţional la 5500 î.Hr., eventual, încă din 5700 î.Hr., în vestul Ungariei, sudul Germaniei, Austria şi Republica Cehă. Este denumit uneori Ceramica Centrale Europene liniară (CELP), pentru ao distinge de la faza de ALP a culturii ceramicii liniare de Est. Ungurii au tendinţa de a folosi DVK, Dunatúl Vonaldiszes Kerámia, tradus "Transdanubian ceramicii liniare." Un număr de stiluri locale şi fazele de articole sunt definite.
La sfârşitul fazei timpurii pot fi datate la sosirea sa în Ţările de Jos, la aproximativ 5200 î.Hr.. Populaţia a fost deja producătoare de alimente într-o anumită măsură. Faza de început a fost pe acolo, dar între timp de Muzica-Nota Pottery (Notenkopfkeramik) de fază al Culturii Linear Orientul Mijlociu Ceramica Band a apărut în Austria, la circa 5200 şi sa mutat spre est, în România şi Ucraina. Faza tardivă, sau cultură ceramică mîngîie (Stichbandkeramik sau SBK, 5000-4500), a evoluat în Europa centrală şi a plecat spre est.
Acest articol include o scurtă introducere la unele caracteristici ale culturii occidentale ceramicii liniare de mai jos.
De est
Cultura ceramicii liniare de Est dezvoltate din estul Ungariei şi aproximativ simultan cu, probabil, câteva sute de ani după, a Transdanubian. Campia mare acolo (limba maghiară Alföld) au fost ocupate de către Starčevo-Criş-Körös Cultură "mediteraneeni gracile" din Balcani încă din 6100 î.Hr.. Hertelendi şi alţii dau un interval de date reevaluat de 5860-5330 pentru a neoliticului timpuriu, 5950-5400 pentru Crişului [16]. Cultura Körös mers atît de departe spre nord, ca margine de Tisa superioară şi sa oprit. La nord de ea simplu Alföld şi Munţii Bükk au fost intens ocupate de Mesolithics înfloritoare, cu privire la comerţul instrument de silex.
La 5330 în jurul valorii de cultură clasică Alföld a LBK apărut la nord de Cultură Crişului şi a înflorit până la aproximativ 4940. De data aceasta, de asemenea, este neolitic Orientul Mijlociu. Cultura Alföld a fost abreviat ALV de la numele său maghiar, Alföldi Vonaldíszes Kerámia, sau ALP pentru Cultura ceramicii liniare Alföld, cea mai timpurie variantă a culturii ceramicii liniare de Est.
Într-un punctul de vedere al AVK a venit "direct din", a Crişurilor. Dosarul, scurt-au variat Grupul Szatmár la marginea de nord a Culturii Crişului pare de tranziţie. Unii loc cu Körös, unele cu AVK. Ceramică din urmă este decorat cu benzi albe pictate cu margini incizate. Körös ceramica a fost pictată.
După cum se prezentate mai sus, cu toate acestea, nu au existat importante mişcări de populaţie de peste graniţă. The Körös a continuat într-o fază târzie în locul său obişnuit, 5770-5230. The Körös târziu este, de asemenea, numit proto-Vinča, care a fost urmat de Vinča-Tordo, 5390-4960. Nu există nici o necesitate pentru a vizualiza Crişului şi AVK cât mai strâns legat. Economia AVK este oarecum diferită: îl foloseşte bovine şi porcine, atât de sălbatic care apar în regiune, în loc de oi din Balcani şi Marea Mediterană. Procentul de oase de animale sălbatice este mai mare. Orz, mei şi linte au fost adăugate.
În jurul valorii de 5100 sau cam asa ceva, spre sfârşitul neoliticului mijlociu AVK clasice coborât într-un complex de grupuri de pronunţat local, denumit Szakálhát-Esztár-Bükk, care a înflorit aproximativ 5260-4880:
• Grupul Szakálhát a fost localizat pe Tisa mici şi mijlocii şi a râurilor Crişului, luând locul al Culturii anterioare Körös. Ceramică sale a continuat cu benzi pictate alb şi margine incizate.
• Grupul Esztár la ceramica nord featured cu benzi pictate in vopsea întuneric.
• Grupul Szilmeg a fost situat la poalele Munţilor Bükk.
• Grupul Tiszadob a fost situat în Valea Sajo.
• Grupul Bükk a fost situat în munţi.
Acestea sunt toate caracterizate prin consum fin lucrate si decorate. Întregul grup este considerat de majoritatea sursele enumerate în acest articol să fi fost în LBK. Înainte de cronologia şi multe dintre site-urile erau cunoscute Bükk a fost gandit sa fie o variantă majoră, în fapt, la un moment dat Gimbutas crede ca aceasta să fie identic cu cultură de Est ceramicii liniare. Din 1991 preponderenţa Alföld a iesit la lumina.
Sfârşitul de Cultura ceramicii liniare de Est şi LBK este mai puţin sigur. The Szakálhát-Esztár-Bükk coborît într-un alt complex din neoliticul tarziu moştenire, Tisa-Herpály-Csöszhalom, care fie nu LBK sau este de tranziţie de la LBK la Tiszapolgár, o cultură succesor.
Originile
Originea a culturii trebuie să fie distins de origine a persoanelor care au folosit-o.
Cultură
Cea mai veche teorie de origine Linear Culturii olărit este că ea a venit din cultura Starčevo-Körös din Serbia şi Ungaria. Sprijinirea acest punct de vedere este faptul că a apărut mai devreme LBK cca. 5600-5400 î.Hr. pe Dunare de mijloc din gama Starčevo. Probabil, a nord extinderea precoce Starčevo-Körös a produs o variantă locală a ajunge la Tisa superioară, care ar fi putut fi create prin contactul cu nativ epi-paleolitic oameni. Acest grup mic a început o nouă tradiţie de ceramică, substituind gravuri de picturi a culturilor balcanice.
Un site de la Brunn am Gebirge doar la sud de Viena pare a documentului trecerea la LBK. Site-ul a fost dens stabilit într-un model de casa lung de aproximativ 5550-5200. Straturile inferioare Starčevo-facilitate de tip ceramica simplu, cu numar mare de unelte din piatră realizate din materiale de la lângă lacul Balaton, Ungaria. De-a lungul interval de timp, LBK creşterea animalelor şi de ceramica a crescut, în timp ce utilizarea de unelte de piatra a scăzut.
O a doua teorie propune o dezvoltare autohton din mezolitic culturilor locale. [19] Deşi Starčevo-Körös a intrat sudul Ungariei, la aproximativ 6000 şi răspândirea LBK foarte rapid nu pare să existe o pauză de până la 500 de ani în care pare a fi o barieră să fi fost în vigoare. În plus, speciile cultivate de apropiere şi din Orientul Mijlociu neolitic nu fac bine în intervalul Linear Cultura Ceramică. Şi, în sfârşit, Mesolithics în regiune înainte de a LBK folosit unele specii domestice, cum ar fi grâul şi inul. Cultura Hoguette La nord-vest de pe gama de LBK dezvoltat producţia lor alimentară proprie din plante native şi a animalelor.
O a treia teorie atribuie începutul ceramicii liniare la o influenţă de la culturile mezoliticului a câmpiei est-europene. Ceramica a fost folosit intensiv în colectarea produselor alimentare.
Rata la care sa răspândit nu a fost mai rapidă decât de răspândire a neoliticului, în general. În consecinţă Dolukhanov şi altele postulat că un impuls din stepa la sud-est a barierei stimulat de nord Mesolithics de aceasta de a inova ceramica lor. Acest mod de vizualizare numai conturile pentru ceramica, probabil, a Mesolithics a combinat de novo cu producţia locală de alimente, care a început să se răspândească foarte rapid pe parcursul unui interval care a fost deja produce ceva de mancare.
Populaţie
Teoria iniţială a populaţiei LBK emis ipoteza că cultura a fost răspândit de către agricultori se deplasează pe Dunăre în sus practică slash-şi-arde metode. Prezenţa mării Mediterane coajă, gaederopus Spondylus, şi similitudinea a ceramicii de tigve, care nu a crescut în partea de nord, părea a fi o dovadă în materie de imigraţie. Terenuri în care s-au mutat credea nelocuite sau prea slab populate de vanatori-culegatori să fie un factor semnificativ.
Bariera care cauzează hiatus menţionate mai sus nu are o cauza geografică imediată. Cultura Körös sa încheiat în mijlocul câmpiei maghiare şi, deşi climatul de la nord este mai rece gradientul nu este atât de clare încât să formeze o barieră acolo.
Genetice dovezi
În 2005, oamenii de stiinta cu succes esalonate mtADN regiunea de codificare 15997-16409 derivate de la 24 de 7,500-7,000 de ani, omului rămâne asociat cu cultura LBK. Dintre cei 22 au fost în continuare de la locatii in Germania aproape de Munţii Harz şi Valea Rinului superior în timp ce unul a fost din Austria şi unul din Ungaria. Oamenii de stiinta nu a scos la iveală referitoare la secvenţa HVSI pentru toate probele, dar a identificat faptul că 7 din probe a aparţinut H sau V ramură a arborelui filogenetic mtADN, 6 aparţinut sucursalei N1a, 5 aparţinut sucursalei T, 4 aparţinut K (U8) ramură, o parte din ramura J, şi una a aparţinut sucursalei U3. Toate sucursalele sunt existente in populaţiei europene actuale. Compararea N1a HVS1 secvenţe cu secvenţe de indivizii care trăiesc găsit trei dintre ele să corespundă cu cele ale persoanelor care trăiesc actualmente în Europa. Două dintre secvenţe corespundea la ganglionii de rudenie prezis să existe sau să fi existat pe ramura europeană a arborelui filogenetic. Una dintre secvenţe este legată de populaţii europene, dar cu nici urmaşii aparentă în rândul populaţiei moderne.
Dovezile N1a susţine ideea că descendenţii culturii LBK au trăit în Europa pentru mai mult de 7.000 de ani şi au devenit o parte integrantă a populaţiei europene actuale. Lipsa de mtADN haplogrupului U5 sprijină ideea ca U5 în acest moment este unic asociat cu culturile mezoliticului european.
Un studiu din 2010 a ADN-ului vechi a sugerat că populaţia a avut afinităţi LBK moderne de zi populaţiile din Orientul Apropiat şi Anatolia. Studiul a constatat, de asemenea, unele caracteristici unice, cum ar fi frecventele haplogrupului mitocondriale.
] Economie
Teren de utilizare
Oameni LBK stabilit pe terasele fluviale şi în apropieri de râuri. Ei au fost rapid pentru a identifica regiunile de loess fertil. Pe ea au ridicat un ansamblu distinctiv al culturilor şi a buruienilor asociate în parcele mici, o economie care Gimbutas numit [25] "tip grădină de civilizaţie." Diferenta dintre o cultură şi o buruiană în contexte LBK este frecventa. Alimente culturi sunt:
Emmer şi einkorn au fost, uneori, cultivate ca maslin, sau culturi mixte. The einkorn mici randament predomină peste Emmer, care a fost atribuit la rezistenţa este mai bine să ploi abundente. Cânepă (Cannabis sativum) şi (Linum usitatissimum) a dat poporului LBK materiei prime de frânghie şi pânză, pe care le fără îndoială fabricate la domiciliu ca o industrie cabana. Din macul (Papaver somniferum), a introdus mai târziu de la Marea Mediterană, care le-au fabricat medicina paliativa.
Oamenii au fost LBK vînzare-strang, precum şi, cu bovine favorizat, deşi caprine şi porcine sunt, de asemenea, înregistrate. Ca agricultori astăzi, ele pot fi folosite cereale mai bine pentru ele însele şi grade inferioare pentru animale. Caini omniprezente sunt prezente aici prea, dar scantly. Substanţiale rămâne sălbatic faunistice sunt găsite. LBK suplimentat dieta lor de cerb de vânătoare şi de mistreţi în pădurile deschise din Europa aşa cum a fost atunci.
Demografice istorie
Deşi nu transferuri semnificative populaţiei au fost asociate cu începutul de LBK, difuzarea populaţiei de-a lungul zonelor umede ale civilizaţiei mature (circa 5200 î.Hr.) au nivelat procentul ridicat al secvenţei genice de rare menţionate mai sus de LBK târziu. Populaţia a fost mult mai mare de apoi, un fenomen numit tranziţiei demografice neolitic (NDT). Potrivit Bocquet-Appel început dintr-o populaţie stabilă de "grupuri mici conectate schimbul de migranţi" printre "vanatori-culegatori si horticultorilor", a LBK confruntat cu o creştere a ratei natalităţii cauzate de o "reducere a duratei intervalului de naştere." Autorul ipoteze unei scăderi în perioada de înţărcare făcut posibil de diviziune a muncii. La sfârşitul LBK NDT a fost de peste, precum şi creşterea populaţiei au disparut din cauza la o creştere a ratei mortalităţii, cauzate, autorul speculeaza, de noi agenţi patogeni a trecut de-a lungul prin contactul social a crescut.
Populaţia nouă a fost sedentare de până la capacitatea de a terenului, iar apoi sa mutat populaţia exces de teren mai puţin locuite. Un studiu in profunzime GIS de Ebersbach şi Schade de 18 km ² o regiune în regiune zonele umede de Wetterau, Hesse, urme de utilizare a terenului în detaliu şi descoperă factorul limitator. În regiunea de studiu 82% din teren este potrivit pentru agricultură, 11% pentru păşunat (chiar dacă umede) şi pante abrupte 7%. Investigatorii au descoperit ca LBK ocupat acest teren de aproximativ 400 de ani. Au început cu 14 localităţi, 53 case, 318 de oameni folosind zonele umede pentru bovine păşune. Localitatea treptat repartizate pe zone umede, atingând un maxim de 47 localităţi, 122 case, 732 de oameni în ultima perioadă. La acel moment, toate terenurile de păşunat disponibil a fost în uz.
Spre final, populaţia a scăzut brusc la niveluri iniţiale, chiar dacă o mare parte din terenul arabil a fost încă disponibile. Investigatorii concluzia că bovinele au fost principalul interes economic şi de păşuni disponibile a fost un factor limitator în decontare. Neolitic din Orientul Mijlociu prezente concentraţii urbane de oameni trăiesc în principal pe cereale. Carne de vită şi de produse lactate pe de altă parte, au fost pilonul de dieta LBK. Atunci când terenurile de păşunat au fost toate în uz s-au mutat în altă parte, în căutare de ele. Deoarece fereastra relativ scurtă a LBK se încadrează aproximativ în centrul perioadei de clima Atlanticului, un maximum de temperatură şi de precipitaţii, o concluzie că răspândirea de zone umede la acel moment a încurajat creşterea economică şi răspândire a LBK este într-o anumită măsură justificată.
Material cultură
Tool kit
Setul de program a fost necesar să economiei. Flint şi obsidian au fost principalele materiale utilizate pentru puncte şi margini de tăiere. Nu există nici un semn de metal. De exemplu, au recoltat cu secerile fabricate prin introducerea lame de silex în interiorul unei bucăţi de lemn curbat. Un instrument de diagnosticare, de "pantofi trecut celt", a fost confecţionate dintr-un motiv lama daltă de piatră legat de un mâner. Ai tras lama pe o bucată de lemn de mâner, eliminarea fulgi, similar cu un plan. Este de bun augur au fost făcute de puncte de piatră legată de un băţ care ar putea fi rotit. Raclete şi cuţite se găsesc în abundenţă. Utilizarea de piese de silex, sau microliths, coborât din mezolitic, în timp ce piatra la sol este caracteristică din neolitic.
Aceste materiale sunt dovezi atât de specializare a forţei de muncă şi comerţ. Stânca de cremene utilizate au venit din sudul Poloniei, iar obsidian, din munţii Tatra şi Bükk. Asezarile din aceste regiuni specializate în industria minieră şi de fabricaţie. Produsele au fost exportate în toate regiunile LBK celelalte, pe care trebuie să fi avut ceva de comerţ. Aceasta Comertului este un argument puternic pentru o unitate etnică între buzunarele împrăştiate ale culturii.

Localitatea modele
Unitatea de şedere a fost casa de mult timp, o structură dreptunghiulară, cu 5,5 la 7 m lăţime, de lungime variabilă, de exemplu, o casa la Bylany a fost de 45 m. Pereţii exteriori au fost gard de nuiele şi-Daub, uneori alternând cu busteni divizat, cu acoperişuri înclinate stuf, susţinut de şiruri de stâlpi, trei across.The peretele exterior al casei a fost solid şi masiv, stejar posturi fiind preferate. Zgura pentru tencuială a fost săpat de gropi în apropierea casei, care au fost apoi utilizate pentru depozitare. Posturi suplimentare de la un capăt ar putea indica o poveste parţială a doua. Unele case de LBK au fost ocupate pentru atât timp cât 30 de ani.
Cel puţin o parte din casă ar fi putut fi folosite pentru animale, ca o incintă împrejmuită alăturat un capăt. Şanţuri de-a lungul a mers o parte din zidurile exterioare, în special la sfârşitul anului închise. Scopul lor nu este cunoscută, dar probabil nu sunt opere defensive, deoarece acestea nu au fost de mult de o apărare. Mai probabil, şanţuri colectate apelor reziduale şi a apei de ploaie. O casă mare cu mulţi oameni şi animale ar fi trebuit să aibă un sistem de drenaj. Se poate concepe un sfârşit urât mirositoare, în cazul în care animalele şi latrine au fost amplasate, şi un scop intern.
Acces facil la apă proaspătă, de asemenea, ar fi fost obligatorie, care este un alt motiv pentru care au fost aşezări în ţinuturile de jos în apropierea apei. O serie de puţuri de multe ori au fost descoperite, cu o căptuşeală de tip log-cabină construit un strat la un moment dat ca straturile anterioare sa scufundat în bine.
Pe plan intern casa au avut unul sau două partiţii crearea de până la trei domenii. Interpretările de utilizare a acestor zone variază; poate dormit, comune şi animalele. Coşul de gunoi a fost în mod regulat scoase şi introduse în gropi externe. Activitatea de deşeuri producătoare, cum ar fi pregătirea şi ascunde cu piatră-de lucru, a fost realizată în afara casei. Uşa principală a fost situat la capătul opus de la dormit.
Case pe termen lung s-au adunat în sate de 5-8 aproximativ 20 m în afară, introduse pe 300-1250 acri. Satele din apropiere au format celule de decontare, unele la fel de dense ca 20 pe 25 km ², altele ca rar ca 1 la 32 km ² Această structurare a aşezărilor nu are suport pentru o vedere că populaţia nu a avut nici LBK structura socială,. Sau a fost anarhice. Pe de altă parte, structura rămâne obscur şi de interpretare. O casă lungă de timp poate au sprijinit-o familie extinsa, cu toate acestea, pe termen scurt, durata de viata s-ar fi exclus mai mult de două generaţii. Casele necesară forţei de muncă prea mult pentru a fi resedintele de familii monoparentale, prin urmare, casele comunale sunt postulat. Desi faptele sunt cunoscute tantalic, interpretarea corectă sociale de geografie o casă lungă şi amenajarea de sate vor trebui să aştepte pentru dovezi mai clare.
Cel puţin unele sate au fost fortificate de ceva timp cu o palisadă şi şanţ exterior. O viziune mai devreme văzut Cultura ceramicii liniare ca trăind un "stil de viaţă paşnică, nefortificate." De atunci, decontări cu palisade şi arma-traumatizaţi oase au fost descoperite, cum ar fi la Herxheim, care, dacă site-ul unui masacru sau a unui ritual marţiale, demonstrează "... violenţa sistematică între grupuri." Cele mai multe dintre aşezările cunoscute, cu toate acestea, a plecat nici o urmă de violenţă.
Ceramica a fost gasit in case de timp, precum şi în morminte. Analiza ceramicii de origine arată că fiecare casă avea propria sa tradiţie. Apariţia ceramicii în primul rând de sex feminin în morminte indică faptul că femeile din casa lung făcut, probabil, ceramica, de fapt clanuri au fost definite. Gimbutas merge până acolo încât să afirme: "rezultate indirecte indică o reşedinţă endogame, matrilocal."
Religie
Cum este valabil pentru toate culturile preistorice, detaliile sistemelor de convingeri reale menţinut de către populaţie Linear cultura Ceramica sunt prost inteleasa în raport cu credinţele şi religiile de perioade istorice. Măsura în care credinţele preistorice au format un canon sistematică religios este, de asemenea, obiectul unor dezbateri. Cu toate acestea, comparativ, studiu detaliat, ştiinţific de artefacte culturale şi iconografia a condus la propunerea de modele.
Modelul zeita mama este cea majore care se aplică la neolitic din Orientul Mijlociu şi în apropiere, civilizaţia din Marea Egee şi Europa. Iconografia a fost moştenită de la paleolitic. Cultura Gravettian a introdus în gama de LBK viitoare din Asia de Vest şi Rusia de sud. De acolo se difuz în întreaga Europă în Paleoliticul Superior, care a fost locuit de Cro-Magnon om şi a fost responsabil pentru multe opere de artă, cum ar fi Venus din Willendorf.
Odată cu trecerea la neolitic, "... principiul feminin a continuat să predomine culturi care au crescut până în jurul valorii de procesele misterioase de naştere şi de generaţie." LBK Prin urmare, nu a adus nimic nou spiritual în Europa, şi nici nu a fost în nici un fel de cult localizate în Europa. Aceasta se reflectă în picturile vaza, figurine, mormintele şi bunuri grave şi vamale supravieţuitor şi mituri ale Europei. În partea de nord a zeiţei se manifesta ar putea ca amantă de animale, cereale, furca şi război de ţesut, de uz casnic şi de viaţă şi de moarte.
Fabrică al Gimbutas notat arheologul târziu Marija prezinte un studiu major al iconografiei şi credinţele supravieţuitor al neolitice europene, inclusiv a culturii ceramicii liniare. Ea a fost capabil de a urmări unitatea de teme de reproducere în obiecte culturale nebănuite anterior de astfel de teme. De exemplu, gropile de înmormântare a culturii ceramicii liniare, care au fost căptuşite cu piatră, argilă sau ipsos, poate să fi fost destinat să reprezinte ouă. Revine decedat la ou, ca să spunem aşa, acolo să aştepte renaştere.
Prezenţa unor astfel de gropi simultan cu îngroparea de femei şi copii sub podelele caselor sugerează o multitudine de convingeri religioase, la fel ca şi utilizarea de incineraţie cât şi de inhumaţie. Unele dintre figurine nu sunt de sex feminin, dar sunt androgini. Poate că convingerile europenilor cu privire la orice cultură au fost întotdeauna complexă. [
Funerare vamale
Neoliticul timpuriu în Europa featured morminte de femei şi copii sub podelele de locuinţe cu caracter personal. Rămăşiţele de masculi adulţi lipsesc. Este, probabil, sigur să spunem că cultură neolitică prezentate discriminare de sex în domeniul vamal funerare, şi că femeile şi copii au fost importante în ceea ce priveşte ideologia acasă.
Morminte sub podelele caselor a continuat până la aproximativ 4000 î.Hr.. Cu toate acestea, în Balcani şi Europa Centrală cimitir, de asemenea, a intrat în uz de la aproximativ 5000 î.Hr.. Cimitire LBK conţinea 20 la 200 de morminte aranjate în grupuri care par să fi fost bazate pe legături de rudenie. Bărbaţii şi femeile de orice varsta au fost incluse. Atât incineraţie şi de inhumaţie s-au practicat. The inhumed au fost plasate în poziţie îndoită în gropi căptuşite cu pietre, ipsos sau lut. Cimitire au fost aproape, dar distincte de la, in zonele rezidentiale.
Prezenţa de inventar indică atât un sex şi o discriminare poziţie dominantă. Barbat morminte inclus piatră celţi, pune în aplicare silex şi bani sau bijuterii din cochilii Spondylus. Femeie conţinea multe morminte din artefacte aceeaşi ca morminte de bărbaţi, dar, de asemenea, de cele mai multe containere de ceramica si ocru. Mărfurile au fost interpretate ca daruri la îndepărtat sau bunurile personale.
Doar aproximativ 30% din morminte au mărfurilor. Această circumstanţă, probabil, pe bună dreptate, a fost interpretat ca un fel de distincţie în poziţie dominantă, dar natura exactă nu este cunoscută. În cazul în care mărfurile au fost darurile, apoi unele au fost mai onorate decât altele, în cazul în care acestea au fost averile, apoi unii au fost mai bogate decât altele.
Aceste practici sunt în contrast cu gropi comune, cum ar fi o groapă Talheim.





Elemente liniare timpurii în Transilvania.

În această parte a lucrării vom căuta să definim şi să aprofundăm problematica evoluţiei unor comunităţi neolitice transilvănene spre fenomene cronologice şi culturale caracteristice zonelor geografice din vestul României şi din Ungaria, definite – de obicei – sub titulatura de grupe liniare vechi. Chiar dacă acest proces era de aşteptat să se întâmple pe Mureşul mijlociu şi prima parte a celui inferior, vom constata că fenomenul apariţiei tehnologiilor liniarului vechi au un cu totul alt parcurs cultural.

Aşezarea de la Pănade–Tăul Pănăzii (com. Sincel, jud. Alba). Aşezarea neolitică de la Pănade–Tăul Pănăzii se află  la aproximativ 6 km spre sud-vest de localitatea amintită şi a fost descoperită de Aurel Dragotă (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia) la sesizarea localnicului Ioan Părău.

Situl arheologic se află pe o terasă ce mărgineşte lacul cu numele Tăul Pănăzii. Săpăturile arheologice sistematice au fost executate în anii 1998–1999. Cercetările au fost executate de H. Ciugudean şi A. Dragotă.

Caseta C1 a fost trasată şi cercetată în anul 1998. Ea a avut dimensiunile de 4/2 m, adâncimea la care se opreşte statul de cultură fiind de 0,80 m. Caseta a fost orientată nord-vest–sud-est faţă de lac.

Secţiunea S1/1999 a avut dimensiunile de 10/1,5 m şi a fost orientată în acelaşi sens ca şi caseta C1, fiind plasată la aproximativ 150 m distanţă de aceasta. Aici nu s-au mai descoperit materiale arheologice.

Stratigrafia casetei C1 este destul de simplă:

a. Stratul arabil are o grosime de 0,25–0,30 m. Materialul arheologic de epocă neolitică este destul de slab reprezentat prin fragmente mici, sparte, de ceramică;

b. Stratul următor este de culoare galben–maronie deschisă, cu textură granuloasă şi uşor lutoasă, constituindu-se în nivelul locuit de oamenii neoliticului. Grosimea stratului de cultură este de aproximativ 0,40 m. Acesta se evidenţiază şi prin compoziţia sa care este alcătuită din material osteologic, ceramic şi litic;

c. Stratul descoperit la fundul casetei este gălbui–albicios, foarte făinos, cu concreţiuni calcaroase şi steril din punct de vedere arheologic.

Stratigrafia secţiunii S1/1999 este mult mai simplă, stratului arabil urmându-i – imediat – stratul steril din punct de vedere arheologic.

Materialul arheologic. Frecvenţa uneltelor în staţiune este foarte redusă (lipsa acestora se datorează – în mod sigur – suprafeţei cercetate, destul de mici). Remarcăm, totuşi, descoperirea unei piese de obsidian (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/5, Nr. in. 7.363/68).

Ceramica se poate împărţi – din punctul de vedere al compoziţiei şi tehnologiei de fabricaţie – în trei mari categorii: fină, semifină şi uzual / grosieră. Remarcăm foarte rara apariţie a materialelor ceramice aparţinând categoriei fine. Pasta ceramicii are în compoziţie pleavă şi paie tocate, precum şi nisip cu granulaţie variată. Unele fragmente sunt degresate şi cu mâl având un aspect făinos/săpunos. Arderea la care au fost supuse vasele este foarte bună, în numeroase cazuri aceasta pătrunzând prin pereţii vasului, fapt constatat prin cercetarea spărturii recipientelor din lut. Culoarea fragmentelor ceramice trece de la nuanţe cărămizii şi cărămiziu–gălbui la negru–cenuşii sau cenuşii.

Ornamentele vaselor sunt – în mare parte – cele caracteristice ceramicii starceviene şi constau din ornamente plastice, alveole, barbotină şi incizii.

Inciziile ocupă cel mai important loc între ornamentele ceramicii neolitice timpurii de la Pănade. Ele pot fi trasate în mănunchiuri de linii paralele sau în reţea într-o mare varietate de combinaţii (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/4-6; 2/2; 3/1-2; 4/3; 5/3). Incizia se realizează în două feluri: prin zgârierea subţire şi fină a peretelui vasului sau prin executarea unor urme adânci şi late. Uneori, aceste două moduri de realizare a inciziei se combină (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/5; 2/2).

Un alt tip ornamental caracteristic descoperirii de la Pănade îl constituie barbotina organizată prin realizarea unor şănţuiri cu ajutorul degetelor, dispuse în şiruri paralele (LUCA şi colab. 2000, Fig. 6/7).

Ornamentele în relief se prezintă sub forma brâului alveolar simplu (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/4; 6/6), dublu (LUCA şi colab. 2000, Fig. 6/5) sau combinat cu impresiuni şi incizii (LUCA şi colab. 2000, Fig. 6/4). La acestea se pot adăuga şi butonii–apucători circulari şi plaţi (LUCA şi colab. 2000, Fig. 3/3) sau uşor conici (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/1). Un alt motiv ornamental realizat în relief este brâul simplu, dispus în zig-zag (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/3).

Foarte sugestive pentru acest orizont cronologic şi cultural sunt ornamentele impresat–ciupite, caracteristice momentului şi existente într-o gamă diversă (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/2; 5/2; 6/3-4).

Formele mai des întâlnite sunt cele globulare (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/5; 2/1; 5/1; 6), uneori cu gâtul cilindric, scurt (amforete; LUCA şi colab. 2000, Fig. 3/6; 6/1-2), vasele cu buza tăiată drept (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/1) şi cele cu lippenrand (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/6). Se mai întâlnesc străchinile cu diferite grade de înclinaţie a pereţilor (LUCA şi colab. 2000, Fig. 2/2, 4; 3/5; 4/3; 5/2-3, 5), vasele bitronconice (LUCA şi colab. 2000, Fig. 2/3; 3/4) şi cele cu picior (LUCA şi colab. 2000, Fig. 5/4).

Materialele arheologice descoperite cu acest prilej se află în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Încadrarea cronologică şi culturală. Aspectul şi forma inciziilor este deosebită de cea aflată, în general, în aşezările târzii ale culturii Starčevo-Criş. Acestea nu seamănă nici cu inciziile din faza a treia a culturii (LUCA 1995, 7, Fig. 5/1, 12-15, 17; 6/40, 46, 51, 56; 7/7; 8/1-23; 9/22) din Banat, nici cu cele de la începutul fazei a patra din Transilvania de sud-vest (LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998, 19, Fig. 1/12, 16, 18; 4/1, 6; 6/5), dar şi din alte aşezări (DRAŞOVEAN 1981, 41; LAZAROVICI 1983, 21; 1984, 67; LAZAROVICI–SZÉKELY 1990–1994, 8). Stilul de realizare al inciziilor, coroborat cu pasta de multe ori făinos / săpunoasă, ne face să ne gândim la o relaţie culturală aflată, ca timp, în momentul formării şi consolidării grupelor liniare timpurii din câmpia Tisei (KALICZ–MAKKAY 1977, Taf. 1/4; 7/7; 8/1, 4-6, 8-9; 27/12).

Barbotina are analogii apropiate în Transilvania (LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998, Fig. 5/1), la fel ca şi brâurile alveolate (CIUTĂ 1997, Pl. XV/2; XVII/2) sau brâurile aplicate simple dispuse în zig-zag (DRAŞOVEAN 1981, 42, Fig. 3/11, Pl. II/17). De asemenea, găsim analogii apropiate în spaţiu şi timp şi pentru ornamentele impresat–ciupite (DRAŞOVEAN 1981, 42; LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998, Fig. 4/3; 5/4).

Aceste elemente tehnologice şi estetice se dezvoltă şi în aşezările bănăţene din nordul Banatului, către sfârşitul fazelor timpurii ale culturii Vinča (DRAŞOVEAN (1989)1990, 33, 35, 37, 41-42, Fig. 3/71-72, 88, 90-92), ca şi componente de geneză şi evoluţie primară a culturii Banatului, aşa cum ne-o arată şi alte materiale din nordul acestei provincii (LUCA 1985, 285, Fig. 3/11; 4/2, 6), mai precis faza 1B a acesteia (LUCA 1985, 288, n. 58), încadrare acordată pentru unele dintre aşezările zonei şi de Fl. Draşovean (DRAŞOVEAN 1989(1990), 44).

Aceleaşi elemente, ca cele de mai sus, se întâlnesc şi în Clisura Dunării la Gornea–Căuniţa de Sus, în mediul cultural Vinča A (LAZAROVICI 1977a, Pl. XXXVI/9; XXXVII/14, 16; XXXVIII/5, 19-20; XXXIX/1; XL/16, 18; XLII/16; XLVI/1-2; L/5; LV/17; LXII/7), dar mai ales în mediul cultural de sinteză, Starčevo IV (LAZAROVICI 1977a, Pl. LI/8, 18, 26-28, 31, 38, 51; LX/1-3, 5, 7-9), şi vor evolua, mai târziu, în faza Vinča B, devenind un element caracteristic al acesteia (LAZAROVICI 1975, Fig. 1/4-5; 6/19; 7/2, 10-13; 12/6, 8; 14/1).

Apariţia ornamentelor amintite pe o ceramică a cărei factură nu s-a desprins, încă, din tarele epocii reprezentate prin tehnologiile Starčevo-Criş demonstrează existenţa în Transilvania a unui curent cultural ce sintetizează valorile Starčevo-Criş cu cele vinciene timpurii la un moment cronologic Vinča A3–B1, una dintre variantele sintezei fiind reprezentată prin staţiunea de la Pănade. Asemănarea prea puţin formală a acestui tip de ornament (cel incizat), apărut atât de des la Pănade, arată – în opinia noastră – că există posibilitatea unei contaminări vinciene într-o etapă situată pe acelaşi palier cronologic cu fenomenul cultural Starčevo IV din sudul Banatului, sau chiar mai târziu, ceea ce ar face ca în Transilvania regulile cronologiei relative bazate pe asemănările tipologico–stilistice, aplicate în Banat, să fie doar parţial valabile.

În sfârşit, constatăm că evoluţiile spre ornamentele incizate şi spre tehnologiile de preparare a pastei şi ardere de tip liniar se găseşte şi în Transilvania, dar sub alte perspective culturale. Oricum, această staţiune arată că una dintre căile de pătrundere a comunităţilor neolitice timpurii spre Ţara Bârsei şi Secuime, pe lângă cea mai uşor de parcurs de pe râul Mureş, este de căutat pe cele două Târnave (LAZAROVICI–SZÉKELY 1990–1994; CIUTĂ 1996; LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998).

¤

Alte materiale liniare–timpurii din Transilvania.

În acest subcapitol se va constata că zonele marginale ale Transilvaniei, sau cele mai puţin circulate, sunt supuse unor dezvoltări tehnologice şi de idei asimilate de noi sub terminologia de tehnologii liniare–timpurii.

Ciceu, com. Siculeni (jud. Harghita). Din punctul Cetatea Ciceului provin, în urma cercetărilor arheologice de suprafaţă întreprinse de Alexandru Ferenczi în anul 1935, fragmente ceramice ce pot fi atribuite unui orizont liniar cu tradiţii Starčevo-Criş (KALMAR–CRIŞAN 1995, 752).

Cipău (jud. Mureş). Materialele arheologice de aici sunt – după cum afirmase şi N. Vlassa – amestecate, neexistând, după toate aparenţele, nici o legătură între materialele Starčevo-Criş şi cele liniare cu capete de note muzicale (VLASSA 1959, 240-246, Fig. 2-3; 1959a, 448-451; 1966a, 14; 1976, 10-14, Fig. 2-3, 16-18). Fragmentele ceramice ce ar putea aparţine unui orizont cultural liniar timpuriu nu sunt publicate cu acest prilej. Acest fapt ne face să excludem situl de aici din rândul celor liniare–timpurii, mai cu seamă că asemănările formale legate de tehnologiile de ardere şi realizare a ceramicii nu sunt întotdeauna relevante, putând să fie şi întâmplătoare (legate de calitatea lutului, a degresantului sau a anumitor calităţi de ardere rezultate din puterea combustibilului folosit).

Cluj-Napoca–Stăvilar (jud. Cluj). Unele caracteristici ale ceramicii, precum cele legate de factură, dar şi stilul de realizare al inciziilor, ne conduc spre ideea existenţei unor evoluţii spre ceramica de tip liniar vechi (KALMAR 1987, 62, Fig. 3/5).

Dej–Cichegy (jud. Cluj). Fragmentul ceramic publicat de Z. Kalmar–Maxim este ornamentat în stil liniar vechi (KALMAR 1987, 62, Fig. 3/11).

Iclod–La Doroaie (jud. Cluj). Factura materialelor arheologice, dar şi unele caracteristici ale ornamentelor incizate, pot să indice influenţe liniare vechi (KALMAR 1987, Fig. 4/4).

Măgura (jud. Hunedoara). În articolul cu privire la cultura Starčevo-Criş pe valea Mureşului mijlociu publicat de Fl. Draşovean în anul 1981 (DRAŞOVEAN 1981, 42, Pl. II/18) se află un fragment ceramic ce exprimă, în opinia noastră, o evoluţie spre maniera liniară de ornamentare a ceramicii.

Petreşti (jud. Alba). N. Vlassa arată că în Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca se află un fragment de vas cenuşiu–negricios ce ar aparţine liniarului vechi şi care provine de la Petreşti (VLASSA 1959, 239; 1976, 9). Alte informaţii lipsind, descoperirea îşi mai aşteaptă confirmarea prin alte materiale arheologice de acelaşi tip. Din colecţiile vechi de la Petreşti–Groapa Galbenă provin unele fragmente ornamentate în tehnica inciziei vălurite sau în stil textil. Acestea se încadrează, însă, la un orizont cronologic şi cultural mai târziu, Vinča C sau – chiar – post– Vinča C.

Turdaş (jud. Hunedoara). N. Vlassa publică materiale arheologice (ceramică) de factură fină, săpunoasă şi de culoare cenuşie deschis, cenuşie negricioasă sau, mai rar, uşor portocalie. Acestea sunt ornamentate cu motive spiraloid–liniare, neîntrerupte de capete de note (VLASSA 1959, 239, Fig. 1/1-15; 1976, 9, Fig. 1/1-15). Materialele publicate ca aparţinând fazei vechi a culturii ceramicii liniare provin din cercetările Z. von Torma, ca şi din cele ale lui M. Roska (VLASSA 1959, 239, nota 2-3; 1976, 9, nota 2-3).

Încadrarea cronologică şi culturală a materialelor arheologice publicate cu acest prilej este, după toate probabilităţile, mai târzie. La această supoziţie ne conduce şi cunoaşterea mai aprofundată a materialelor turdăşene dată de noile cercetări sistematice întreprinse de autorul acestor rânduri între anii 1992–1998. Materialele incizate de acest tip apar rar, este drept, în nivelele I (vechi) şi II (intermediar), nivele încadrate – cel mai timpuriu – la sfârşitul fazei B2 a culturii Vinča. Spre această încadrare ne trimite şi compararea materialelor de la Turdaş cu cele de la Mintia–Gerhat (DRAŞOVEAN–LUCA 1990, Fig. 2/3-8; 3/1-2) sau cu materiale provenite din colecţiile vechi de la Petreşti–Groapa Galbenă (materiale redesenate de noi în depozitele Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia). Toate aceste descoperiri arată un orizont Vinča C pentru materialele arheologice de acest fel.

Zăuan–Dâmbul Cimitirului (jud. Sălaj). Între materialele arheologice descoperite în acest sit arheologic se remarcă elemente de sorginte liniară veche cum ar fi cele incizate (KALMAR 1987, 62, Fig. 2/3, 8) sau lippenrandul (LAZAROVICI–LAKÓ 1981, 21, Fig. 13/1).

¤

Discuţii despre materialele ceramice liniare timpurii din Transilvania.

Calea cea mai plauzibilă de pătrundere a influenţelor culturale liniare spre centrul Transilvaniei este dinspre nord-estul teritoriului actual al României (grupul Szatmár–Berea–Ciumeşti–Săcuieni) unde se constată o puternică dezvoltare a culturii Starčevo-Criş târzii (LUCA–IERCOŞAN 1998, 153-159) din care se naşte această grupă liniară veche (COMŞA 1963; PĂUNESCU 1963; 1964; LUCA–IERCOŞAN 1997; DUMITRAŞCU–LUCA 1991, 289-291, Fig. 1). Ceramica pictată cu negru asociată, uneori, cu aceste descoperiri pare a sta la baza formării grupului cultural Pişcolt (LAZAROVICI–NÉMETI 1983; NÉMETI 1986–1987). Aceste elemente ar pătrunde spre izvoarele râului Someş, dând aspecte culturale înrudite (KALMAR 1987; 1990).

După scurta trecere în revistă a materialelor ceramice din Transilvania încadrate acestui orizont cronologic şi cultural se constată că, cel puţin pe culoarul Mureşului, nu avem argumente pentru existenţa unor comunităţi ce se pot încadra ferm acestui orizont cultural, în sensul descoperirilor din nord-vestul României sau din sudul câmpiei Tisei, lucru ce se întâmplă şi datorită evoluţiei în sens vincian al comunităţilor omeneşti de pe valea Mureşului, extrem de dens locuită în perioadă.

Unii cercetători au încercat să insinueze că elementele liniare vechi ar pătrunde spre Transilvania pe valea Mureşului, acestea venind, poate, dinspre liniarul vechi de tip Alföld. Influenţa acestor elemente culturale se simte foarte bine în nordul Banatului în aşezări precum Fratelia, Freidorf I, Freidorf IV, Satchinez şi Băile Călacea (LAZAROVICI 1979, 266-268; LAZAROVICI–GHERMAN–RESCH 1983; LAZAROVICI şi colab. 1991, 32, 41-49, Fig. 12/1-2, 8; 13/1-2, 8-9; 14-15; DRAŞOVEAN 1989 (1990)), Bodrogu Nou–Către Vale (LUCA 1985, Fig. 1-2, 3/2, 4, 6-13; 4/1-8, 11-18; 5) sau Şiria–Gropile nemţeşti (LUCA 1985a, 457, Pl. I/4), fiecare dintre acestea arătând un grad diferit de integrare culturală a elementelor liniare.

Dacă această pătrundere ar fi avut loc pe valea Mureşului, sigur că am fi avut descoperiri liniare vechi incontestabile la Turdaş, de exemplu. De asemenea, şi alte aşezări ar fi avut atribute liniare mult mai bine evidenţiate, nu doar elemente, nivel la care ne aflăm acum cu cunoaşterea materialelor ceramice. Cert este că pătrunderea vinciană timpurie este mult mai puternică şi veche decât s-a sesizat până acum, fapt ce a influenţat negativ, în mod cert, prezenţa comunităţilor liniare timpurii în Transilvania, acestea pătrunzând pe Someşuri, dinspre nord-vestul provinciei şi exteriorizându-se timid în Secuime şi mai puternic pe văile laterale Mureşului, cum ar fi cele ale Târnavelor.

Pătrunderea unor elemente şi – poate comunităţi – liniare în Transilvania se întâmplă mai târziu, o dată cu elementele Szákalhát, ca şi în Câmpia Aradului (LAZAROVICI–PĂDUREANU 1982) sau tisoide, ca la Lipova–Hodaie (LUCA 1986). Existenţa unor aşa-zise elemente liniare vechi la Turdaş arată, în condiţiile cunoştinţelor actuale asupra racordării stratigrafice a unor asemenea materiale arheologice faptul că reprezintă – de fapt – ornamente specifice momentului timpuriu al culturii Petreşti sau târzii turdăşene (aspect Foeni–Mintia: DRAŞOVEAN–LUCA 1990; DRAŞOVEAN 1994; 1994a; 1994b; 1996, 84-86, 93-100), aşa cum acestea sunt cunoscute la Mintia–Gerhat sau Petreşti–Groapa galbenă. Aceste observaţii devin pertinente şi în urma noilor cercetări de la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (LUCA 1997b) sau Turdaş–Luncă (cercetări încă inedite efectuate de S. A. Luca) unde orizontul descoperirilor arheologice nu este mai târziu de sfârşitul culturii Vinča B2, dar, mai precis, Vinča C1.

Evoluţii locale, spre stilul liniar, la orizont cronologic şi cultural Vinča A3–B1, se constată şi în zonele marginale, izolate, ale Transilvaniei, unde există progrese, sub influenţă vinciană, spre procese culturale de tipologie liniară. Aceste evoluţii sunt fireşti în condiţiile unor procese locale de recesiune tehnologică şi culturală datorate izolării excesive a comunităţilor şi urmării fireşti a acesteia, dispariţia culturii caracteristice orizontului mai vechi. Această transformare este influenţată de pătrunderi de comunităţi dinspre culoarul Someşului spre câmpia Transilvaniei.



 ULB Sibiu











Cultura Baden (in Romania)


Cultura Baden.



Cultura din perioada de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului (2700-2400 i.Hr) denumita astfel dupa localitatea Baden din Austria de nord,cu o larga arie de raspandire pe teritoriul Iugoslaviei,Ungariei,Austriei,Slavaciei si sudul Poloniei,influente ale sale constatandu-se pana in sudul Germaniei. Pe teritoriul Romaniei,comunitatile Baden ocupa campia joasa din vestul Banatului si Crisanei,precum si zonele nisipoase din campiile Careiului si Nirului. Ele sunt deci vecinele vestice ale triburilor culturii Cotofeni. De la comunitatile culturii Baden s-au pastrat doua tipuri de monumente: asezari si cimitire. Pe ansamblul ariei de raspandire,tipurile de asezari,in general de scurta durata,sunt foarte variate:inaltimi aparate natural,in pesteri,in regiuni muntoase sau campii joase,fortificate sau deschise.. Aceeasi lipsa de uniformitate este intalnita si la inmormantari:se practica atat inhumatia (cu cadavre chircite pe o parte sau,cu exceptie,intinse pe spate,inconjurate sau acoperite ,in unele cazuri,cu pietre),cat si incineratia (oasele depunandu-se pe sol sub vase si pietre sau in urne). Multitudinea de aspecte indica caracterul eterogen al comunitatilor care se “ascund” sub o aparenta unitate a culturii materiale. Analizele antropologice indica prezenta elementelor mediteraneene si alpine,dar incorporarea unor grupuri nord-pontice trebuie avuta permanent in vedere. Datele despre locuinte sunt sarace si nu pot fi generalizate. Din Iugoslavia sunt cunoscute constructii de mari dimensiuni cu o latura absidata. La Valea lui Mihai (jud.Bihor) s-au gasit locuinte dreptunghiulare de mici dimensiuni,cu una sau doua incaperi si vetre de foc,iar la Girisu de Cris (jud.Bihor) o groapa de bordei. In economia comunitatilor Baden cresterea vitelor (bovine,ovi-caprine,porcine,mai rar cabalinele) juca un rol important. Modelele din lut ale unor care cu patru roti arata clar folosirea animalelor si la tractiune. Din asezari provin,de asemenea,oase de cerb,caprioara,urs,peste. Urmele cultivarii plantelor nu lipsesc. Intr-o asezare din Polonia erau cultivate meiul,secara,Triticum monococcum si dicoccum . In Austria (Ossarn) ,intr-o groapa a purtatorilor culturii Baden,s-au descoperit 30 kg seminte din specia  Triticum monococcum. In asezari s-au gasit,uneori,rasnite,vase mari de provizii,sapaligi din corn de cerb,toate la un loc indicand o viata relativ stabila cu o economie mixta. In comparatia cu perioada anterioara (eneolitica) si cu cea urmatoare (a epocii bronzului),saracia obiectelor de metal frapeaza,dar corespunde unei situatii mai generale determinate de inlaturarea din zonele bogate in minereuri de cupru a comunitatilor care se specializasera in extragerea si prelucrarea metalului

       Ceramica culturii Baden,care o individualizeaza cel mai bine din punct de vedere arheologic in raport cu alte culturi ,reflecta atat componentele (locale si adaugate) care au participat la constituirea acestei culturi cat si intinsele relatii pe care purtatorii ei le au cu alte centre din Europa si Anatolia. La varietatea formelor ceramice (cani,cesti,strachini,vase cu doua despartituri,amfore,vase de provizii,etc) se adauga si ornanamente specifice printer care cele realizate in tehnica canelarii joaca un rol aparte care a determinat chiar denumirea de “cultura a ceramicii canelate”,frecvent folosita de cercetatorii din Europa Centrala. Desi redusa numeric,pentru evidentierea aportului culturii Cernavoda III la geneza culturii Baden,foarte expresiva este si plastica antropomorfa  constituita din exemplare la care capul a fost modelat separat si cuplat cu corpul prin introducerea gatului intr-o cavitate aflata intre umerii statuetei.

        Originea culturii Baden a fost explicata de cele mai multe ori si printr-o imigrare din exterior: fie din nord,fie din Anatolia. Stadiul actual al cercetarilor permite sa se vada mult mai clar procesul evolutiei fondului local,care a fost imbogatit,fara indoiala, si prin adaosuri de elemente si influente culturale sau extra-culturale din afara (estice,sudice si de alta natura). Din analiza acestei evolutii rezulta ca indubitabila originea locala a culturii noastre,care intr-un fel poate fi considerata ca una din expresiile formate ale evolutiei locale aflata la inceput intr-un process de uniformizare culturala (in fazele incipiente),iar mai apoi intr-altul de regionalizare. Cultura Baden a evoluat o perioada nu prea indelungata (cca.300 ani),la sfarsitul primei jumatati si in a doua jumatate a mileniului 3 i.Hr.,desi datele de cronologie absoluta ,obtinute prin metoda C14,o dateaza in chip nejustificat dupa cercetatorii romani,in mileniul 4 i.Hr. Fenomenul cultural Baden va fi integrat ca o componenta importanta in manifestarile culturale de tip Kostolac si Vucedol si prin ultima in culturi ale bronzului timpuriu.



Enciclopedia Arheologiei si Istoriei Vechi a Romaniei,vol.AC,pag.151;Ed.Enciclopedica,coordinator stiintific Constantin Preda


Ceramica


Ceramica.

Ceramica,element principal de cultura in cadrul civilizatiilor vechi si stravechi,creatie a omului din neolitic. Ceramica avea ca tehnologie principala arderea ,fiind o consecinta directa a folosirii focului (arderea avea loc in gropi,cuptoare,etc). Dupa ultimile cercetari tehnice ,ceramica a fost rezultatul unui proces de poligeneza  si  nu de difuziune,strans legat de cultivarea plantelor si de sedenterizare. Primele produse ceramice dateaza intre 8000 si 7000 I.Hr. si sunt localizate in vechea Fenicie (Byblos),in Iran (Ganj Dareh) si Siria (Tell Mureybat). Primele vase nu au fost arse ,ci doar uscate.Procesul n-a fost continuu. Abia la cca.6000 i.Hr.au aparut primele culturi cu ceramica in Siria occidentala pana in bazinul vestic al Marii Mediterane.Dintre toate categoriile ceramice ,olaria este cea mai importanta ,ea dand posibilitatea de a determina ariile culturale,miscarile de triburi,relatiile de schimb si de a fixa date cronologie relativa si absoluta.  Pentru a stabili aceste date ,ceramica este astazi obiectul unor cercetari numeroase care privesc lutul,degresantul (roci,scoici,cioburi,oase pisate,pleava,nisip si pietris),modelarea (cu mana,cu roata),decorarea (prin diferite tehnici,incizie,excizie,stampilarea ,pictura,incrustatii,cu elemente plastice,aplicatii de metal sau alte materiale) cu elemente geometrice sau figuri;cu firnis si smalt. Se folosesc metode ca: examenul petrologic,bombardarea cu raze beta sau spectografia cu raze X. Studiul tipologic al ceramicii cauta stabilirea unei tehnici descriptive,universale si cunoasterea functionalitatii formelor. Studiul morfologic are in vedere forma si decorul,judecate prin tehnica,prin instrumentele cu care s-a lucrat,prin motivistica si dispunerea decorului. Se poate astfel stabili trecerea de la stadiul de import la cel de producere locala. In raport cu functionalitatea ceramicii ,se poate ajunge la cunoasterea aspectelor sociale,de continut material si spiritual al societatii respective. Se pot deduce cauzele care au dus la schimbari tehnice si stilistice,relatii de schimb permanente sau ocazionale,patrunderea unor triburi straine,etc. In arheologie cronologia relativa se intemeiaza pe observatii stratigrafice (atunci cand ele exista) si pe analiza tipologica si stilistica a ceramicii,care ajuta la cunoasterea continutului intern al evolutiei de la o faza la alta. In cronologia absoluta se folosesc ,printre metodele moderne,cea numita arheomagnetica (proprietatea lutului ars de a inregistra pe durata racirii sale campul magnetic al locului)pentru obiecte fixe ,ca vetre,cuptoare,pereti de lut si termoluminiscenta  (reactivarea prin incalzire rapida la 500 grade Celsius a elementelor radioactive din lut,absorbite de sol,care produce o raza de lumina masurabila pentru obiectele de lut ars si alte materii naturale. Metoda verifica totodata si obiectele autentice de falsuri.

   Pe teritoriul Romaniei,primele vase de lut ars se dateaza la cca.6000 i.Hr.. Purtatorii culturilor Starcevo-Cris ,Ciumesti,ai ceramicii liniare,Dudesti si din primele doua faze ale culturii Boian au folosit pasta amestecata cu pleava si putin nisip. Paralel catre sfarsitul culturii Starcevo-Cris a inceput folosirea pastei amestecate cu cioburi pisate,tehnica ce va fi utilizata mai ales in vremea neoliticului tarziu. Vasele erau realizate cu mana din “suluri” de lut suprapuse si sudate intre ele. O metoda putin folosita a fost aceea a folosirii unui suport (pe care se fixa bucata de lut prelucrata) de lemn sau de piatra,ce putea fi rotit.

     In neolitic ,forma vaselor cunoaste o mare varietate ,fiecare cultura avand tipuri specifice. Ornamentul era si el extrem de variat,fiecare categorie avand elemente decorative proprii. Vasele de uz comun au fost ornamentate cu barbotina,varci,brauri in relief alveolate,proeminente,adancituri facute cu unghia sau varful degetului. Vasele din pasta fina aveau ca ornamente: linii incizate ,benzi excizate si picturi cu diferite culori sau cu grafit. Motivele erau din linii simple arcuite ,spirale ,meandre,triunghiuri,etc. De obicei,vasele de uz comun se ardeau pe vetre deschise . Celelalte categorii de vase  au fost arse in cuptoare simple(o groapa tronconica) ,iar la sfarsitul epocii neolitice,vasele cu décor pictat din aria culturilor Cucuteni si Petresti au fost arse in cuptoare evoluate (cu doua incaperi suprapuse,comunicante,in care se putea regla cantitatea de oxigen). In cadrul majoritatii culturilor neolitice de pe intinsul tarii noastre ,olaria se executa in fiecare asezare in parte,mai ales prin munca femeilor. Este posibil ca in arealele culturilor  Cucuteni si Petresti vasele cu décor pictat sa fi fost lucrate in anumite ateliere,de persoane specializate. Din centrele respective ,vasele cu décor pictat erau raspandite pe calea schimburilor in asezarile vecine,din cuprinsul unei zone relativ restranse.

    In epoca bronzului  s-au folosit ca degresant in pasta:nisip,pietricele si cioburi zdrobite foarte marunt;in mod exceptional s-a folosit si cupru sau bronz zdrobit (in cultura Verbicioara). Olaria era arsa cenusiu,castaniu si negru. Ceramica se caracterizeaza prin aparitia vaselor cu torti functionale (in special ceasca cu una sau doua toarte carcaterizeaza fiecare cultura a epocii bronzului). In tratarea formelor si a tortilor ,a decorarii si arderii se simte imitarea unor procedee de tehnica a metalului (ca proeminentele si butonii). Majoritatea culturilor au folosit pentru ornamentare incizia lata ,umpluta cu pasta alba, a unor elemente de ordin spiralic si meandric. Mult mai rar s-a folosit decorul in relief si plastic. In ceramica din perioda tarzie a epocii bronzului,incep sa apara o serie de elemente noi in repertoriul formelor ,tehnica si motivele ornamentale. Noile elemente ,care vor determina aparitia ceramicii hallstattiene propriu-zise,sunt sesizabile in cadrul unor culturi cum sunt Cruceni-Belegis sau Suciu de Sus,in necropolele de la Cruceni,Karaburma,Ileandza,Belegis sau Bobda si respectiv Lapus. Formele principale sunt vasul bitronconic cu marginea rasfranta ,adesea cu functia de urna in necropolele de incineratie amintite ,strachinile cu marginea rasfranta spre interior,cestile cu toarte suprainaltate,trase din buze,vasele de tip pyraunos ,vasele de uz comun. Recipientele au fost lucrate dintr-o pasta  in care erau amestecate cioburi pisate cu putin nisip si arse,cu exceptia celor de uz  sau a celor de tip pyraunos ,la negru in exterior si rosu la interior,trasatura ce va deveni caracteristica ceramicii hallstattiene timpurii. Suprafata exterioara,acoperita cu un slip subtire ,era puternic lustruita ,ceea ce conferea vaselor un luciu intens,metalic. Decoratia era realizata ,in cea mai mare parte, cu ajutorul canelurilor. Se intalnesc caneluri oblice ,scurte,pe pantec,in benzi orizontale sau in ghirlande pe gat si pe umeri la vasele bitronconice,oblice pe buza la strachini (ale caror margini au aspectul unui “turban”),sau in benzi orizontale inguste ori in ghirlande pe corpul cestilor si verticale pe torti.Pe pantecele vaselor mari bitronconice se intalnesc frecvent proeminente impinse din interior ,de asemenea decorate cu caneluri. Vasele pyraunoi  si cele de uz sunt decorate cu brauri alveolate groase si puternic reliefate ,dispuse sub margini ,iar suprafetele imprimate cu striuri realizate cu o  maturica (Besenstrich),procedeu cunoscut inca din bronzul timpuriu si avand ,se pare ,rolul de a imbunatati calitatile termice ale vaselor.

   Odata aparuta pe o arie larga,care cuprindea si regiunile apusene ale Romaniei,ceramica canelata hallsattiana se raspandeste cu iuteala in Transilvania ,Moldova si de-a lungul Dunarii ori prin pasurile Carpatilor,in Oltenia si Muntenia ,caracterizand grupurile si culturile Susani,Reci,Medias,Corlateni,Vartop. Concomitent,din grupele bronzului tarziu de la sud de Dunare se constituie un alt mare complex hallstattian timpuriu,caracterizat prin ceramiac imprimata,a carui difuziune a determinat aparitia unor grupuri si culturi ale primei epoci a fierului cu ceramiac imprimata cu motive ca ghirlandele,cercurile cu tangenta ,in forma de V ,etc.Complexului cu ceramica imprimata ii apartin cultura Psenicevo de pe teritoriul Bulgariei,iar in Romania grupurile Insula Banului si culturile Babadag si Cozia-Brad . Formele bitronconice,de altfel tipic hallstattiene,sau culoarea neagra ori brun-inchisa,uneori si procedeul canelarii vaselor,sunt prezente si in cadrul complexului cu ceramica imprimata,a carui aparitie pare a fi totusi mai tarzie cu o etapa.Ceramica culturii Basarabi din Hallstattul mijlociu pastreaza tehnica si principalele forme ale olariei hallstattiene timpurii.Apar insa acum si forme noi,cum sunt strachina cu marginea evazata ,strachina cu picior (fructiera),cana inalta cu o toarta. Noutatea principala consta in reafirmarea tehnicii imprimarii pastei si a incrustarii motivelor cu substanta alba,ambele procedee coexistand cu canelura de mai veche traditie. Multe dintre motivele de pe ceramica Basarabi isi pot gasi analogii in ornamentatia de pe ceramica Wietenberg,Tei sau Verbicioara din epoca bronzului,fapt care i-a determinat pe unii cercetatori sa se gandeasca la posibilitatea transmiterii acestora intr-o vreme cand “moda”decorarii vaselor cu caneluri era aproape generala,prin intermediul unor obiecte din material perisabil (lemn), ornamentate in maniera aceasta. In Hallstattul tarziu,in cadrul complexului Barsesti-Ferigile,tehnica lucrarii ceramicii si decorarii ei ,precum si multe dintre forme sunt pastrate din fondul vechi Basarabi. Canelarea vaselor si proeminentele sunt frecvente,dar dispare procedeul de imprimare si incrustare. Tot acum isi fac aparitia si o serie de forme ceramice influentate de olaria greceasca arhaica lucrata la roata ,repertoriul general de forme si tehnica de lucru  anuntand trecerea la ceramica geto-daca propriu-zisa.

    La ceramica greaca ,din punct de vedere al tehnicii de lucru ,unele procedee au fost preluate din epoca bronzului,ca de exemplu prepararea argilei,roata olarului,pictura cu culoare inchisa (bruna sau neagra) pe fondul deschis,arderea oxidanta ,cauza imediata a infloririi productiei ceramice in civilizatia minoica si miceniana. Evolutia istorica,atat de bogata si de diversificata,a productiei ceramice grecesti se explica prin succesivele inovatii si perfectionari tehnice si tehnologice ,care au culminat in sec. 7-4 i.Hr. la Corinth si Athena prin utilizarea firnisului ,care este o pelicula izolatoare subtire ,neagra (bruna ,sau chiar rosie) lucioasa. Procedeul nu este astazi inca complet cunoscut,dar se stie ca firnisul era compus din particule coloidale de argila,in care anumite minerale,in special ilitul,erau preponderente. Aceste minerale au o structura plata si,aplicate in strat subtire pe o suprafata,tind prin evaporare sa se desfasoare neted. Pelicula de ilit este destul de lisa pentru a reflecta lumina si a se vitrifica la o temperatura de 900-1000 grade Celsius,acea atinsa si de cuptoarele grecesti . vasele antice aveau de asemenea pe suprafata  exterioara a peretilor o pelicula continand oxizi ferici,care accentuau nuanta rosiatica a argilei. Olarii atenieni utilizau alternanta dintre culoarea neagra a firnisului si aceea rosiatica a argilei pentru obtinerea unui décor negru pe fond deschis  (figurile negre) sau a unor figure de culoarea fondului vasului,prin acoperirea suprafetei dintre ele cu firnis negru (figurile rosii). Tot la Athena,progresele in calitatea firnisului si a rafinarii formelor vaselor au stimulat productia ceramicii acoperite numai cu firnis (ceramica cu firnis negru),impodobita uneori cu motive ornamentale imprimate in pasta cruda (ceramica cu décor imprimat). Catre sfarsitul epocii clasice ,se introduce tehnica vaselor lucrate in tipare si decorate cu ornamente in relief (asa-nimitele boluri cu ornamente in relief ,sau ‘megariene’,’deliene’,etc.)

    Formele. Majoritatea ceramicii grecesti era destinata uzului current,chiar si aceea oferita zeilor sau depusa in morminte (cu exceptia vaselor mari attice geometrice,a unor lekythoi attici cu fond alb sau a unor vase miniaturi). Vasele fine erau produse pentru banchete sau pentru toaleta;abia catre sfarsitul epocii elenistice  se produce si vesela pentru servitul mesei si al mancarurilor (platouri,farfurii,etc.). Grecii beau vinul amestecat cu apa,asa ca foloseau vase de vin sau de apa ,castroane de amestecat vinul cu apa,cani de turnat,polonice,cesti si cupe.Pentru uleiul de toaleta sau pentru parfumuri se foloseau flacoane cu gatul stramt (lekythoi,aryballoi). Denumirile date diferitelor forme de vase sunt conventionale . Pentru multe nu avem echivalente moderne,asa ca este normal sa cautam termeni antici,pentru care exista o oarecare varietate oferita de  lexicografii din antichitatea tarzie.Cativa termeni sunt destul de expliciti prin ei insasi sau sunt atestati prin inscriptiile (graffiti) de pe vase . Dar arheologii au inventat unii termeni (bolsal,cupa cu buza,amphora cu gat) sau au dat litere simbolice (cupa de tip A,B sau C) pentru a distinge tipuri sau subtipuri. S-a ajuns astfel,mai ales prin consens,la o rafinata serie de forme,tipuri,subtipuri,clase,desemnand cele mai mici schimbari morfologice din ceramica greceasca. In genere aceasta se imparte in vase inchise,cu gura stramta,si vase deschise ,la care interiorul vasului poate fi vazut cu usurinta. Dintre vasele inchise ,cele mai frecvente sunt: amphora,craterul,hydria,oinochoe,deinos,lekythos,aryballos,pyxis, iar dintre cele deschise: cupa,skyphos (sau kotylos),kantharos,phiala,platoul (inclusive cel ‘de peste’-‘fish-plate’). Fiecare a suferit o evolutie de-a lungul mileniului I i.Hr.,unele aparand sau disparand in anumita perioade. Dupa perioada protogeometrica (1100-900 i.hr.) ,succedand disparitiei civilizatiei miceniene si care marcheaza intrarea lumii egeene in évul intunecat’,se dezvolta perioada geometrica (900-700 i.Hr.),in cursul careia Athena si unele centre locale decoreaza vasele cu motive ornamentale abstracte,geometrice (in special meandrul) ,dispuse pe registru pe intreaga suprafata a vasului,intr-o maniera sobra,discreta si armonioasa. Odata cu reluarea contactelor dintre centrele egeene si Orient (in special Anatolia si Siria) ,influentele ideilor si produselor orientale ,precum si prefacerile din interiorul societatii grecesti duc la trecerea artei ceramice la perioada arhaica (700-480 i.Hr.).Introducerea tehnicii figurilor negre ,a figurilor antropomorfe si zoomorfe si a stilului narativ au stimulat aparitia unor centre artistice locale,atat in Grecia  si in insulele egeene,cat si in orasele de pe malul apusean al Asiei Mici sau in Italia. Corinthul era orasul care pentru un timp (ultimul sfert al sec.8 si in sec.7 i.Hr.) a avut proeminenta artistica ,odata cu dezvoltarea productiei sale de uleiuri parfumate,ambalate si transportate in vasele produse de olarii sai. A urmat Athena (incepand cu jumatatea sec.6 i.Hr.) care a adus arta figurilor negre la formele ei cele mai desavarsite,prin activitatea unor pictori ca Sophilos,Lydos,Exekias,Amasis si a unor olari ca Ergotimos sau Nikosthenes. Catre 530 i.Hr. tot la Athena se experimenta noua tehnica a figurilor rosii,care se va generaliza in secolul urmator  si care a fost utilizata la sfarsitul acestei epoci de pictori ca Euphronisos sau Brygos si mai apoi de ‘pictorul de la Berlin’ (numele sau nu este cunoscut). Paralel cu Athena activau si alte centre artistice,ca Sparta (pana catre 525 iHr.),Beotia,Insulele Cyclade si unele orase din rasaritul Marii Egee ,ca Milet,Samos,Chios,Clazomene. In acestea din urma inflorea,intre 626-550 i.Hr. stilul numit al “caprelor salbatice” (dupa motivul zoomorf cel mai des reprezentat),iar in a doua jumatate a sec.6 i.Hr. stilul Fikellura (in special la Milet). In Italia (in special in Etruria),o serie de artisti itineranti,proveniti din Corinth,Athena sau orasele din asia Mica (Clazomene) au infiintat ateliere locale in care se produceau vase imitand stilul unor centre din Grecia (vasele italo-corintice,vasele “tyrreniene”,”pontice” etc) sau creau unele originale ,cu o puternica amprenta a locurilor lor de origine (hydriile “caeretane”).

    Epoca Clasica(480-322 i.Hr.). Victoria atenienilor in razboiele medice (480 i.Hr.),dar si calitatea superioara (tehnica si artistica) a vaselor lor explica cresterea extraordinara a productiei ceramice ateniene din sec. 5-4 i.Hr. si eliminarea unui mare numar din centrele artistice locale. Tehnica figurilor rosii devine aproape exclusiva (cu exceptia unor vase decorate,prin traditii de cult,in maniera veche ,arhaizanta,ca lekythoi, amforele care se oferea ca premiu in concursurile Panathenaice etc.).Influenta picturii murale,aparitia elementelor de perspectiva si de peisaj,rezonanta unor piese de teatru etc.amplifica repertoriul tematic si contribuie la evolutia stilistica a picturii de pe vase. Dintre pictorii greci cei mai reprezentativi mentionam numele lui Kleophrades,Sotades,a pictorului “Penthesileii”,al celui a lui “Meidias”,etc. Catre 320 i.Hr. moda decorului pictat apune in ceramica ateniana.

   Epoca elenistica (322-sfarsitul mileniului 1 i.Hr.). Aceasta moda se propaga in Italia si in Sicilia,in special in Campania,Lucania si Apulia (probabil la Tarent) unde pictorii de vase produc ceramica cu figuri rosii in tot cursul sec.4 i.Hr. dar epoca aceasta cunoaste si in ceramica mari transformari. La Athena,unde in veacul clasic alaturi de cele pictate, se produceau numeroase vase,de forme foarte elaborate si decorate numai cu firnis negru,impodobit cu decoruri imprimate ,se introduce acum,inca din  a doua jumatate a secolului 4 i.Hr.,maniera decorarii vaselor cu firnis negru cu cateva motive florale sau geometrice discrete,pictate cu argila alba sau galbena (uneori acoperite si cu foita de aur). Aceasta categorie (numita “West Slope”-Coasta de Apus,dupa locul dupa Acropola Athenei unde a fost descoperita si identificata pentru prima data) cunoaste o oarecare popularitate,atat la Athena ,cat si in unele orase din Asia Mica (Priene,Pergam),in sec.3 si 2 Ihr. Tot sub influenta Athenei se dezvolta in unele centre grecesti egeene productia bolurilor cu décor in relief (“megariene”,”deliene”).Popularitatea lor in sec.3-2 i.Hr.explica aparitia imitatiilor getice din Campia Dunarii in sec.2 i.Hr.si inceputul celui urmator. In Alexandria Egiptului se producea in sec. 3 i.Hr. o categorie de vase (hydrii”de Hadra”),decorate cu simple motive ornamentale reprezentate cu culoare bruna sau policrom pe fondul deschis al vasului,destinate mai ales practicilor funerare. Acestea au cunoscut o oarecare popularitate si in bazinul Marii Negre,fiind imitate si la Olbia. In aceasta vreme,ceramica fina era reprezentata mai ales de categoria acoperita cu firnis (negru,brun sau chiar rosu),produsa in numeroase centre din bazinul Marii Mediterane si al Marii Negre. In partea de vest a Mediteranei este numita campaniana ,fiind produsa in special de atelierele italice.In rasaritul Mediteranei apare in cursul sec.2 i.Hr.,in unele regate elenistice,categoria denumita Eastern Sigillata ,care va sta la originea unor forme si tehnici ale ceramicii romane.

    In cetatile vest-pontice. In cea mai veche coloniei greceasca de pe tarmul dobrogean al Marii Negre ,la Histria,in epoca arhaica erau importate vase provenite in special din centrele de productie din Asia Mica (Milet,Chios,Clazomene,Samos),inca din primele decenii de existenta a orasului,iar apoi produse din Corinth si din Athena. Odata cu inceputul sec.6 i.Hr.se dezvolta si o productie ceramica locala,olarii histrieni,inspirati mai ales de procedeele tehnologice si de formele ceramice produse in partea de nord a tarmului egeean al Anatoliei (Eolida) produc ceramica de uz curent,arsa la rosu si cenusie. De asemenea ,sub influenta unor mesteri din Milet,Chios si Clazomene (sau poate chiar a unor artisti itineranti) se produc in atelierele histriene in a doua jumatate a sec.6 i.Hr vase pictate care imita uneori cu destul rafinament,stiluri din Milet (Fikellura ,”caprele salbatice”),din Chios sau din Clazomene.In sec.5-4 i.Hr.productia locala de vase de uz curent capata o mare dezvoltare ,iar calitatea tehnica atinge o oarecare distinctie. Vasele produse la Histria sunt exportate in asezarile rurale adiacente ,dar ajung si in centre mai indepartate (Satu Nou,jud.Constanta;Brailita,Enisala,etc).Proceddele de ardere si registrul de forme ale olarilor histrieni si ale altor mesteri din orasele grecesti de pe coasta apuseana a Marii Negre stau la baza inceputului productiei getice de ceramica la roata. In epoca elenistica,productia locala a cetatilor vest-pontice este inca slab cunoscuta. Se poate insa considera ca sigura productia unor anumite forme de vase,cu circulatie restransa(canile din argila alba cu pastila la toarta).

   Ceramica daco-getica de epoca La Tene a cunoscut in evolutia ei mai multe faze si poate fi clasificata in categorii,dupa tehnica de lucru(la roata ori cu mana) sau dupa calitatea pastei (fina sau rudimentara). In sec.6-5 i.Hr.,formele nu sunt inca pe deplin constituite ,prezentand inca trasaturi generale hallstattiene.Evolutia formelor (la cele mai multe dintre ele) poate fi urmarita retrospectiv pana in epoca bronzului.In sec.5-4 i.Hr. se distinge o categorie de ceramica fina,lucrata la roata si cu mana si alta obisnuita.Alaturi de ceramica autohtona exista si ceramica greceasca de lux sau din specia comuna. Repertoriul formelor nu este prea bogat ,cuprinzand vase mari( bitronconice ,clopot,sac,cu peretii aproape drepti),cani cu o toarta de diferite dimensiuni,cesti cu o toarta suprainaltata,vase cu picior (fructiere) si strachini. Se adauga imitatii dupa formele grecesti,fara a fi prea numeroase.Vasele din categoria fina sunt acoperite cu slip puternic lustruit. Ornamentarea nu este prea abundenta. Motivul principal il constituie proeminentele,la care se adauga braul in relief (incizat sau alveolat) si butonul. In sec. 3-2 i.Hr. s-a generalizat fabricarea ceramicii cu roata preluata de la greci,tracii de sud ori de la celti.Unele forme vor disparea si vor apare altele noi.Dintre formele noi,mai importante sunt urcioarele de lux,cu gat inalt cilindric. In general insa se mentin vechile forme si se diversifica. Din vasul bitronconic se cunosc acum patru tipuri.Strachinile sunt si ele de mai multe tipuri.Canile cu o toarta ajung la o mare varietate.Vasele cu picior inalt (fructierele) cunosc si ele o mare raspandire ,clasificandu-se in trei tipuri principale. In privinta ornamentarii,merita subliniat faptul ca slipul lustruit se perfectioneaza,incat poate fi comparat cu lacul vaselor grecesti.Butonul simplu ori asociat cu braul alveolat se constituie in ornament de baza.Motivele incizate devin din ce in ce mai frecvente,la care se adauga cele lustruite ,inca rare,ori cele stampilate. Tortile unor vase,mai cu seama ale canilor de lux,vor fi lucrate in torsada sau vor fi canelate ,insotite (la baza) cu motive in relief. Cea de-a treia faza (sec.1 i.Hr-sec.1d.Hr.) reprezinta faza de deplina maturizare,de larga raspandire si de apogeu. Cantitatea mare de ceramica descoperita dovedeste o considerabila crestere a mestesugului olaritului.S-au putut determina chiar si anumite centre de productie,cum ar fi cel din Muntii Sebesului,care producea ceramica pictata cu motive zoo- si fitomorfe,sau cel de la Popesti (jud.Arges),specializat in ceramica cu motive in relief,la care se adauga inca multe altele. Pe baza complexelor inchise ,s-a incercat o mai stransa departajare a formelor din sec.1i.Hr. fata de cele din sec.1 d.Hr..Acum sunt transpuse la roata toate formele specifice ,cu exceptia cestii-opait (catuia),care se va lucra in continuare cu mana. Ceramica lucrata la roata devine preponderenta.Pe linia influentelor elenistice,celtice si sud-tracice se adauga acum si cele romane,din ce in ce mai insistente. Numarul formelor a crescut considerabil,printre acestea numarandu-se: ceasca-opait,de forma tronconica (cu una ori mai multe torti),aparuta inca din sec.2 i.Hr,va cunoaste acum o larga raspandire (prezenta fiind in zeci de exemplare in cadrul asezarilor de pe intreaga arie de raspandire a geto-dacilor);vasul-borcan va cunoaste si el o mare varietate si o larga raspandire;vasele mari si-au pierdut bitronconicitatea si au primit un contur ovoidal svelt si elegant mai ales cand sunt transpuse la roata;canile cu o toarta,unele lucrate la roata,sunt de o reala frumusete;vasele cu picior inalt transpuse la roata,cunoscute sub denumirea de fructiere ,au piciorul svelt,gol in interior,ce se armonizeaza perfect cu corpul.Ornamentele lustruite aplicate pe suprafata buzei,a intregului interior ori pe suprafata piciorului vin sa sublinieze si sa completeze frumusetea acestei forme ceramice specifice pentru geto-daci;boluri de diferite dimensiuni ,cu picior scurt,in genul unor cupe;urcioare transpuse la roata,strachini,capacele,unele cu butonul modelat in chip de vultur ori de alt animal;vasele de provizii (chiupuri),unele ajungand sa masoare peste 2 metri inaltime;strecuratorile etc. In repertoriul formelor din aceasta faza pot fi rescunoscute imitatii dupa cele grecesti,romane sau celtice. Ornamentarea va continua sa fie, in general,redusa. Din braie alveolate ori crestate in asociatie cu butoni (uneori albeolati si ei) se realizeaza ornamente de o reala frumusete. Nu lipsesc nici cazurile de aplicare a acestora pe vasele lucrate la roata. Vor continua motivele stampilate si cele incizate.O abundenta de motive geometrice se realizeaza prin lustruire ,aplicate pe ceramica cenusie ori rosiatica lucrata cu roata. Produsul de varf al ceramicii geto-dacice il constituie,fara indoiala,ceramica pictata,impartita in doua mari grupe distincte si totusi esential legate intre ele.Prima grupa (decorata in stil geometric de influenta elenistica si ,eventual, vestica )foloseste o pojghita de culoare alb-galbuie ce acopera intreaga suprafata a vasului,peste care se picteaza dungi ori motive geometrice simple cu culoare de nuanta rosie-bruna. Cea de-a doua grupa,pe langa motivele geometrice ,le foloseste pe cele vegetale (frunze sau flori),redate naturalist sau stilizat si animale reale ori imaginare. Deocamdata,din ceramica pictata din cea de-a doua grupa lipseste figura umana. Se foloseste in special culoarea rosie si bruna,de diferite tonalitati,la care se adauga negrul si galbenul.Formele de vase sunt cele proprii ceramicii geto-dacice,iar datarea se pare ca se limiteaza la sec.1 d.Hr. Ceramica cu motive in relief a aparut si influenta celei elenistice ,imitand bolurile (deliene sau megariene). Asemenea produse au fost mult indragite de geto-daci,care au reusit sa-si insuseasca tehnica de lucru si sa creeze un stil propriu de ornamentare. S-au stabilit mai multe centre cu asemenea ceramica,unde cu siguranata au existat  ateliere specializate. In faza tarzie (sec.2-6 d.Hr),situatia ceramicii geto-dacice se prezinta diferentiat: in teritoriile ocupate de romani si in cele ale dacilor liberi.In teritoriile ocupate ceramica va suferi puternice influente ale ceramicii romane,care o va inlocui treptat. In asezarile rurale,in castre sau chiar in orasele romane s-au descoperit insa si cesti-opaite,vase-borcan si fructiere,unele forme se vor mentine pana in sec.6 d.Hr. In teritoriile geto-dacice ramase in afara granitelor romane,va continua ceramica modelata cu mana ori la roata,existand chiar centre specializate ,cum este cel de la Mediesul Aurit(jud.Satu Mare),cu cel putin 10 cuptoare.Si in lumea dacilor liberi se manifesta puternice influente romane,la care se adauga cele sarmatice sau ale triburilor germanice. Se va mentine intreaga gama de forme si ornamente,atat la ceramica lucrata cu roata ,cat si la cea modelata cu mana.Ceramica geto-dacica este prezenta in cadrul culturii Santana-Cerneahov (sec.4 d.Hr.),iar ceramica culturii Ipotesti-Candesti (sec.6-7 d.Hr) are evidente legaturi cu cea dacica si romana.Daca,la inceput, o parte a ceramicii lucrata cu mana se confectiona aproape in fiecare gospodarie ,cea pretentioasa sau cea lucrata cu roata implica existenta unor ateliere care se pun in evidenta pe baza cuptoarelor de ars ceramica. Cuptoarele geto-dacice (sapate in pamant,cu gratar si bolta,focar si camera de ardere) au fost impartite in doua tipuri de baza si mai multe variante masurand 1-1,20 metri diametru. Asemenea cuptoare (sec.2 i.Hr-1 d.Hr) s-au descoperit in asezari ca cele de la Poiana,Deva,Bucuresti-Catelu Nou,Poiana-Dulcesti,Biharia si Piatra Neamt (Batca Doamnei).Numeroase sunt cuptoarele de ars ceramica descoperite in lumea dacilor liberi. La Butnaresti (jud.Neamt),unde a existat un important centru de olari carpic (sec.2-3 d.Hr),s-a dezvelit prin sapaturi sistematice chiar un atelier ce functiona intr-un bordei situat la 2,40 metri adancime si era dotat cu doua cuptoare de dimensiuni diferite. Cuptoare s-au descoperit si la dacii liberi din Muntenia ori la cei din vestul tarii.La Mediesul Aurit si la Lazuri (jud.Satu Mare) au functionat importante centre de olari cu cate 10 ,respectiv 9 cuptoare,descoperite pana acum.Ceramistii geto-daci au folosit ambele sisteme de ardere(reductiva si oxidanta). Tehnologiile au putut fi stabilite pe baza analizei porilor si a altor elemente,dovedindu-se un inalt grad de dezvoltare,comparabil in multe privinte cu cel greco-roman.

     Ceramica din Dacia romana continua traditia produselor din epoca premergatoare,fenomen remarcat in conditii similare si in alte provincii de pe Dunare si Rin. Ceramica provinciala din Dacia se poate imparti in doua mari categorii:ceramica de uz casnic si ceramica de lux. Ceramica de uz casnic exprima mai fidel individualitatea ceramicii provinciale romane,elementul autohton contribuind la precizarea particularitatilor care o deosebesc de ceramica din alte provincii dunarene. Substratul La Tene are un rol dintre cele mai importante in definirea ceramicii din provinciile Imperiului Roman,dar diferentele regionale ale ceramicii din la tene-ul tarziu se perpetueaza si in ceramica provinciala romana. Olaria a fost unul dintre cele mai raspandite mestesuguri in Dacia romana.Se cunosc numeroase centre de productie ceramice in orasele mari (Romula,Drobeta,Apulum,Potaissa,Tibiscum etc.),pe langa castre (Slaveni,Micia,Stolniceni,Bumbesti,Ilisua,Dinogetia,etc.) in villae rusticae si in asezari rurale. In aceste centre s-au confectionat nu numai vase de ceramica ,dar si materiale de constructie,statuete,opaite,etc. Mestesugul olariei din Dacia a ajuns la aceeasi perfectionare tehnica ca si in provinciile romane vecine. S-au imitat si vase de tip terra sigillata ,care presupun o tehnica deosebita si o cunoastere aprofundata a realizarii acesteia. Sunt cunoscute mai de multa vreme centrele de manufacturare a sigillatelor de la Romula ,Apulum si de curand cel de la Micasasa (jud.Sibiu),care pare a fi cel mai important in acest sens.In unele centre,cum ar fi Romula,bunaoara,se folosea metoda asezarii cuptoarelor de ars ceramica in grupuri de doua sau mai multe cuptoare,ceea ce crea conditii propice pentru lucrul in serie,fapt care lasa sa se presupuna existenta unor grupuri specializate. Acest sistem era folosit si in atelierele ceramice din Gallia,in faza maxima de inflorire a acestora.Cea mai reprezentativa ceramica pentru o provincie romana este aceea produsa in satele indepartate de marile centre urbane. In multe asezari rurale din Dacia romana au existat si centre ceramice,asa cum ar fi de exemplu la Locusteni (jud.Dolj),unde s-au descoperit doua cuptoare de ars ceramica. Aci se confectionau atat vase ceramice de factura romana,cat si vase lucrate cu mana,care pastrau fidel traditia dacica din secolele anterioare. Ceramica dacica in epoca romana nu s-a gasit numai in asezarile rurale,ci si in castre,centre urbane, villae rusticae ,constituind un document sigur pentru permanenta geto-dacilor in Dacia romana. Centrele ceramice continua sa dainuiasca in Dacia romana (Locusteni  asezarea nr. 2,Manastur,etc.). Ceramica din asezarile rurale daco-romane din sec.4 d.Hr. constituie o etapa a evolutiei ceramicii din Dacia sec.2-3 d.Hr. Atelierele de ceramica aflate in cetatile romane tarzii si romano-bizantine  de pe malul stang al Dunarii au continuat sa-si trimita produsele in Dacia si dupa evacuarea aureliana. In Dacia s-a importat ceramica si din alte provincii ale Imperiului Roman. Ceramica de tip terra sigillata era importata din Gallia,Raetia si Pannonia.O mare parte dintre amfore era importata mai ales din bazinul Marii Egee. Alte categorii de ceramica erau importate din Moesia.In spectrul arheologic al spatiului nord-danubian din sec.4 d.Hr,ceramica se prezinta intr-o mare varietate,atat din punct de vedere al formelor ,cat si din cel al compozitiei pastei. Ceramica lucrata la roata rapida,la a carei raspandire in teritorii situate in estul Romaniei ,regiunea Dunarii inferioare a avut un rol major,este lucrata din pasta de culoare cenusie fina sau zgrunturoasa. Varietatea formelor este mare:oale,ulcele,castroane,cani,urcioare,pahare,vase capac sau vase mari de provizii. Ceramica cenusie zgrunturoasa este ornamentata cu un décor incizat,constand din benzi sau linii orizontale,caneluri,mai rar benzi sau linii in val. La ceramica cenusie fina predomina ornamentul lustruit(linii in zig-zag,linii in retea,etc.).In asezarile specifice epocii atat din teritoriul extra-, cat si intracarpatice au fost descoperite si cuptoare de ars ceramica ,care apartin in general la doua tipuri:cu picior central sau cu perete median (Dumbraveni-Vrancea,Trusesti,Cucuteni-Baiceni,Botosani-Dealul Caramidariei,Nicolina-Iasi,Bucuresti-Crangasi,Buduresti-Fundenii-Doamnei,Barlad-Valea Seaca,Sfantu Gheorghe ,Cluj-Napoca,Sighisoara-Dealu Viilor). Un rol deosebit in geneza unei categorii specifice sec.6,ceramica stampilata ,l-au avut centrele de olari de la Cristesti si Mediesul Aurit,producatoare in sec. 4 d.Hr. Alaturi de ceramica lucrata la roata,s-a folosit si cea lucrata la mana ,din pasta mai grosolana,mai prost arsa,ornamentata uneori cu brauri alveolate,categorie de certa traditie dacica. Alaturi de oale-borcane,trebuie mentionata catuia-forma specifica mediului autohton dacic. Forme de vase atat ale ceramicii lucrate cu mana,cat si ale celei lucrate la roata,continua in sec.5,imprejurare care ingreuneaza o departajare cronologica si tipologica mai precisa. Alaturi de aceste forme apar ,ca un rezultat al evenimentelor legate de instaurarea suprematiei hunice in bazinul carpatic,forme de vase de origine estica,lucrate dintr-o pasta fina de culoare cenusie-inchisa pana la negru,decorate cu ornamente lustruite. Odata cu sfarsitul sec.5 si apoi in decursul sec.6-7,se constata o anumita diferentiere tipologica intre ceramica intra- si extracarpatica al Romaniei. Pe intreg teritoriul continua insa ceramica lucrata cu mana si se pot constata legaturi tipologice  intre aceasta si ceramica din pasta zgrunturoasa-continuatoare a traditiilor olariei sec.4 (tipuri de vase,decorul cu caneluri sau linii in val). Deosebirile dintre cele doua arii culturale,explicate prin anumite procedee tehnologice locale,se manifesta in culoarea diferita a vaselor. In timp ce in Transilvania ceramica cenusie este absolut predominanta,in teritoriile extracarpatice se produce aproape exclusiv ceramica de culoare brun-roscata. Ateliere de olari s-au descoperit la Dulceanca sau Radovanu. Deosebirea cea mai frapanta este ilustrata de ceramica de culoare cenusie,din pasta fina ,cu décor lustruit sau stampilat,reprezentata prin vase piriforme sau cani cu cioc de scurgere,prezenta numai in Transilvania si care analogii stranse in mediul gepid din Campia Tisei. Spre sfarsitul sec.6 si apoi in decursul sec.7,in teritoriul extracarpatic al Romaniei dar si in unele zone ale Transilvaniei,a fost identificata o ceramica lucrata cu mana, din pasta grosolana,reprezentata de vase borcan de forma alungita sau tavite,cu certe analogii in spatiile culturale atribuite slavilor. Procentul ei in cadrul materialului ceramic al perioadei nu este determinat. Odata cu sfarsitul sec.7 si apoi in decursul sec.8, se constata pe intreg spatiul nord-danubian o unitate tipologica si tehnologica a materialului ceramic,concretizata prin prezenta ceramicii din pasta nisipoasa,de culoare brun-roscata,lucrata la roata inceata,ornamentata cu benzi de linii orizontale sau in val,incizate,in care dominante sunt borcanele si in care s-a vazut perpetuarea ,ilustrata prin anumite procedee tehnologice,a unei traditii a olariei secolelor anterioare. Mai rar,si mai ales in spatiul est carpatic sau in Dobrogea,dar izolat si in Transilvania (Blandiana),apare o ceramica din pasta cenusie fina cu ornamente lustruite,reprezentata prin urcioare sau amfore ,pusa fie pe seama unor influente culturale din mediul Saltovo-Maiatk,fie pe seama revitalizarii unor traditii locale mai vechi a ceramicii cenusii. In schimb vasele din pasta fina de culoare galbena (cani,ulcioare,plosti,etc) aparuta in unele complexe din sec.8 (Izvoru,Obarsia) au fost legate de influente culturale est-europene sau central-asiatice.



Enciclopedia Arheologiei si Istoriei Vechi a Romaniei, vol.A-C,pag.281-287,

Ed.Enciclopedica,coord.stiintific Constantin Preda.

Aspectul Stoicani-Aldeni


Aspectul Stoicani-Aldeni.

Foto:link(uri) la sfarsitul postarii.



    Aldeni II (denumit si Aldeni-Stoicani),aspect cultural neolitic (sfarsitul mileniului 4 i.Hr.),denumit astfel dupa cel de-al doilea strat de cultura descoperit in asezarea de langa satul Aldeni (com.Cernatesti,jud.Buzau). Rezultat al impletirii elementelor de origine sudica ,proprii ariei culturale din faza de tranzitie la cultura Gumelnita,cu cele de provenienta nordica ,din aria culturala caracteristica inceputului culturii Cucuteni,aspectul cultural Aldeni II a avut o arie de larga raspandire. Lunga sa evolutie ,pe parcursul a doua faze ,dintre care ultima puternic influentata de cultura Gumelnita ,s-a incheiat in timpul fazei Cucuteni A3.

    Asezarile Aldeni II ,cu locuinte de suprafata,unele cu podea platforma erau plasat pe prelungiri de terasa sau pe inaltimi in zonele deluroase si imprejmuite cu santuri. Inventarul locuintelor demonstreaza inceputul trecerii la faza sedentara a comunitatilor omenesti ,cultura plantelor alaturi de cresterea vitelor constituind ocupatiile de baza. In asezarile din preajma Siretului si Prutului inferior,un mijloc important de procurare a hranei era pescuitul.Uneltele (lame,razuitoare,segmente de lame pentru seceri,varfuri triunghiulare de sultita etc.) erau lucrate din silexul adus din sudul Dunarii.Osul si cornul de cerb continua sa serveasca ca materie prima pentru confectionarea sapaligilor necesare cultivarii pamantului,a harpoanelor pentru pescuit etc.

     Ceramica Aldeni II se compune in principal din doua categorii de vase: prima de uz comun,cu vase mai adanci,de tip borcan,ornamentate cu proeminente sau cu barbotina,a doua,cu vase ale caror décor se realizeaza prin linii incizate ,pictura geometrica cu grafit si culoare alba sau prin caneluri largi. Plastica este bogat reprezentata in toate asezarile Aldeni II. Figurile de lut ars redau mai ales persoane feminine,in picioare,in pozitie de oranta. Pe figurine este redata imbracamintea femeilor din perioada respectiva,compusa dintr-o fota infasurata in jurul corpului si o a doua piesa care acopera partea de sus a corpului.

       Necropole Aldeni II nu au fost inca depistate.



Enciclopedia Arheologiei si Istoriei Vechi a Romaniei, vol A-C,pag.54-55,

Ed.Enciclopedica, coord.stiintific Constantin Preda.




View item at
Identifier: C4EB8A46-7D40-49E5-BDCD-3C73201F9986
Format: 11,5 cm   7,9 cm   Lut   ardere, modelare cu mâna, incizare   image/jpeg
Source: Muzeul de Istorie a Moldovei - IAŞI |
Provenance: Stoicani I.A.I.
Publisher: CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, Bucharest, Romania |

Askos

Contributor: Stoicani - Aldeni
Date: Neolitic
Type: StillImage |
Subject: Askos |   Ceramică |   Description: Askos având la bază patru apucători dispuse în poziţie cardinală; trei sunt găurite oblic, una nu; ornamentat cu linii incizate. Pastă semifină cu impurităţi în compoziţie de culoare cărămiziu-cenuşie; ars secundar.

joi, 26 aprilie 2012

Cultura Otomani


Cultura Otomani.






Otomani,cultura arheologica caracteristica,in linii mari,perioadei mijlocii a epocii bronzului (dupa periodizarea,mai larga,utilizata de cercetarea romaneasca),definita pentru prima oara de catre Ion Nestor,care a folosit rezultatele unor cercetari mai vechi,in special din asezarea multistrat eponima. In stadiul actual al cunostintelor aria culturii apare ca fiind destul de intinsa,pornind de la poalele masivului Tatra,pe valea Hronului,in SE Slovaciei,apoi in NE Ungariei,unde este cunoscuta sub numele Fuzesabony sau Gyulavarsand,precum si in V si NV Romaniei,intre Crisuri si Somes,la V de Carpatii Occidentali,corespunzand astfel unei bune parti a bazinului superior al Tisei. Intr-un anumit moment al evolutiei sale ,elementele culturii Otomani sunt cunoscute pana la Muresul inferior,patrunderea lor in aceasta zona fiind caracteristica ultimelor etape ale culturii Periam-Pecica(Mures). Recent a fost identificata o statiune fortificata apartinand ,dupa toate probabilitatile,culturii Otomani,la nord de lantul Carpatic,la Dukla,in Polonia. In anumite momente aria sa s-a modificat,fiind semnalate patrunderi Otomani catre centrul si sudul Transilvaniei. Cu o identitate foarte bine conturata,cultura Otomani constituie unul din cele mai importante fenomene arheologice ale epocii bronzului din partea rasariteana a Europei Centrale. Cele mai vechi date radiometrice sunt cele de la Gaborjan-“Csapszekpart” (Bln-1641-3680+-75 BP ,calibrat in domeniul 2 sigma 2290-1870 BC) si Veszto-“Magor” (Bln-1629-3700+-60BP,calibrat in domeniul 2 sigma 2280-1900 BC),ceea ce indica un foarte posibil inceput al culturii anterior anului 2200 IHr. Originea culturii constituie si astazi o problema in discutie. In ultima vreme s-a demonstrat ca nivelul inferior din asezarea eponima,denumit Otomani I ,nu apartine culturii,el fiind mai degraba legat de fenomenul Zok tarziu,cunoscut sub numele de cultura Nyirseg sau Nir. Descoperirile de acest fel sunt denumite Ottomany de catre arheologii maghiari,care le considera ca diferite de cultura Fuzesabony propriu-zisa. In Slovacia, cel mai vechi orizont Otomani este denumit Kostany-Otomani,in cadrul acestuia fiind prezente si elemente Nyirseg-Zatin sau Hatvan. Sfarsitul culturii nu este nici el suficient de clar. In Slovacia,cultura Otomani este urmata de cultura Piliny,care ii ocupa o buna parte din aria nordica,in vreme ce spre sud sunt documentate grupurile Hajdubagos si Berkesz si cultura Kyjatice. In zona romaneasca au fost conturate doua grupuri culturale,Cehalut si Igrita,inca insuficient precizate,despre care s-a afirmat ca ocupa anumite parti din vechea arie Otomani. Pentru zona din stanga Tisei se sustine ca fenomenul Fuzesabony inceteaza ca urmare a unei expansiuni a culturii mormintelor tumulare catre SE,teorie care mai trebuie examinata.

      In functie de interpretarile diferite ale etapelor de inceput sau a celor de sfarsit,periodizarea culturii,pentru care au fost propuse patru faze,a ramas o problema deschisa.Mai vechile impartiri au fost amendate,mai ales prin excluderea asa-numitei faze Otomani I si prin “corectii” mai mult sau mai putin argumentate privind constituirea unor grupuri post Otomani. Este de asteptat ca in urma verificarilor stratigrafice din asezari sa se poata stabili o evolutie in faze a culturii Otomani,in cadrul careia cea mai veche manifestare sa se caracterizeze prin elemente de traditie Nyirseg,iar cea mai tarzie prin descoperiri de felul celor din cimitirul de la Streda nad Bodrogom ori din grupele Hajdubagos si Berkesz. Habitatul Otomani a fost studiat pe baza unor cercetari  de amploare in mai multe asezari,dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Barca,Nyzna,Mysl’a,Spissky Strvtok,in Slovacia,Berettyoujfalu-“Szihalom”,Fuzesabony-“Oregdomb”, Jaszdozsa-“Kapolnahalom”, Tiszafured-Asoythalom”,Toszeg-“Laposhalom”,in Ungaria,sau Carei-“Bobald”,Otomani-“Cetatuia”,Otomani-“Cetatea de pamant”,Pir-“Cetatea”,Sacuieni-“Cetatea Boului”,Salacea-“Dealul Vida”,Socodor, Tiream-“Movila Canepii” si varsand-“Movila dintre vii”,in partea de vest a Romaniei.Principala caracteristica este data de depunerile groase ,uneori de peste 3 m,cu numeroase niveluri de locuire,ce le apropie,mai ales pe cele din campia Tisei,de asezarile tell. Deseori se cunosc,pentru zone restranse,aglomerari de asezari,cum este cazul in preajma Careilor,apoi la Tiszafured si in zona Kosice. Folosind cu pricepere conditiile de mediu specifice ,comunitaile Otomani au avut asezari situate pe promontorii sau boturi de terase si fortificate cu val si sant,asezari “atol”,pe movile inconjurate de asemenea cu valuri si santuri,asezari “insula” in mijlocul unor campii inundabile sau mlastini,precum si asezari deschise. Unele dintre statiunile fortificate ,cum este cazul celei de la Barca si poate si a celei de la Spissky Stvrtok,unde fortificatia cuprinde si un zid de pietre,au avut o structura complexa,locuintele fiind dispuse pe grupuri distincte,cu spatii libere,ceea ce a facut pe unii cercetatori sa vorbeasca de o organizare urbana. Deseori au fost identificate locuiri si dincolo de spatiul fortificat,uneori fiind vorba,cum este cazul la Nyzna Mysl’a,de o extindere intr-o anume etapa a asezarii in dauna cimitirului. Cel mai adesea locuintele sunt de suprafata ,fiind intalnite,mai rar, si bordeie. Amenajarile domestice sunt cele obisnuite: vetre,gropi de provizii si gropi menajere. La Salacea a fost descoperita o constructie de dimensiuni remarcabile (8,80 x 5,50 m),compartimentata in trei incaperi,care a fost refacuta o data. Compartimentarea,descoperirea in incaperea mediana  a unor altare,precum si decorarea peretilor exteriori au prilejuit interpretarea acestei structuri drept sanctuar,fiind denumita chiar “megaron” si pusa ,in acest fel,in relatie cu lumea egeeica. Daca destinatia de cult a constructiei pare a fi dincolo de orice indoiala,avand in preajma inmormantari,relatia cu lumea miceniana este mai greu de sustinut avand in vedere decalajul cronologic intre etapa Otomani II si perioada mormintelor princiare helladice,acestea din urma fiind mai recente si corespunzand,pentru spatiul romanesc,perioadei tarzii a epocii bronzului.

    Repertoriul ceramic al culturii Otomani este destul de variat,cuprinzand atat forme obisnuite ale epocii bronzului,cat si forme mai rare. Principalele recipiente sunt amfora cu doua torti,ceasca,castronul,cupa,vasul cu picior,vasele de provizii,toate cu variante si dimensiuni diferite. Printre formele ceramice mai aparte trebuie mentionate askosul,caracteristic etapelor mai vechi,vasul pyraunos,castronul cu patru picioare,vasele altar,suporturile de vase. Decoratia este realizata prin incizie si imprimare in pasta ,tehnici care,alaturi de ormanentatia plastica,sunt caracteristice etapelor de inceput si mijloc ale culturii,catre sfarsitul acesteia aparand decoratia canelata.Dintre motive se remarca triunghiurile ,ghirlandele,cele spiralice si cele solare.Atat in ceea ce priveste formele ,cat si in ornamentatie,in cursul evolutiei culturii Otomani se pot intrevedea elemente datorate fie fondului cultural anterior,fie contactelor cu mediile culturale invecinate. Dintre obiectele de os sau corn se disting psaliile si distribuitoarele (germ.Riementeiler) ,atestand utilizarea cailor,multe dintre acestea descoperite la Toszeg,Fuzesabony,Tiszafured sau Berettyoujfalu,apoi discurile si cilindrii din os,ultimile piese cu o functionalitate inca neprecizata. Multe dintre psalii,ca si discurile si cilindrii din os,prezinta uneori motive spiralice incizate,fiind astfel puse in legatura cu lumea miceniana ,realitate care insa astazi este contrazisa de realitatea arheologica.              Descoperirea unor depozite ,cum sunt cele de la Apa,Otomani,Valea Chioarului,in Romania,Hajdusamon,in Ungaria ,sau tezaure ,cum este cel din asezarea de la Barca,carora li se pot adauga altele sau piese descoperite izolat ori in morminte,documenteaza o metalurgie a  bronzului infloritoare,fiind produse arme,piese de port sau instrumente intr-o remarcabila varietate de tipuri. Se remarca spadele cu maner plin si decorate,hal;ebardele,topoarele cu disc,topoare cu tub de inmanusare de tip Krtenov,pumnalele,varfuri de lance,sagetile,aparatoarele de brat,pandativele,bratarile,acele,etc. Alaturi de bronz era prelucrat aurul,dupa cum o dovedesc numeroasele piese de port-inele de bucla,pandative,bratari-descoperite in mormintele de la Nyzna Mysl’a sau asezarea de la Barca. O alta dovada a practicarii metalurgiei o constituie tiparele din piatra descoperite in asezari,cum este cazul la Nyzna Mysl’a,Tiszafured,Toszeg,Pir,Otomani si Cehalut. Dezvoltarea metalurgiei bronzului in cadrul culturii Otomani pune in evidenta doua aspecte principale. Mai intai utilizarea resurselor miniere,zacaminte cuprifere si aurifere din Slovacia pana in Carpatii Occidentali,concomitent cu o participare activa la schimbul de bunuri la distanta ,tipuri metalice specifice ariei Otomani fiind intalnite departe catre centrul Europei si catre sud si est. In acelasi timp varietatea armelor,prezenta lor (chiar daca nu  foarte frecventa) in morminte,piesele de port din aur sau bronz,pun in lumina existenta unei elite sociale al carei rang se exprima si prin obiectele de prestigiu din metal. Printre bunurile ajunse in aria Otomani in cursul schimburilor la distanta un loc aparte il ocupa margelele de chihlimbar,ajunse din zona litoralului baltic. In cadrul relatiilor de schimb se pare ca unele asezari au jucat rolul de “ centre comerciale”,cum pare sa fie cazul cu importanta statiune de la Nyzna Mysl’a ce facea legatura intre zona muntoasa a Slovaciei de azi si asezari de pe cursul Tisei.

       Descoperiirle funerare Otomani sunt constituite in special din necropole cu multe morminte,cum sunt in Ungaria la Fuzesabony,Gelej,Hernadkak,Megyaszo,Mezocsat,Pusztaszikszo,iszafured,iar in Slovacia la Nyzna Mysl’a si Streda nad Bodrogom. Pe teritoriul Romaniei se cunoaste doar un mic cimitir la Pir si alte cateva descoperiri de morminte izolate  sau mici grupuri de morminte  cum sunt cele de la Adoni,Andrid,Ardud-“Galgaberg”,Berea,Diosig,Olari,Otomani,Sanislau,Salacea,Stolna,Tiream,Valea lui Mihai si Voivozi. In general,cimitirele erau plasate in preajma asezarilor,singurele exceptii,cu morminte in perimetrul asezarilor fiind cele de la Otomani,Salacea si Tiream. Ritul funerar predominant a fost inhumatia,incineratia documentata in cimitirele Otomani putand fi explicata prin raporturile reciproce cu unele din grupurile ceramice vecine incinerante,cum sunt cele Vatya,ale culturii ceramicii incrustate,Wietenberg,etc.,acest din urma rit funerar tinzand a deveni predominant abia catre sfarsitul culturii. Deosebirile de sex sunt puse in evidenta in cadrul inmormantarilor prin obiceiul dispunerii defunctilor bipolar si complementar,in sensul ca barbatii erau asezati chirciti spre dreapta cu capul indeobste spre vest,iar femeile pe stanga cu capul spre est,local inregistrandu-se si alte dispuneri.,dar tot in standardul unui rit funerar riguros. Inmormantarile speciale pot fi considerate cele cateva de copii in pythoi,cele de cranii si cele simbolice (cenotafuri). Inventarele,mai ales cele feminine,sunt adesea constituite din piese de port din metal,”faianta”-in special in etapele de inceput in Slovacia,chihlimbar sau cochilii de melci sau scoici. Mai rare,dar totusi semnificative pentru ilustrarea rangului social a  statutului de luptator,sunt mormintele masculine cu arme,cel mai adesea pumnale ,dar si cu halebarde cu sageti. In linii mari,examinarea obiceiurilor funerare,coroborate cu studiul asezarilor si al structurii depozitelor,indica existenta unor comunitati bine structurate pe ranguri sociale,pe grupe de sex si varsta. In cursul evolutiei sale,cultura Otomani a avut relatii stranse ,dupa cum o dovedesc “ importurile”reciproce,cu culturile Nagyrev,Hatvan,cultura ceramicii incrustate,Periam-Pecica (Mures),Vatina,Wietenberg,Vatya,Mad’arovce,cultura mormintelor tumulare si Suciu de Sus. Aceste raporturi sunt exprimate in unele influente in ceea ce priveste stilul ceramic,dar mai ales prin prezenta unor bunuri deosebite ,cum sunt armele sau piesele de port. Exista numeroase lucrari,mai ales in literatura romana,in care cultura Otomani este considerata ca “traca” sau cel putin “proto-traca”. Tot mai numeroase date radio carbon au invechit considerabil epoca bronzului si odata cu ea fenomenul Otomani,astfel ca o cristalizare lingvistica de acest fel inca de la sfarsitul mileniului 4 IHr nu poate fi sustinuta,mai ales , asa cum s-a spus deja,in absenta unor monumente.





Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.248-250,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000

Cultura Periam-Pecica


Cultura Periam-Pecica.


Foto:





     Cultura din epoca bronzului numita astfel dupa doua statiuni importante  situate pe cursul inferior al Muresului. Denumirea a fost introdusa in literatura romaneasca de specialitate de catre I.Nestor in 1933,anterior fiind propusa denumirea de “cultura Mures (Maros)” de catre arheologul maghiar J.Banner. Astazi denumirea de Periam-Pecica este utilizata mai cu seama de specialistii romani,cei straini preferand-o pe cea de Mures (Maros). Cu mai mult timp in urma au fost utilizate si denumirile de Perjamos sau Szoreg sau,pentru o etapa mai timpurie a culturii,notiunea de “grupul Pitvaros”,astazi in general abandonate.

     Aria culturii ,nu foarte extinsa ,este astazi destul de bine limitata,axa sa fiind cursul inferior al Muresului pana la confluenta acestuia cu Tisa,descoperirile propriu-zise Periam-Pecica nedepasind cu mult spre vest cursul celui din urma. Spre nord limita pare sa fie constituita din cursul Erului,in vreme ce spre sud descoperirile Periam-Pecica depasesc foarte putin valea Arankai (Zlatita). Catre est exista cateva descoperiri singulare si nu suficient de sigure pana in zona de iesire a Muresului din regiunile muntoase. Astazi aria Periam-Pecica ,astfel delimitata,se prezinta mult modificata din punct de vedere geomorfologic fata de trecut prin numeroasele lucrari de asanare si imbunatatiri funciare,incepute inca de la sfarsitul sec.18. In vechime regiunea,prin excelenta de campie ,se caracteriza prin alternanta zonelor joase si mlastinoase si a altora mai ridicate ,intretaiate de cursuri de apa,unele dintre acestea de fapt foste brate ale Muresului ce constituiau un soi de delta cu flora si o fauna specifice. Se considera,cu destul temei,ca era posibila la vremea aceea exploatarea nisipurilor aurifere din aluviunile carate de Mures dupa trecere acestuia pe la poalele versantilor Carpatilor Occidentali. In acelasi timp trebuie subliniat si faptul ca ca in aria culturii lipsesc zacamintele cuprifere. Descoperirile cele mai importante sunt reprezentate prin asezarile  de la Deszk,Gerjen,Klarafalva,Kiszombor,Oszentivan (astazi Tiszasziget),Pitvaros,Szoreg,cimitirele de la Battonya,Deszk “A” si “F”,Oszentivan,Pitvaros,Szoreg,toate in Ungaria,asezarile de la Alunis,Cicir,Pecica,Periam,Sannicolau Mare si cimitirul de la Beba Veche,toate in Romania,apoi,in Serbia,statiunea de la Coka,asezarea si necropola de la Mokrin,asezarea si cimitirul de la Novi Knezevak,asezarea si cimitirul de la Ostojicevo,grupul de morminte de la Rabe.

     Cronologia si periodizarea culturii nu sunt inca definitive solutionate. Traditional,a fost considerata ca incepand candva spre sfarsitul perioadei timpurii a epocii bronzului (in intelesul periodizarii traditionale romanesti) ,segmentul principal al evolutiei sale fiind caracteristic perioadei mijlocii. Originea culturii nu este satisfacator cunoscuta,anterior acesteia fiind documentat un grup de descoperiri caracterizat,printe altele,de ceramica cu suprafata data cu maturica sau cu impresiuni textile,prin aceasta dovedindu-se “inrudit” cu grupele Zok tarzii din Campia Tisei. Cu privire la sfarsitul culturii,unii specialisti apreciaza  ca aceasta ar coincide cu sfarsitul perioadei mijlocii a epocii bronzului,in vreme ce altii opineaza pentru o perioada mai lunga ,pana in bronzul tarziu,aducand ca argumente unele materiale din statiunea de la Szoreg..Recent au fost introduse in circulatie mai multe date carbon din asezarile de la Kiszombor si Klarafalva,care,calibrate,arata ca inceputul culturii poate fi plasat cu foarte mult temei deja la inceputul mileniului 3 iHr. Intr-o acceptiune mai noua ,aceasta ar corespunde unei perioade mijlocii a epocii bronzului,incepand de la anul 3000 iHr. O alta serie de date radio-carbon,in special pentru cateva morminte de la Mokrin,plaseaza etapa mijlocie a culturii la sfarsitul aceluasi mileniu,astfel ca o durata a fenomenului Periam-Pecica dincolo de anul 1600 IHr.,cand incepe perioada tarzie a epocii bronzului,este putin verosimila,locul sau fiind luat de alte manifestari arheologice,fie Otomani,fie de traditie Vatina (asa numitul grup Cornesti-Crvenka).

    Asezarile culturii Periam-Pecica sunt relativ intinse ,cu mai multe niveluri de locuire,depunerea avand,in unele cazuri,grosimi remarcabile,cum este cazul la Pecica,unde atinge 4m. O asezare oarecum aparte pare sa fie cea de la Rabe,unde statiunea se afla pe o ridicatura naturala ce domina zona,probabil mlastinoasa din jur. Locuintele,uneori cu dimensiuni mari,cum sunt cele descoperite la Mokrin-“Popin paor” sau Bekes—“Aardomb”,aveau planuri rectangulare,cu peretii din pari de lemn si nuiele acoperiti cu chirpici. La Pecica a fost semnalata chiar si o locuinta-megaron,cu o vatra la interior.

     Ceramica, cunoscuta mai cu seama prin descoperirile funerare ale culturii ,se caracterizeaza printr-un repertoriu distinct ,ale carui forme principale sunt vasul cu doua torti trase din buza (Kantharos),cu o silueta amintind clepsidra,ceasca cu o toarta ,pixida sau amforeta,cu capac si perforatii pentru a fi agatata,castronul cu doua sau patru torti. In evolutia morfologica a tipurilor ceramice se observa  patrundrea unor elemente din mediile invecinate,cel mai adesea din medii Vatina si Otomani,mai cu seama catre sfarsitul culturii. Decoratia vaselor s-a facut prin incizie.Destul de des apar si vase cu suprafata data cu maturica (asa numita categorie Besenstrich),a caror prezenta se datoreaza ,in buna masura,contactelor cu mediile Nagyrev sau Hatvan,si care uneori sunt folosite drept urne  in cele cateva morminte de incineratie.

     Tiparele descoperite ,in special cele din asezarea de la Pecica,atesta practicarea metalurgiei bronzului,chiar daca situate intr-o zona lipsita de minereuri cuprifere,comunitatile Periam-Pecica erau obligate sa obtina minereul prin schimburi la distanta. Valvele descoperite probeaza ca se turnau ,cel putin la Pecica,securi plate,topoare cu gaura de inmanusare transversala,pumnale,varfuri de lance,piese de podoaba. Numeroase piese de port descoperite in                    morminte(ace,bratari,inele,pandative,dintre care se remarca  cele de tip Brillenspirale,podoabe de cap,etc),confirma activitatea metalurgica  a acestor comunitati,concomitent cu existenta unui schimb la distanta. Foarte numeroase sunt piesele de port ,in special pentru coliere ,reprezentate prin perle din asa-zisa “faianta”,apoi cochiliile de Cardium,Columbella sau Dentalium ,precum si margele din chihlimbar. Pentru etapele mai vechi ale culturii se cunosc piese de port din os,intre care cele mai de seama sunt acele. Piese de port din aur se cunosc din imormantari,cum sunt cele de la Beba Veche,din “tezaure” cum este cel de la Pecica-“Rovine”,sau din descoperiri izolate.

      Cimitirele,unele cu numeroase morminte,au fost descoperite,de regula,in apropierea asezarilor . S-a afirmat,cel putin pentru cimitirul de la Mokrin,ca mormintele erau dispuse pe siruri,dar faptul nu poate fi probat,fiind probabil rezultatul unei impresii,necropolele fiind mai degraba organizate pe clanuri sau familii,dupa o structura polinucleara. Practica funerara predominanta este inhumatia,dar se intalnesc si cateva morminte de incineratie,a caror prezenta se poate explica prin contactele cu grupele Nagyrev sau Hatvan. Numarul mare al mormintelor de incineratie de la Battonya a fost pusa in legatura,poate oarecum pripit ,cu influentele Otomani. Standardul funerar,foarte bine structurat,consta din depunerea cadavrelor masculine in pozitie chircita pe stanga,orientate predominat spre nord,iar cele feminine orientate predominant spre sud si chircite spre dreapta. Se inregistreaza si unele exceptii,dar este evidenta aplicarea si in cazul acestei culture a principiului dispunerii bipolare si complementare a defunctilor dupa grupele de sex. Exista si alte exceptii,mai putine,dar totusi semnificative ,in ceea ce priveste dispunerea cadavrelor ,unele morminte masculine fiind dispuse dupa standardul feminin,de exemplu mormantul 10 de la Mokrin,sau invers. Alte variatii ale standardului funerar se constata si in alte cimitire ,explicate prin conatctul cu populatia Otomani. Gropile sunt fie rectangulare,fie ovale,fara a se putea face o legatura intre planul lor si grupele de sex,varsta ori rang. Dimensiunile gropii,exprimate prin suprafata si cantitatea de pamant excavat,sunt in relatie fie cu grupele de varsta,copii fiind inmormantati mai putin adanc,fie cu anume elemente de inventar,arme sau piese de port,exprimand si in acest fel rangul social. Intre mormintele de inhumatie se disting unele,in special de copii,cu schelete asezate in vase mari (pythoi);s-au descoperit la Szoreg si mai cu seama la Ostojicevo,unde s-au inregistrat peste 80 de asemenea inmormantari,toate de copii. In cadrul cimitirului de la Mokrin au fost gasite si cateva schelete cu cranii trepanate. Alaturi de mormintele de inhumatie s-au descoperit si morminte de incineratie in urna,despre care se crede ca reprezinta efectul relatiilor  cu ariile culturale invecinate Nagyrev sau Hatvan ,al caror rit funerar exclusiv este incineratia. Mormintele fara inventar sunt destul de numeroase ,dar atunci cand exista,inventarele sunt relativ bogate. De obicei,alaturi de schelete sunt descoperite unu-trei vase ,dar se cunosc si morminte cu inventare ceramice mai bogate,ca de pilda mormantul 8 de la Battonya.Piesele de port,expresie atat a rangului social,dar si a grupei de sex a defunctilor,sunt prezente in inmormantarile  Periam-Pecica,mai cu seama in cele feminine.De obicei este reprezentat un “set” din care fac parte doua ace,cel mai adesea apartinand asa-numitului “tip cipriot”,bratari,mai rar inele,piese de colier din metal,os (corn) sau cochilii,adesea insotite de margele din “faianta” sau chihlimbar,precum si podoabe de cap complicate,alcatuite din tubulete din placa de metal,pandative-ochelari,etc. Armele sunt destul de rare,cele din metal fiind reprezentate prin pumnale,rar prin topoare,in unele cazuri miniaturale,sau prin topoare din piatra. Raritatea armelor din mormintele masculine,in contrast cu abundenta pieselor de port din mormintele feminine ,indica faptul ca in cursul ceremonialului funerar se acorda o atentie mai mare femeilor,statutul de barbat fiind exprimat prin alte comportamente,probabil depozite sau descoperiri singulare de arme,chiar daca nici acestea nu sunt foarte numeroase in aria Periam-Pecica. Alaturi de vase,piesele de port ,arme sau instrumente,se gasesc deseori in morminte resturi de ofrande alimentare,reprezentate prin oase de animale. Atat din raspandirea unor piese,in special ceramice,de certa factura Periam-Pecica,cat si din prezenta unor elemente straine ,mai ales piese din metal,in aria culturii,se observa predilectia  comunitatilor Periam-Pecica catre relatii cu grupele arheologice din zona apuseana a lor,in special apartinand culturii Vatya ,cu care,cel putin la Kelebia,par a se intrepatrunde. Catre sfarsitul culturii,elementele straine incep sa abunde ,in partea nordica a ariei Periam-Pecica putandu-se vorbi ,eventual, de o inlocuire in favoarea comunitatilor Otomani.



Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.292-295,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000

Periam,comuna in judetul Timis,pe teritoriul careia ,in locul numit Schanzhugel,a fost descoperita o asezare fortificata cu val sis ant din epoca bronzului,apartinand culturii Periam-Pecica.

Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.292,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000



Pecica,comuna in judetul Arad,in apropierea careia ,in punctual “Santul Mare” ,au fost cercetate o importanta asezare din epoca bronzului si o alta din epoca dacica(sapaturi:L.Domotor 1898,1901;M.Roska 1910-1911,1923-1924;D.Popescu 1943;I.H.Crisan 1960-1962,1964).Stratul de cultura este de cca 4 m,depunerile infatisandu-se ca un tell situat pe prima terasa a Muresului si inconjurat de un brat mort al acestuia,transformat in sant de aparare. Asezarea din epoca bronzului a dat numele culturii Periam-Pecica,numita in ultima vreme si cultura Mures. M.Roska stabilize existenta a 16 niveluri apartinand epocii bronzului.Ultimile sapaturi au dovedit insa ca de fapt e vorba de doar opt niveluri. Cea mai veche locuire de la “Santul Mare” dateaza din eneolitic(orizontul cu torti pastilate). Asezarea din epoca bronzului dureaza pe tot parcursul acestuia,sfarsitul ei datandu-se in faza Reinecke. Cu ocazia sapaturilor ,si mai ales a celor recente,a fost descoperita o foarte mare cantitate de materiale,in cea mai buna parte ceramica,multa reconstituibila. Alaturi de forma caracteristica,vasciorul cu gatul ingust,cu corpul bombat si cu doua torti ce nu se inalta deasupra buzei,s-au descoperit vase mijlocii si mari din categoria fina ori de uz comun. S-au gasit greutati de lut,fusaiole,obiecte de os,perle de chihlimbar,un nasture de aur,spirale plate si topoare de bronz. De importanta deosebita sunt numeroase tipare pentru turnarea obiectelor de bronz (securi cu un singur tais si gura transversala,securi plate,pumnale,varfuri de sulite,ace de podoaba,etc.). Prin continuitatea indelungata ,cuprinzand deopotriva fazele corespunzatoare statiunii de la Periam si fazele ulterioare ale acestuia,asezarea de la Pecica capata o insemnatate primordiala pentru reconstituirea culturii Periam-Pecica.



Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.285-286,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000