Cultura Otomani

Cultura Otomani.

http://img706.imageshack.us/img706/4479/ceramicaotomani.jpg

Otomani,cultura arheologica caracteristica,in linii mari,perioadei mijlocii a epocii bronzului (dupa periodizarea,mai larga,utilizata de cercetarea romaneasca),definita pentru prima oara de catre Ion Nestor,care a folosit rezultatele unor cercetari mai vechi,in special din asezarea multistrat eponima. In stadiul actual al cunostintelor aria culturii apare ca fiind destul de intinsa,pornind de la poalele masivului Tatra,pe valea Hronului,in SE Slovaciei,apoi in NE Ungariei,unde este cunoscuta sub numele Fuzesabony sau Gyulavarsand,precum si in V si NV Romaniei,intre Crisuri si Somes,la V de Carpatii Occidentali,corespunzand astfel unei bune parti a bazinului superior al Tisei. Intr-un anumit moment al evolutiei sale ,elementele culturii Otomani sunt cunoscute pana la Muresul inferior,patrunderea lor in aceasta zona fiind caracteristica ultimelor etape ale culturii Periam-Pecica(Mures). Recent a fost identificata o statiune fortificata apartinand ,dupa toate probabilitatile,culturii Otomani,la nord de lantul Carpatic,la Dukla,in Polonia. In anumite momente aria sa s-a modificat,fiind semnalate patrunderi Otomani catre centrul si sudul Transilvaniei. Cu o identitate foarte bine conturata,cultura Otomani constituie unul din cele mai importante fenomene arheologice ale epocii bronzului din partea rasariteana a Europei Centrale. Cele mai vechi date radiometrice sunt cele de la Gaborjan-“Csapszekpart” (Bln-1641-3680+-75 BP ,calibrat in domeniul 2 sigma 2290-1870 BC) si Veszto-“Magor” (Bln-1629-3700+-60BP,calibrat in domeniul 2 sigma 2280-1900 BC),ceea ce indica un foarte posibil inceput al culturii anterior anului 2200 IHr. Originea culturii constituie si astazi o problema in discutie. In ultima vreme s-a demonstrat ca nivelul inferior din asezarea eponima,denumit Otomani I ,nu apartine culturii,el fiind mai degraba legat de fenomenul Zok tarziu,cunoscut sub numele de cultura Nyirseg sau Nir. Descoperirile de acest fel sunt denumite Ottomany de catre arheologii maghiari,care le considera ca diferite de cultura Fuzesabony propriu-zisa. In Slovacia, cel mai vechi orizont Otomani este denumit Kostany-Otomani,in cadrul acestuia fiind prezente si elemente Nyirseg-Zatin sau Hatvan. Sfarsitul culturii nu este nici el suficient de clar. In Slovacia,cultura Otomani este urmata de cultura Piliny,care ii ocupa o buna parte din aria nordica,in vreme ce spre sud sunt documentate grupurile Hajdubagos si Berkesz si cultura Kyjatice. In zona romaneasca au fost conturate doua grupuri culturale,Cehalut si Igrita,inca insuficient precizate,despre care s-a afirmat ca ocupa anumite parti din vechea arie Otomani. Pentru zona din stanga Tisei se sustine ca fenomenul Fuzesabony inceteaza ca urmare a unei expansiuni a culturii mormintelor tumulare catre SE,teorie care mai trebuie examinata.

      In functie de interpretarile diferite ale etapelor de inceput sau a celor de sfarsit,periodizarea culturii,pentru care au fost propuse patru faze,a ramas o problema deschisa.Mai vechile impartiri au fost amendate,mai ales prin excluderea asa-numitei faze Otomani I si prin “corectii” mai mult sau mai putin argumentate privind constituirea unor grupuri post Otomani. Este de asteptat ca in urma verificarilor stratigrafice din asezari sa se poata stabili o evolutie in faze a culturii Otomani,in cadrul careia cea mai veche manifestare sa se caracterizeze prin elemente de traditie Nyirseg,iar cea mai tarzie prin descoperiri de felul celor din cimitirul de la Streda nad Bodrogom ori din grupele Hajdubagos si Berkesz. Habitatul Otomani a fost studiat pe baza unor cercetari  de amploare in mai multe asezari,dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Barca,Nyzna,Mysl’a,Spissky Strvtok,in Slovacia,Berettyoujfalu-“Szihalom”,Fuzesabony-“Oregdomb”, Jaszdozsa-“Kapolnahalom”, Tiszafured-Asoythalom”,Toszeg-“Laposhalom”,in Ungaria,sau Carei-“Bobald”,Otomani-“Cetatuia”,Otomani-“Cetatea de pamant”,Pir-“Cetatea”,Sacuieni-“Cetatea Boului”,Salacea-“Dealul Vida”,Socodor, Tiream-“Movila Canepii” si varsand-“Movila dintre vii”,in partea de vest a Romaniei.Principala caracteristica este data de depunerile groase ,uneori de peste 3 m,cu numeroase niveluri de locuire,ce le apropie,mai ales pe cele din campia Tisei,de asezarile tell. Deseori se cunosc,pentru zone restranse,aglomerari de asezari,cum este cazul in preajma Careilor,apoi la Tiszafured si in zona Kosice. Folosind cu pricepere conditiile de mediu specifice ,comunitaile Otomani au avut asezari situate pe promontorii sau boturi de terase si fortificate cu val si sant,asezari “atol”,pe movile inconjurate de asemenea cu valuri si santuri,asezari “insula” in mijlocul unor campii inundabile sau mlastini,precum si asezari deschise. Unele dintre statiunile fortificate ,cum este cazul celei de la Barca si poate si a celei de la Spissky Stvrtok,unde fortificatia cuprinde si un zid de pietre,au avut o structura complexa,locuintele fiind dispuse pe grupuri distincte,cu spatii libere,ceea ce a facut pe unii cercetatori sa vorbeasca de o organizare urbana. Deseori au fost identificate locuiri si dincolo de spatiul fortificat,uneori fiind vorba,cum este cazul la Nyzna Mysl’a,de o extindere intr-o anume etapa a asezarii in dauna cimitirului. Cel mai adesea locuintele sunt de suprafata ,fiind intalnite,mai rar, si bordeie. Amenajarile domestice sunt cele obisnuite: vetre,gropi de provizii si gropi menajere. La Salacea a fost descoperita o constructie de dimensiuni remarcabile (8,80 x 5,50 m),compartimentata in trei incaperi,care a fost refacuta o data. Compartimentarea,descoperirea in incaperea mediana  a unor altare,precum si decorarea peretilor exteriori au prilejuit interpretarea acestei structuri drept sanctuar,fiind denumita chiar “megaron” si pusa ,in acest fel,in relatie cu lumea egeeica. Daca destinatia de cult a constructiei pare a fi dincolo de orice indoiala,avand in preajma inmormantari,relatia cu lumea miceniana este mai greu de sustinut avand in vedere decalajul cronologic intre etapa Otomani II si perioada mormintelor princiare helladice,acestea din urma fiind mai recente si corespunzand,pentru spatiul romanesc,perioadei tarzii a epocii bronzului.

    Repertoriul ceramic al culturii Otomani este destul de variat,cuprinzand atat forme obisnuite ale epocii bronzului,cat si forme mai rare. Principalele recipiente sunt amfora cu doua torti,ceasca,castronul,cupa,vasul cu picior,vasele de provizii,toate cu variante si dimensiuni diferite. Printre formele ceramice mai aparte trebuie mentionate askosul,caracteristic etapelor mai vechi,vasul pyraunos,castronul cu patru picioare,vasele altar,suporturile de vase. Decoratia este realizata prin incizie si imprimare in pasta ,tehnici care,alaturi de ormanentatia plastica,sunt caracteristice etapelor de inceput si mijloc ale culturii,catre sfarsitul acesteia aparand decoratia canelata.Dintre motive se remarca triunghiurile ,ghirlandele,cele spiralice si cele solare.Atat in ceea ce priveste formele ,cat si in ornamentatie,in cursul evolutiei culturii Otomani se pot intrevedea elemente datorate fie fondului cultural anterior,fie contactelor cu mediile culturale invecinate. Dintre obiectele de os sau corn se disting psaliile si distribuitoarele (germ.Riementeiler) ,atestand utilizarea cailor,multe dintre acestea descoperite la Toszeg,Fuzesabony,Tiszafured sau Berettyoujfalu,apoi discurile si cilindrii din os,ultimile piese cu o functionalitate inca neprecizata. Multe dintre psalii,ca si discurile si cilindrii din os,prezinta uneori motive spiralice incizate,fiind astfel puse in legatura cu lumea miceniana ,realitate care insa astazi este contrazisa de realitatea arheologica.              Descoperirea unor depozite ,cum sunt cele de la Apa,Otomani,Valea Chioarului,in Romania,Hajdusamon,in Ungaria ,sau tezaure ,cum este cel din asezarea de la Barca,carora li se pot adauga altele sau piese descoperite izolat ori in morminte,documenteaza o metalurgie a  bronzului infloritoare,fiind produse arme,piese de port sau instrumente intr-o remarcabila varietate de tipuri. Se remarca spadele cu maner plin si decorate,hal;ebardele,topoarele cu disc,topoare cu tub de inmanusare de tip Krtenov,pumnalele,varfuri de lance,sagetile,aparatoarele de brat,pandativele,bratarile,acele,etc. Alaturi de bronz era prelucrat aurul,dupa cum o dovedesc numeroasele piese de port-inele de bucla,pandative,bratari-descoperite in mormintele de la Nyzna Mysl’a sau asezarea de la Barca. O alta dovada a practicarii metalurgiei o constituie tiparele din piatra descoperite in asezari,cum este cazul la Nyzna Mysl’a,Tiszafured,Toszeg,Pir,Otomani si Cehalut. Dezvoltarea metalurgiei bronzului in cadrul culturii Otomani pune in evidenta doua aspecte principale. Mai intai utilizarea resurselor miniere,zacaminte cuprifere si aurifere din Slovacia pana in Carpatii Occidentali,concomitent cu o participare activa la schimbul de bunuri la distanta ,tipuri metalice specifice ariei Otomani fiind intalnite departe catre centrul Europei si catre sud si est. In acelasi timp varietatea armelor,prezenta lor (chiar daca nu  foarte frecventa) in morminte,piesele de port din aur sau bronz,pun in lumina existenta unei elite sociale al carei rang se exprima si prin obiectele de prestigiu din metal. Printre bunurile ajunse in aria Otomani in cursul schimburilor la distanta un loc aparte il ocupa margelele de chihlimbar,ajunse din zona litoralului baltic. In cadrul relatiilor de schimb se pare ca unele asezari au jucat rolul de “ centre comerciale”,cum pare sa fie cazul cu importanta statiune de la Nyzna Mysl’a ce facea legatura intre zona muntoasa a Slovaciei de azi si asezari de pe cursul Tisei.

       Descoperiirle funerare Otomani sunt constituite in special din necropole cu multe morminte,cum sunt in Ungaria la Fuzesabony,Gelej,Hernadkak,Megyaszo,Mezocsat,Pusztaszikszo,iszafured,iar in Slovacia la Nyzna Mysl’a si Streda nad Bodrogom. Pe teritoriul Romaniei se cunoaste doar un mic cimitir la Pir si alte cateva descoperiri de morminte izolate  sau mici grupuri de morminte  cum sunt cele de la Adoni,Andrid,Ardud-“Galgaberg”,Berea,Diosig,Olari,Otomani,Sanislau,Salacea,Stolna,Tiream,Valea lui Mihai si Voivozi. In general,cimitirele erau plasate in preajma asezarilor,singurele exceptii,cu morminte in perimetrul asezarilor fiind cele de la Otomani,Salacea si Tiream. Ritul funerar predominant a fost inhumatia,incineratia documentata in cimitirele Otomani putand fi explicata prin raporturile reciproce cu unele din grupurile ceramice vecine incinerante,cum sunt cele Vatya,ale culturii ceramicii incrustate,Wietenberg,etc.,acest din urma rit funerar tinzand a deveni predominant abia catre sfarsitul culturii. Deosebirile de sex sunt puse in evidenta in cadrul inmormantarilor prin obiceiul dispunerii defunctilor bipolar si complementar,in sensul ca barbatii erau asezati chirciti spre dreapta cu capul indeobste spre vest,iar femeile pe stanga cu capul spre est,local inregistrandu-se si alte dispuneri.,dar tot in standardul unui rit funerar riguros. Inmormantarile speciale pot fi considerate cele cateva de copii in pythoi,cele de cranii si cele simbolice (cenotafuri). Inventarele,mai ales cele feminine,sunt adesea constituite din piese de port din metal,”faianta”-in special in etapele de inceput in Slovacia,chihlimbar sau cochilii de melci sau scoici. Mai rare,dar totusi semnificative pentru ilustrarea rangului social a  statutului de luptator,sunt mormintele masculine cu arme,cel mai adesea pumnale ,dar si cu halebarde cu sageti. In linii mari,examinarea obiceiurilor funerare,coroborate cu studiul asezarilor si al structurii depozitelor,indica existenta unor comunitati bine structurate pe ranguri sociale,pe grupe de sex si varsta. In cursul evolutiei sale,cultura Otomani a avut relatii stranse ,dupa cum o dovedesc “ importurile”reciproce,cu culturile Nagyrev,Hatvan,cultura ceramicii incrustate,Periam-Pecica (Mures),Vatina,Wietenberg,Vatya,Mad’arovce,cultura mormintelor tumulare si Suciu de Sus. Aceste raporturi sunt exprimate in unele influente in ceea ce priveste stilul ceramic,dar mai ales prin prezenta unor bunuri deosebite ,cum sunt armele sau piesele de port. Exista numeroase lucrari,mai ales in literatura romana,in care cultura Otomani este considerata ca “traca” sau cel putin “proto-traca”. Tot mai numeroase date radio carbon au invechit considerabil epoca bronzului si odata cu ea fenomenul Otomani,astfel ca o cristalizare lingvistica de acest fel inca de la sfarsitul mileniului 4 IHr nu poate fi sustinuta,mai ales , asa cum s-a spus deja,in absenta unor monumente.

Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.248-250,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000

Cultura Periam-Pecica

Cultura Periam-Pecica.

Foto:

http://img846.imageshack.us/img846/9682/ceramicaperiampecica.jpg

http://img20.imageshack.us/img20/7361/periampecicaperiamvas.jpg

     Cultura din epoca bronzului numita astfel dupa doua statiuni importante  situate pe cursul inferior al Muresului. Denumirea a fost introdusa in literatura romaneasca de specialitate de catre I.Nestor in 1933,anterior fiind propusa denumirea de “cultura Mures (Maros)” de catre arheologul maghiar J.Banner. Astazi denumirea de Periam-Pecica este utilizata mai cu seama de specialistii romani,cei straini preferand-o pe cea de Mures (Maros). Cu mai mult timp in urma au fost utilizate si denumirile de Perjamos sau Szoreg sau,pentru o etapa mai timpurie a culturii,notiunea de “grupul Pitvaros”,astazi in general abandonate.

     Aria culturii ,nu foarte extinsa ,este astazi destul de bine limitata,axa sa fiind cursul inferior al Muresului pana la confluenta acestuia cu Tisa,descoperirile propriu-zise Periam-Pecica nedepasind cu mult spre vest cursul celui din urma. Spre nord limita pare sa fie constituita din cursul Erului,in vreme ce spre sud descoperirile Periam-Pecica depasesc foarte putin valea Arankai (Zlatita). Catre est exista cateva descoperiri singulare si nu suficient de sigure pana in zona de iesire a Muresului din regiunile muntoase. Astazi aria Periam-Pecica ,astfel delimitata,se prezinta mult modificata din punct de vedere geomorfologic fata de trecut prin numeroasele lucrari de asanare si imbunatatiri funciare,incepute inca de la sfarsitul sec.18. In vechime regiunea,prin excelenta de campie ,se caracteriza prin alternanta zonelor joase si mlastinoase si a altora mai ridicate ,intretaiate de cursuri de apa,unele dintre acestea de fapt foste brate ale Muresului ce constituiau un soi de delta cu flora si o fauna specifice. Se considera,cu destul temei,ca era posibila la vremea aceea exploatarea nisipurilor aurifere din aluviunile carate de Mures dupa trecere acestuia pe la poalele versantilor Carpatilor Occidentali. In acelasi timp trebuie subliniat si faptul ca ca in aria culturii lipsesc zacamintele cuprifere. Descoperirile cele mai importante sunt reprezentate prin asezarile  de la Deszk,Gerjen,Klarafalva,Kiszombor,Oszentivan (astazi Tiszasziget),Pitvaros,Szoreg,cimitirele de la Battonya,Deszk “A” si “F”,Oszentivan,Pitvaros,Szoreg,toate in Ungaria,asezarile de la Alunis,Cicir,Pecica,Periam,Sannicolau Mare si cimitirul de la Beba Veche,toate in Romania,apoi,in Serbia,statiunea de la Coka,asezarea si necropola de la Mokrin,asezarea si cimitirul de la Novi Knezevak,asezarea si cimitirul de la Ostojicevo,grupul de morminte de la Rabe.

     Cronologia si periodizarea culturii nu sunt inca definitive solutionate. Traditional,a fost considerata ca incepand candva spre sfarsitul perioadei timpurii a epocii bronzului (in intelesul periodizarii traditionale romanesti) ,segmentul principal al evolutiei sale fiind caracteristic perioadei mijlocii. Originea culturii nu este satisfacator cunoscuta,anterior acesteia fiind documentat un grup de descoperiri caracterizat,printe altele,de ceramica cu suprafata data cu maturica sau cu impresiuni textile,prin aceasta dovedindu-se “inrudit” cu grupele Zok tarzii din Campia Tisei. Cu privire la sfarsitul culturii,unii specialisti apreciaza  ca aceasta ar coincide cu sfarsitul perioadei mijlocii a epocii bronzului,in vreme ce altii opineaza pentru o perioada mai lunga ,pana in bronzul tarziu,aducand ca argumente unele materiale din statiunea de la Szoreg..Recent au fost introduse in circulatie mai multe date carbon din asezarile de la Kiszombor si Klarafalva,care,calibrate,arata ca inceputul culturii poate fi plasat cu foarte mult temei deja la inceputul mileniului 3 iHr. Intr-o acceptiune mai noua ,aceasta ar corespunde unei perioade mijlocii a epocii bronzului,incepand de la anul 3000 iHr. O alta serie de date radio-carbon,in special pentru cateva morminte de la Mokrin,plaseaza etapa mijlocie a culturii la sfarsitul aceluasi mileniu,astfel ca o durata a fenomenului Periam-Pecica dincolo de anul 1600 IHr.,cand incepe perioada tarzie a epocii bronzului,este putin verosimila,locul sau fiind luat de alte manifestari arheologice,fie Otomani,fie de traditie Vatina (asa numitul grup Cornesti-Crvenka).

    Asezarile culturii Periam-Pecica sunt relativ intinse ,cu mai multe niveluri de locuire,depunerea avand,in unele cazuri,grosimi remarcabile,cum este cazul la Pecica,unde atinge 4m. O asezare oarecum aparte pare sa fie cea de la Rabe,unde statiunea se afla pe o ridicatura naturala ce domina zona,probabil mlastinoasa din jur. Locuintele,uneori cu dimensiuni mari,cum sunt cele descoperite la Mokrin-“Popin paor” sau Bekes—“Aardomb”,aveau planuri rectangulare,cu peretii din pari de lemn si nuiele acoperiti cu chirpici. La Pecica a fost semnalata chiar si o locuinta-megaron,cu o vatra la interior.

     Ceramica, cunoscuta mai cu seama prin descoperirile funerare ale culturii ,se caracterizeaza printr-un repertoriu distinct ,ale carui forme principale sunt vasul cu doua torti trase din buza (Kantharos),cu o silueta amintind clepsidra,ceasca cu o toarta ,pixida sau amforeta,cu capac si perforatii pentru a fi agatata,castronul cu doua sau patru torti. In evolutia morfologica a tipurilor ceramice se observa  patrundrea unor elemente din mediile invecinate,cel mai adesea din medii Vatina si Otomani,mai cu seama catre sfarsitul culturii. Decoratia vaselor s-a facut prin incizie.Destul de des apar si vase cu suprafata data cu maturica (asa numita categorie Besenstrich),a caror prezenta se datoreaza ,in buna masura,contactelor cu mediile Nagyrev sau Hatvan,si care uneori sunt folosite drept urne  in cele cateva morminte de incineratie.

     Tiparele descoperite ,in special cele din asezarea de la Pecica,atesta practicarea metalurgiei bronzului,chiar daca situate intr-o zona lipsita de minereuri cuprifere,comunitatile Periam-Pecica erau obligate sa obtina minereul prin schimburi la distanta. Valvele descoperite probeaza ca se turnau ,cel putin la Pecica,securi plate,topoare cu gaura de inmanusare transversala,pumnale,varfuri de lance,piese de podoaba. Numeroase piese de port descoperite in                    morminte(ace,bratari,inele,pandative,dintre care se remarca  cele de tip Brillenspirale,podoabe de cap,etc),confirma activitatea metalurgica  a acestor comunitati,concomitent cu existenta unui schimb la distanta. Foarte numeroase sunt piesele de port ,in special pentru coliere ,reprezentate prin perle din asa-zisa “faianta”,apoi cochiliile de Cardium,Columbella sau Dentalium ,precum si margele din chihlimbar. Pentru etapele mai vechi ale culturii se cunosc piese de port din os,intre care cele mai de seama sunt acele. Piese de port din aur se cunosc din imormantari,cum sunt cele de la Beba Veche,din “tezaure” cum este cel de la Pecica-“Rovine”,sau din descoperiri izolate.

      Cimitirele,unele cu numeroase morminte,au fost descoperite,de regula,in apropierea asezarilor . S-a afirmat,cel putin pentru cimitirul de la Mokrin,ca mormintele erau dispuse pe siruri,dar faptul nu poate fi probat,fiind probabil rezultatul unei impresii,necropolele fiind mai degraba organizate pe clanuri sau familii,dupa o structura polinucleara. Practica funerara predominanta este inhumatia,dar se intalnesc si cateva morminte de incineratie,a caror prezenta se poate explica prin contactele cu grupele Nagyrev sau Hatvan. Numarul mare al mormintelor de incineratie de la Battonya a fost pusa in legatura,poate oarecum pripit ,cu influentele Otomani. Standardul funerar,foarte bine structurat,consta din depunerea cadavrelor masculine in pozitie chircita pe stanga,orientate predominat spre nord,iar cele feminine orientate predominant spre sud si chircite spre dreapta. Se inregistreaza si unele exceptii,dar este evidenta aplicarea si in cazul acestei culture a principiului dispunerii bipolare si complementare a defunctilor dupa grupele de sex. Exista si alte exceptii,mai putine,dar totusi semnificative ,in ceea ce priveste dispunerea cadavrelor ,unele morminte masculine fiind dispuse dupa standardul feminin,de exemplu mormantul 10 de la Mokrin,sau invers. Alte variatii ale standardului funerar se constata si in alte cimitire ,explicate prin conatctul cu populatia Otomani. Gropile sunt fie rectangulare,fie ovale,fara a se putea face o legatura intre planul lor si grupele de sex,varsta ori rang. Dimensiunile gropii,exprimate prin suprafata si cantitatea de pamant excavat,sunt in relatie fie cu grupele de varsta,copii fiind inmormantati mai putin adanc,fie cu anume elemente de inventar,arme sau piese de port,exprimand si in acest fel rangul social. Intre mormintele de inhumatie se disting unele,in special de copii,cu schelete asezate in vase mari (pythoi);s-au descoperit la Szoreg si mai cu seama la Ostojicevo,unde s-au inregistrat peste 80 de asemenea inmormantari,toate de copii. In cadrul cimitirului de la Mokrin au fost gasite si cateva schelete cu cranii trepanate. Alaturi de mormintele de inhumatie s-au descoperit si morminte de incineratie in urna,despre care se crede ca reprezinta efectul relatiilor  cu ariile culturale invecinate Nagyrev sau Hatvan ,al caror rit funerar exclusiv este incineratia. Mormintele fara inventar sunt destul de numeroase ,dar atunci cand exista,inventarele sunt relativ bogate. De obicei,alaturi de schelete sunt descoperite unu-trei vase ,dar se cunosc si morminte cu inventare ceramice mai bogate,ca de pilda mormantul 8 de la Battonya.Piesele de port,expresie atat a rangului social,dar si a grupei de sex a defunctilor,sunt prezente in inmormantarile  Periam-Pecica,mai cu seama in cele feminine.De obicei este reprezentat un “set” din care fac parte doua ace,cel mai adesea apartinand asa-numitului “tip cipriot”,bratari,mai rar inele,piese de colier din metal,os (corn) sau cochilii,adesea insotite de margele din “faianta” sau chihlimbar,precum si podoabe de cap complicate,alcatuite din tubulete din placa de metal,pandative-ochelari,etc. Armele sunt destul de rare,cele din metal fiind reprezentate prin pumnale,rar prin topoare,in unele cazuri miniaturale,sau prin topoare din piatra. Raritatea armelor din mormintele masculine,in contrast cu abundenta pieselor de port din mormintele feminine ,indica faptul ca in cursul ceremonialului funerar se acorda o atentie mai mare femeilor,statutul de barbat fiind exprimat prin alte comportamente,probabil depozite sau descoperiri singulare de arme,chiar daca nici acestea nu sunt foarte numeroase in aria Periam-Pecica. Alaturi de vase,piesele de port ,arme sau instrumente,se gasesc deseori in morminte resturi de ofrande alimentare,reprezentate prin oase de animale. Atat din raspandirea unor piese,in special ceramice,de certa factura Periam-Pecica,cat si din prezenta unor elemente straine ,mai ales piese din metal,in aria culturii,se observa predilectia  comunitatilor Periam-Pecica catre relatii cu grupele arheologice din zona apuseana a lor,in special apartinand culturii Vatya ,cu care,cel putin la Kelebia,par a se intrepatrunde. Catre sfarsitul culturii,elementele straine incep sa abunde ,in partea nordica a ariei Periam-Pecica putandu-se vorbi ,eventual, de o inlocuire in favoarea comunitatilor Otomani.

Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.292-295,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000

Periam,comuna in judetul Timis,pe teritoriul careia ,in locul numit Schanzhugel,a fost descoperita o asezare fortificata cu val sis ant din epoca bronzului,apartinand culturii Periam-Pecica.

Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.292,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000

Pecica,comuna in judetul Arad,in apropierea careia ,in punctual “Santul Mare” ,au fost cercetate o importanta asezare din epoca bronzului si o alta din epoca dacica(sapaturi:L.Domotor 1898,1901;M.Roska 1910-1911,1923-1924;D.Popescu 1943;I.H.Crisan 1960-1962,1964).Stratul de cultura este de cca 4 m,depunerile infatisandu-se ca un tell situat pe prima terasa a Muresului si inconjurat de un brat mort al acestuia,transformat in sant de aparare. Asezarea din epoca bronzului a dat numele culturii Periam-Pecica,numita in ultima vreme si cultura Mures. M.Roska stabilize existenta a 16 niveluri apartinand epocii bronzului.Ultimile sapaturi au dovedit insa ca de fapt e vorba de doar opt niveluri. Cea mai veche locuire de la “Santul Mare” dateaza din eneolitic(orizontul cu torti pastilate). Asezarea din epoca bronzului dureaza pe tot parcursul acestuia,sfarsitul ei datandu-se in faza Reinecke. Cu ocazia sapaturilor ,si mai ales a celor recente,a fost descoperita o foarte mare cantitate de materiale,in cea mai buna parte ceramica,multa reconstituibila. Alaturi de forma caracteristica,vasciorul cu gatul ingust,cu corpul bombat si cu doua torti ce nu se inalta deasupra buzei,s-au descoperit vase mijlocii si mari din categoria fina ori de uz comun. S-au gasit greutati de lut,fusaiole,obiecte de os,perle de chihlimbar,un nasture de aur,spirale plate si topoare de bronz. De importanta deosebita sunt numeroase tipare pentru turnarea obiectelor de bronz (securi cu un singur tais si gura transversala,securi plate,pumnale,varfuri de sulite,ace de podoaba,etc.). Prin continuitatea indelungata ,cuprinzand deopotriva fazele corespunzatoare statiunii de la Periam si fazele ulterioare ale acestuia,asezarea de la Pecica capata o insemnatate primordiala pentru reconstituirea culturii Periam-Pecica.

Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei,vol M-Q,pag.285-286,Ed.Enciclopedica, Bucuresti,2000