duminică, 9 octombrie 2011

rezumat Monedele geto dacice, C. Preda

Monede geto-dacice.
-A doua jumatate a sec IV ien-aparitia in stanga Dunarii a unui numar insemnat de monede macedonene,emisiuni ale regilor Filip II (359-336 ien) si Alexandru cel Mare (336-323 ien) care vor circula concomitent cu drahmele de argint ale orasului-colonie Histria.
-Primele monede locale au aparut in zona traco-getica a Dunarii,fiind emise de pe la inceputul sec.III ien. Perioada timida ,arie nedelimitata,manifestata pe ambele parti ale Dunarii,in special partea sudica. Inceputurile coincid cu perioada de circulatie a tetr. postume de tip Filip II,prezente in numar destul de insemnat in Dacia.
Fazele aparitiei monedei locale:
1.Faza de dezvoltare=Se intalnesc emisiuni locale aproape pe intreaga regiune carpato-dunareana,intre mijlocul sec III si mijlocul sec II ien
2.Faza finala=Cronologic intre mijlocul sec II si primele doua-trei decenii ale sec I ien.
Geto-dacii nu au creat pentru monetaria lor tipuri cu specific local. Ei au imprumutat monedele din lumea greco-macedoneana,carora le-a imprimat un stil propriu,schematic insa ,fapt care le-a atras denumirea de imitatii” barbare”. Prototipul cel mai frecvent utilizat l-au constituit tetradrahmele lui Filip II (av.-capul lui Filip;rev.-un calaret). Getii dintre Dunare si Carpati au mai folosit ca model tetradrahmele orasului Larissa (Thessalia), de unde au preluat capul lui Ianus ptr.av.pastrand pentru rev.calaretul macedonean,la care s-au mai adaugat si unele emisiuni dupa monedele regilor Alexandru cel Mare sau Filip III. In Dacia intracarpatica se intalnesc si monede care imita pe av.bustul zeitei Artemis (Bendis?) de pe tetr.Macedoniei Prima. Pentru baterea monedei proprii geto-dacii au utilizat aproape exclusiv argintul .Titlul acestuia difera de la o categorie de emisiuni la alta in functie de perioada de batere. Argintul cu titlul ridicat apare la tipurile monetare din primele serii pana catre mijl.sec II ien. Dupa aceasta data titlul scade prin folosirea aramei,ajungand in pragul sec I ien sa depaseasca proportia de argint.
Majoritatea monedelor sunt piese mari de tipul tetr. cu greutatea intre 12-15 grame. Se cunosc cateva tipuri cu greutatea intre 5-8 grame ,asa –zisele didrahme emise mai ales in a doua jum. a sec II si inceput sec.I ien. S-a remarcat ca greutatea monedelor scade treptat de la cele mai vechi la cele mai recente emisiuni paralel cu denumirile de la tetradrahme la didrahme,care li se acorda in mod conventional. In Dacia s-au descoperit si imitatii dupa drahme de tip Alexandru-Filip III,cantarind cca 2-3 grame emise,se pare,atat la sud cat si la nord de Dunare.
Diversitatea tipurilor si varietatea regionala a tipurilor se datoreaza emisiunilor unui trib sau uniuni de triburi,deoarece fiecare tip monetar isi restrange aria de circulatie la o zona clar delimitata si unitara. Tipurile monetare mai vechi sunt mai ingrijit executate,creatiile ulterioare din ce in ce mai schematizate,ajungandu-se in ultima faza la reprezentari redate prin combinatii de linii,puncte si ovale.Functie de stil,greutate si datele oferite de descoperiri,s-a ajuns sa se delimiteze principalele faze de dezvoltare si diferite emisiuni,caracteristici si arii de dezvoltare ale monetariei geto-dace:
1.Etapa initiala( cca.250-150 ien)-monedele au stil foarte apropiat de cel al originalelor si urme din legenda. Descoperirile de acest tip sunt raspandite pe ambele maluri ale Dunarii,in stanga fluviului fiind documentate la Scarisoara (jud,Giurgiu) si Rasa (jud.Calarasi). O gama variata de tipuri care difera de la o zona la alta,stilul continua sa fie bun cu urme de schematizare. Pe langa imitatiile Filip II,apar si emisiuni dupa alte prototipuri. La emiterea monedelor din aceasta perioada,in special in NV Daciei,un rol insemnat l-au avut triburile celtice stabilite in aceasta regiune.
Printre categoriile monetare mai bine cunoscute din aceasta perioada se remarca:
-Transilvania: tezaurele de la Tulghies-Miresu Mare(jud.Maramures),Silindia (jud.Arad) si Criseni(jud.Cluj).
-in Vestul Daciei tipurile Banat-Criciova si Ramna,
-in Oltenia tipurile Larissa si cap ianiform prin tezaurele de la Hinova,Sarbatoarea si Bugiulesti,
-in Moldova, tipul Husi-Vovriesti,prin tezaure gasite in Podisul central moldovenesc. Acestea imita tetradrahmele lui Filip II,cu unele caracteristici neintalnite in restul Daciei:contramarcate cu semne variate si taieturi adanci. Asemenea monede se gasesc in nordul Carpatilor,zona Tisei si a Dunarii de mijloc
2.Etapa de dezvoltare si finala (cca. 150-70 ien) se caracterizeaza printr-o stilizare accentuata si printr-o scadere a greutatii si titlului argintului. Se reduce numarul tipurilor monetare ,dar creste numarul monedelor emise si se contureaza mai clar aria lor de circulatie.
-tipul Varteju-Bucuresti: centrul Munteniei ,datorita ariei de raspandire probabil cea mai mare uniune de triburi din perioada anterioara lui Burebista, prin tezaurele de la Varteju,Crevedia,Stoienesti,Negoiesti (jud.calarasi),Schitu Poenari (jud.Teleorman),
-tipul Aninoasa-Dobresti:Oltenia,monede caracterizate prin forma botului de cal,similara cu aceea unui cioc de rata. Descoperirile se concentreaza mai mult pe vaile Jiului si Oltului, unde trebuie sa fi existat o alta uniune de triburi getice.
-tipul Inotesti-Racoasa si Dumbraveni-NE Munteniei si sudul Moldovei- cea de-a treia mare uniune de triburi getice. Nu exista dovezi ca imitatiile Alexandru-Filip III gasite intre Dunare si Carpati ar fi fost emise de geto-daci,ele au putut veni din de la populatia traco-getica sud dunareana,asa cum monedele tip Varteju si Aninoasa au ajuns la sud de Dunare.
-tipurile Radulesti-Hunedoara,Toc-Cherelus,Petelea , imitatiile Filip II si emisiuni cu bustul zeitei Artemis (Bendis?) si capul lui Heracles:in Dacia intracarpatica . Cele mai multe descoperiri provin de pe vaile Muresului si Tarnavelor,unde a existat o alta uniune de triburi. Sfarsitul acestei monetarii coincide cu momentul unificarii triburilor si uniunilor de triburi geto-dace de catre Burebista, si,pe de alta parte,cu perioada patrunderii in numar mare a denarilor romani republicani.
Odata cu unificarea triburilor,geto-dacii initiaza si dezvolta o noua monetarie, de data aceasta de tip roman replublican unica in intreaga Dacie,care conta in copierea fidela a denarilor republicani. Legate de caracterul monetariei locale de tip roman si socotite pana de curand ca monede dacice sunt si emisiunile de aur numite Kosoni,dupa numele imprimat pe ele,descoperite in Transilvania in zona dintre Mures si Carpati,in apropierea cetatilor dacice in Muntii Orastie. Monedele,in afara legendei,sunt copii dupa denari romani republicani. Data emiterii lor a fost fixata de specialisti in anii 43-42 ien,sau 31-29 ien. S-a mai emis ipoteza ca ar fi emisiuni de epoca medievala (sec XV-XVI).

Tipuri de monede geto-dace,tezaure.
1.Etapa initiala.
Tip Primele serii:
Scarisoara,com .Hotarele,jud.Giurgiu-tezaur monetar descoperit in 1950-1952: 2 imitatii getice de tip Filip II,destul de apropiate ca stil de originale. Prezenta monedelor getice alaturi de didrahmele histriene (sec IV ien) a permis fixarea in timp a inceputurilor monetariei geto-dace,ale carei prime emisiuni pot data in jurul anilor 300 ien. Monedele se afla in colectia Muzeului Oltenita. Singulare ca tip isi au,se pare,originea in zona getica sud dunareana.
(Tip)Rasa,com. Gradistea,jud,Calarasi-tezaur monetar descoperit 1942,pe malul baltii Ialomita,in vas de lut: cca. 50 monede tetr. AR getice tip Filip II din primele serii,cu greutate 12-15 grame. Numite de tip Rasa ,sunt specific celor doua maluri ale Dunarii de Jos si dateaza de la mijl.sec.III ien. Pe av. capul lui Zeus laureat spre dr.,iar pe rev.calaretul olimpic spre dr.,ambele cu urme de stilizare. Se pare ca au fost emise la sud de Dunare, o stanta cu rv.similar se afla la Muz.Sofia. Din tezaur s-au pastrat cateva exemplare ajunse in col.Muz.National,Muz.Calarasi si in col.particulare.
-Boranesti,com.Cosereni,jud.Ialomita-1989, 13 imitatii locale getice din perioada de inceput,impreuna cu monede histriene ( a doua jum.sec IV ien). Majoritatea imitatiilor getice datate in primul sfert al sec.III ien. Monedele sunt in col.Muz.Slobozia.-Curtea de Arges-1934,printre alte monede geto-dace, si o imit.Filip II,din primele serii cu calaretul olimpic,urme de legenda si doua taieturi adanci. Mon. se afla in col, particulara CdA.
Tipul Banat:
-Banat-regiune.- 1904-tez.alcatuit din 184 mon.AR,in randul carora se afla 58 emisiuni locale dacice de tip Banat si 106 tetr.Alexandru cel Mare. Tez.dateaza din sec.III ien.
-(Tip)Criciova,jud.Timis-tez.mon.descoperit spre sf.sec.XIX,cca. 80-100 mon.imit.tip Filip II cu evidente urme de stilizare. Apartin de doua variante,legate intre ele,dar cu elemente distinctive:
a) calaret spre stg.,efigia pe av., cu barba;
b) calaret spre dr.,efigia pe av.,fara barba
Toate au greutati de tetr.,intre 12-14 gr. Cronologic se plaseaza catre sf.sec.III,incep sec.II ien.Specifice zonei Banat si are unele legaturi cu NV Daciei.Prezenta volutei ar indica si prezenta sau influenta celtica la emiterea lor. Cateva piese au ajuns la Muz.Budapesta.
Din Sadova,jud.Dolj ar mai putea proveni o moneda getica tip Criciova.
Din Petrosani,jud.Hunedoara-1967- din cele 200 tetr.”barbare” una este de tip Banat cu taietura.
-(Tip)Ramna,jud.Caras-Severin-1896, 144 tetr.AR imit. Filip II din seriile intermediare de stilizare. Data de emitere la incep sec II ien. S-au mai pastrat doar 12 exemplare la Muz.Budpesta. Se intalnesc doua grupe distinct (Ramna A si Ramna B),ambele avand pe av. un cap uman (Zeus) stilizat si pe rev. calaret spre dr.,dar redate in maniere diferite. Monede de acest tip se cunosc in cateva descoperiri facute in Banat si NV Transilvania. Toate fac parte din tetr. cu greutatea 11-14 gr. Pe unele piese din grupa Ramna A se mai pastreaza urme de legenda,iar pe doua piese sub cal inscriptia DYON[S],iar pe altele o ramura si o contramarca circulara sub cal.
Tip Criseni-Berchies-
-Criseni,com.Mociu ,jud.Cluj-tez.mon.descoperit 1965 pe panta dealului Tucliul Dracului; 82 mon.imit.Filip II ,av.capul lui Zeus,rev.,calaret spre stanga cu ANIMAL sub botul calului. Stil relativ bun,greutati 12,98-14,85 gr si diam.23-26mm. dateaza din a doua jum.a sec III ien. Considerate emisiuni celto-dace. Tipul monetar Criseni apartine primei faze de dezvoltare a monetariei locale de tip Filip II in Dacia. Tipul Criseni-Berchies cunoaste doua etape de stilizare si aulegaturi cu emisiuni din zona Tisei si Dunarii de mijloc.Aria lor de raspandire in Dacia: N Transilvania,in zona Somesului superior.Se afla in col.Muz.Cluj.

In Vistea,com.Jucu,jud.Cluj-1968-29 din cele 133 tetr.imit.Filip II sunt de tipul Criseni--Berchies,constituindu-se ca a doua faza a acestei categorii,cu reprezentarile mult mai schematizate in raport cu cele din prima etapa,atat capul de pea v.,cat si calaretul de pe rev., fiind incomplete si mai sterse. Aproape toate au greut. intre 14-15 gr.

-Petrosani,jud.Hunedoara-1967, cca 200 tetr.”barbare” tip Filip II,al caror tip nu poate fi precizat.
-Poiana, com.Nicoresti,jud.Galati-1960, in tezaur se gasea si o piesa imit.Filip II .

Imitatii Alexandru cel Mare:
-Radanovo,Tarnovo,Bulgaria-La Muz.Tarnovo se afla un tez.alcatuit din 47 tetr.si 2 drh.getice de tip Alexandru-Filip III.
-Turulung,jud Satu Mare-1972, cateva monedeimit. Alexandru cel Mare cu capul lui Heracles pe av. intre 12-14 gr,dateaza de la finele sec.III si incep.sec.II ien.
-Petrosani,jud.Hunedoara-1967,-cca 200 tetr.”barbare” tip Filip II,avand printre ele si cateva tip Alexandru cel Mare.
Imitatii Filip III (Arideul):
-(Tip)Comana,jud.Giurgiu-1915-din tez de 300 mon.dacice ,au ajuns in col.G.Severeanu 13 subdiviziuni de tip Filip III.
Tip Comana
Tip Ocnita-Carbunesti:
-Ocnita,Ocnele Mari,jud.Valcea-in cursul sapaturilor arheologice,una din piesele getice era de tip Ocnita –Carbunesti.
-Carbunesti-sat,Tg.Carbunestijud.Gorj-din tez.descoperit,data necunoscuta,s-au mai pastrat 6 monede geto dacice AR cunoscute sub numele Ocnita-Carbunesti, direct inrudite cu cele de tip Prundu-Jiblea. Fac parte din seria de greutati reduse cuprinse intre 5,34-6,36 gr. Si datate dupa mijl.sec.II ien. Monedele se afla in col.InstArh.
-Sadova,jud.Dolj-din acest loc,fostul sat Damian,1924,ar proveni o moneda getica tip Ocnita-Carbunesti.
Tip Prundu-Jiblea:
-Prundu Bargaului,jud.Bistrita-Nasaud- inainte de 1920-Monedele ,al caror numar nu se cunoaste,sunt imitatii locale tip Filip III din primele serii,datand de la sf.sec.III incep.sec.II ien. Toate sunt tetr.,pe av.au cap uman (Zeus) usor stilizat cu barba buclata,fara cununa de lauri si pe rev.un calaret spre stg.cu ramura de palmier(brad?) in mana. Cateva piese au ajuns la CabNum Viena. Descoperirea a dat si numele tipului Prundu-Jiblea. Cele mai multe monede au aparut In Oltenia (cursul mijl.al Oltului). Emisiunile de acest tip au servit ca prototip monedelor geto-dace de tip Adancata- Manastirea si Varteju-Bucuresti. Batute din AR cu titlu ridicat si greut. 11-13 grame.
-Jiblea-Calimanesti,jud.Valcea-1954,malul stg al Oltului,tez. 317 monede tip Filip II,apartinind mai multor emisiuni. Printre acestea se numara si cele cu cap uman sub cal,cu sigla K si cu efigia lui Heracles. Unele din aceste grupe sunt similare cu descoperiri din Transilvania (Prundu). Cele mai multe monede,peste 270 AR,alcatuiesc prin ineditul lor tipul monetar Jiblea,distribuit in 3 grupe principele ce se leaga stilistic intre ele si se succed in serii si variante. Aceste emisiuni se caracterizeaza prin prezenta unei adancituri in jurul ochiului efigiei umane de pe av., si a unei proeminente pe rev. situata intre picioarele din fata ale calului. Unele piese au taieturi pe rev. Cronologic ele se incadreaza intre sf.sec.III si mijl.sec.II ien si se mai cunosc doar in cateva descoperiri de pe valea Oltului,Banat(Silindia) si din Transilvania (Tulghies). Toate sunt tetr.cu greut.cuprinse intre 12-15 gr. Un numar de 294 monede se afla la MNIR ,alte 11 la Muz.Rm Valcea si un exemplar la InstArh.
-Celeiu-Corabia-1915-in col.G.Severeanu a intrat si o tetr.tip Jiblea descoperita pe teritoriul fostului sat.
-Ramnicu Valcea,jud.Valcea-pe cuprinsul orasului s-au descoperit si monede getice de tip Prundu-Jiblea.


Alte imitatii Filip III (Arideul):
-Alexandrovo,Lovcianko,Bulgaria-1939,-tez.de 71 mon.getice de tip Filip III.Au ajuns in col.particulare.
-Cioba,Plovdiv,Bulgaria-1940-63 tetr.getice de tip Filip III Arideul, cu capul lui Heracles pe av. Si Zeus pe tron pe rev.,reprezentarile fiind mult stilizate. Dateaza din a doua jum. A sec.II ien si sunt specifice ambelor maluri ale Dunarii.
-Cluj-Napoca,jud.Cluj-1918- 1 moneda geto-dacica de tip Alexandru-Filip III.
-Frasinet,jud.Calarasi-1998-din tez.de 300 mon.dacice s-au putut examina 45 din care 3 de tip Alexandru-Filip III (drahme) si 42 AR Adancata Manastirea.Monedele s-au impartit intre descoperitori,fara urma.
-Glavati,Vrata,Bulgaria-1936-tez.cu tetr.getice de tip Filip III. Se mai pastreaza doar 10 exemplare la Muz.Sofia si 4 la Muz.Varna. Tot aici se mai afla cateva drahme care ar putea proveni din acelasi tez.
-Gorna,Oreahovita,Bulgaria-1939-cca 1000 drahme getice de tip Filip III.Nu se cunosc alte date si nici despre soarta monedelor.
-Kamenovo,Razgrad,Bulgaria-1961-54 tetr.getice tip Filip III.Se afla la Muz.Ruse.
-Konstandenet,Ruse,Bulgaria -1956-tez.cu monede getice tip Filip III Arideul. Din tez.se mai pastreaza cateva exemplare la Muz. Ruse.Nu se cunosc alte date.
-Optasani,com.Spineni,jud.Olt-1971-82 tetr. si 11 drahme,toate imitatii locale tip Filip III Arideul intrate in col.MNIR. Pe av.au capul lui Heracles stilizat sau redat doar printr-o simpla proeminenta,iar rev. Zeus tronand,deasemenea stilizat sau sters aproape complet. Majoritate tetr. au greutatea cuprinse intre 13-16 gr (doua dintre piese depasesc 16 gr),didrahmele cantaresc intre 2-4 gr. Unul din cele mai mare tezaure cu astfel de monede provenind din stanga Dunarii,punand problema stranselor legaturi dintre getii de pe ambele maluri ale Dunarii.
-Ostrita,Ruse-1958-tez.format din cca 100 drahme getice tip Filip III.Nu se cunosc amanunte.
-Pepelina,Ruse,Bulgaria-tez.din care se mai pastreaza la Muz.Ruse 12 tetr.getice tip Filip III.Nu exista alte date.
-Pielesti,jud.Dolj-inainte de 1940- emisiuni tip Filip III Arideul,tetr.AR cu greut. 15-16 gr. Specifice getilor de pe ambele maluri ale Dunarii,majoritatea descoperirilor facute in dreapta fluviului. Dateaza de la mijl. Sec III si din a doua jum. a sec. II ien. Din tez.au fost recuperate 51 monede,din care se mai pastreaza 10 exemplare la Muz.Craiova.
-Pirgovo,Ruse,Bulgaria-1938-din tez de 87 monede getice, 11 sunt de tip Filip III Arideul. Trei dintre ele sunt la Muz.Sofia. Celelalte 8 s-au pierdut.
-Piscul Crasani,com.Balciu,jud.Ialomita-in urma sapaturilor arheologice,printre alte monede,s-au gasit si 4 drahme getice tip Alexandru-Filip III.
-Radanovo,Tarnovo,Bulgaria-La Muz.Tarnovo se afla un te.alcatuit din 47 tetr di 2 drahme getice de tip Alexandru-Filip III.Nu sunt date suplimentare.
-Ruse-Sredne Kula,Bulgaria-3 drahme tip Filip III dintr-un tez.de 64 monede getice. Sunt la Muz.din Ruse.
-Sadova,jud.Dolj-1912-tez.de 160 monede de AR”barbare”. S-ar fi aflat si tipul Filip III Arideul.
-Urseiu,com.Visinesti,jud.Dambovita-1940-tez.compus din 427 monede AR geto-dace de trei tipuri diferite. Tipul Filip III Arideul,in numar de 41 tetr. distribuite in 4 serii si 12 variante. Greutatea lor intre 15,52-12,69 gr. Sunt la Muz.Targoviste.
-Velikaia,Ucraina-1957- din tez.de 100 monede au fost recuperate 50 din care 3 de tip Alexandru-Filip III.
-Zimnicea,jud.Teleorman-din asezare si necropola provin si getice de tip Filip III.
2.Etapa de dezvoltare si finala.
Tipul Adancata-Manastirea.
-Manastirea,jud.Calarasi-1939-tez.mon.getic descoperit in conditii ramase necunoscute. Au fost recuperate doar 25 monede,toate emisiuni getice de AR de tip Filip II cu greut.8-9 gr. Ca stil se situeaza intre monedele de tip Prundu-Jiblea si Adancata si dateaza din a doua jum.a sec.II ien. Se mai pastreaza doar un singur exemplar in col.MNA. Tipul Manastirea-Adancata-fiecare din descoperiri reprezinta,in ordine,gradul de stilizare si succesiune cronologica. Ambele serii deriva direct din tipul Prundu-Jiblea si se intalnesc raspindite in jum.de V a Munteniei si in E Olteniei,monedele din grupa Manastirea fiind raspindite in special in Muntenia. Aceste emisiuni dateaza aprox. din perioada 150-120 ien si servesc apoi ca model pentru tipul Varteju-Bucuresti.
-Adancata,com.Goiesti,jud.Dolj-1908-tez.mon.de 28 monede AR getice din a doua jum.a sec.II ien,apartinind fazei tarzii a monetariei dacice de tip Filip II,premergatoare in timp si stilistic emisiunilor de tip Varteju-Bucuresti. Tipul monetar face trecerea,ca evolutie stilistica,de la emisiunile de tip Prundu-Jiblea la cele de tip Varteju-Bucuresti. Monedele de acest fel se intind in partile de SE ale Olteniei si in V Munteniei si se dateaza in a doua jum.a sec.II ien. Toate sunt emisiuni de AR cu titlu scazut si cu greut.7-10 gr,ceea ce le-a atras denumirea de didrahme. Se atribuie ipotetic tribului geto-dac al KEIAGIZILOR,care ar fi locuit in aceste parti ale Daciei.
-Brasov-imprejurimi-exista informatii,cu caracter general,ca s-ar fi gasit monede geto-dace tip Adancata.
-Cojasca,jud.Dambovita-1936-tez.alactuit din cca.150 monede din care se mai pastreaza in prezent 112,din care 23 monede tip Adancata- Manastirea.Monedele au fost achizitionate de L.Chioveanu,pe proprietatea caruia s-au gasit.
-Comana,jud.Giurgiu-1915-tez.de cca.300 monede geto-dace din care se mai pastraza mulaje ale monedelor tip Adancata-Manastirea ,la CNBAR.
-Frasinet,jud.Calarasi-1998-tez.de cca.300 monede geto-dace,din care doar 45 exemplare au putut fi examinate. 42 sunt emisiuni Adancata-Manastirea.Monedele s-au impartit intre descoperitori.
-Gheboieni,com.Tatarani,jud.Dambovita-1964-tez.compus din 65 mon.geto-dace,dintre care 4 sunt emisiuni tip Adancata-Manastirea,faza mai veche cu greut. 10,03-10,40 gr. si 61 monede tip Aninoasa-Dobresti. Tez.este important prin prezenta a doua tipuri monetare diferite si prin aceea ca fixeaza punctul cel mai de est al ariei de raspandire a monedelor de tip Aninoasa. Monedele se dateaza in primele trei decenii dupa mijl.sec.II ien.
-Leu,jud.Dolj-1967-tez.mon.geto-dac din care au fost recuperate 24 monede tip Adancata,imit.tarzii dupa Filip II,emisiuni tipice partilor de SE ale Olteniei si celor de V ale Munteniei,care fac trecerea de la Prundu-Jiblea la Varteju-Bucuresti. Ele dateaza din a doua jum.a sec. II ien si se numara printre cele mai tipice monede getice. In col.Muz.Craiova.
-Magheresti,com.Sacelu,jud.Gorj- tez.mon.geto-dac descoperit in conditii ce nu mai pot fi stabilite. Din tez.s-au mai pastrat intr-o colectie particulara din Craiova 27 mon.de faza tarzie,din care 16 piese apartin tipului Adancata si au greut. de 5,70-8,45 gr. si 11 tipului Radulesti-Hunedoara. Este pentru prima data cand aceste tipuri apar impreuna si cand cele de tip Radulesti-Hunedoara se semnaleaza la sud de Carpati,ceea ce pune sub semnul intrebarii descoperirea in asociere a celor doua tipuri de monede.
-Ocnita,Ocnele Mari,jud.Valcea-in cursul sapaturilor arheologice,una din piesele getice era de tip Adancata
-Petresti,com.Corbeanca,jud.Ilfov-tez.mon.getic descoperit in conditii ramase necunoscute. Toate cele 149 monede sunt datate din a doua jum.a sec.II ien si incep sec.I ien,specifice regiunii dinter Dunare si Carpati,AR,greut. intre 6-9 gr. si sunt de tip Adancata si si tip Varteju-Bucuresti. Tez.a intrat in col.G.Severeanu-Bucuresti.
-Popesti,jud.Valcea- 1903-tez.mon.getic format din 240 tetr.”barbare”,restituit de Moscova in 1956 ajunge la InstArh. Din datele ce s-au pastrat rezulta ca erau emisiuni tip Adancata-Manastirea,amestecate cu alte emisiuni dacice de acelasi fel.
-Ruse-Sredne Kula,Bulgaria-tez.mon.descoperit in apropierea localitatii alcatuit din 64 monede getice tip Adancata-Manastirea,aflate la Muz.Ruse. Nu sunt date suplimentare.
-Ruse,Bulgaria-tez.mon.de cca. 40 monede getice din care 5 de tip Adancata-Manastirea,aflate la Muz.Ruse.
-Sadova,jud.Dolj-1912-tez.mon.de 160 mon.AR „barbare”,in care s-ar fi aflat si tipul Adancata-Manastirea.
-Urseiu,com.Visinesti,jud.Dambovita-1940-tez.compus din 427 monede AR geto-dace de trei tipuri diferite,din care 353 sunt emisiuni Adancata Manastirea. Au fost identificate 13 variante. Cele mai multe monede (292) cantaresc intre 8-9 gr. Este tez.cu numarul cel mai mare de astfel de emisiuni.Sunt la Muz.Targoviste.
Tipul Varteju-Bucuresti.
-Varteju,com.Magurele,jud.Ilfov-1953-tez.mon.getic ce cuprindea 299 monede,copii tarzii,mult schematizate dupa tetr.Filip II. Capul uman de pe av.si calul de pe rev. sunt redate din linii,ovale si globule. Sunt emisiuni de AR cu titlul scazut,cu greut. 6-8 gr.,media de 7,4 gr. si diam.22-23 mm. Este primul tezaur cu cu cel mai mare numar de monede de acest tip. Se dateaza in primele doua-trei decenii ale sec.II si incep.sec.I ien. Tezaurul se afla in col.MNIR. Monedele de acest fel se cunosc in multe tezaure si descoperiri izolate,in asezari getice a, caror arie de circulatie cuprinde zona central;a a Munteniei,intre raurile Vedea-Ialomita,Dunare si Carpati. Unele tez. au aparut si la sud de Dunare in zona Ruse si piese izolate au ajuns pana spre centrul Moldovei si pe valea Jiului,in Oltenia. Se cunosc pe 50 asemenea descoperiri,mai bine de 20 fiind tezaure................................
-Brasov-imprejurimi-exista informatii,cu caracter general,ca s-ar fi gasit monede geto-dacice tip Varteju-Bucuresti.
-Buzau-imprejurimi-1906-s-a decoperit un tez.in care se afla si o moneda tip Varteju sau Inotesti.
-Carlomanesti,com.Vernesti,jud.Buzau-tez.mon.getic descoperit in sapaturile arheologice din 1972-1974. Cuprinde 124 monede tip Varteju-Bucuresti. Este unul din cele mai insemnate tez.de acest tip si se afla in extremitatea estica a ariei emisiunilor de acest tip.Face parte din col.Muz.Buzau.
-Cetateni,jud.Arges-in punctul Pleasa Popii,in sapaturi intreprinse in mai multe randuri,s-au descoperit si 3 AR getice de tip Varteju-Bucuresti.
-Comana,jud.Giurgiu-1915-tez.de cca.300 monede geto-dace din care 21 de tip Varteju-Bucuresti aflate in col.G.Severeanu.
-Crevedia,jud.Dambovita-1956-pe malul lacului Buftea-tez.de peste 200 monede getice tip Varteju-Bucuresti: 200 recuperate de CNBAR si 7 de InstArh. Emisiunea face parte din principala arie de raspandire a acestui tip monetar,monedele fac parte din perioada tarzie,datandu-se in ultimile 3 decenii ale sec.II si incep.sec.I ien reprezentand faza penultima a monedelor getice tip Filip II. Sunt mult stilizate si au greut. intre 6-8 gr.
-Curtea de Arges,jud.Arges-1934-tez.mon.de cca. 30 monede getice tip Varteju-Bucuresti. Din tez.11 exemplare se pastreaza intr-o colectie particulara din CdA.
-Fratesti,jud.Giurgiu-1968-tez.mon.geto-dacic descoperit in vatra satului-200 exemplare tip Varteju-Bucuresti,specifice centrului Campiei muntene.Tez. se afla la Muz.Giurgiu.
-Harsova,Razgrad,Bulgaria-Din aceasta localitate provine un tez.cu mon.getice tip Varteju-Bucuresti. Nu se cunosc alte date.
-Negoesti,com.Soldanu,jud.Calarasi-1965-tez.mon.getic-42 exemplare de tip Varteju-Bucuresti. Tez.se afla la Muz.Oltenita.
-Nicolov,Ruse,Bulgaria-1951-tez.mon.getice cu monede tip Varteju-Bucuresti. Nu se cunosc date si nic soarta monedelor.
-Olteni,jud.Teleorman-1966-tez.cu 45 mon.tip Varteju-Bucuresti,din acestea 44 se afla la InstArh.
-Petresti,com.Corbeanca,jud.Ilfov-tez.mon.getic descoperit in conditii ramase necunoscute. Toate cele 149 monede sunt datate din a doua jum.a sec.II ien si incep sec.I ien,specifice regiunii dinter Dunare si Carpati,AR,greut. intre 6-9 gr. si sunt de tip Adancata si si tip Varteju-Bucuresti. Tez.a intrat in col.G.Severeanu-Bucuresti.
-Pirgovo,Ruse,Bulgaria-inainte de 1938- 87 monede getice,din care 76 sunt tip Varteju-Bucuresti (20 dintre ele se pastreaza la Muz.Sofia,celelalte s-au pierdut).
-Piscul Crasani,com.Balciu,jud.Ialomita-in urma sapaturilor arheologice,printre alte monede,s-a gasit si 1 moneda tip Varteju-Bucuresti.
-Poiana,com.Nicoresti,jud.Galati-(Piroporidava)-1950-tez.in care s-au gasit si monede tip Varteju-Bucuresti.
-Popesti,oras.Mihailesti,jud.Giurgiu-s-au gasit piese izolate,printre care si 30 tip Varteju-Bucuresti/Inotesti-Racoasa.
-Popesti-Leordeni,jud.Ilfov-1967-tez.din care s-au recuperat 16 mon.tip Varteju-Bucuresti. Au greut.intre 6,92-8,09 gr. Au intrat in col.particulare
-Rafov,jud.Prahova-In col.numism.a Muz.Ploiesti se afla un lot de 53 mon.tip Varteju-Bucuresti.Nu se cunosc imprejurarile descoperirii si nici daca au fost recuperate in intregime. Greut.medie calculata este 6,9 gr. ,monedele cantarind intre 5,34-6,65 gr.
-Ruse,Bulgaria-Pe teritoriul orasului,in conditii neelucidate,s-a descoperit un tez.de 40 monede getice. Au putut fi identificate 10 AR tip Varteju-Bucuresti si 5 tip Adancata. Sunt la Muz.Ruse.
-Sadova,jud.Dolj-1912-tez.mon.de 160 mon.AR „barbare”,in care s-ar fi aflat si tipul Varteju-Bucuresti.
-Sarbatoarea,com.Bucovat,jud.Dolj-tez.descoperit pe valea Tejacului,cuprinde mon.getice tip Varteju-Bucuresti,din care au putut fi cercetate doar 10 exemplare. Monedele au greut.intre 7,50-8,20 mgr,media fiind 7,74 gr. Tez. se inscrie printre putinele descoperiri de acest fel din regiune de la V de Olt. Cele 10 piese sunt intr-o col.particulara din Craiova.
-Slivo Pole,Ruse,Bulgaria-din acest loc provin 10 mon.tip Varteju-Bucuresti,apartinand probabil unui tez.
-Stoenesti,jud.Giurgiu-1963-tez.mon.alcatuit din 28 mon.getice tip Varteju-Bucuresti,din AR cu titlul relativ scazut. Apartin uniunii getice din Campiile Dunarii. Tez.se afla la Muz.Giurgiu.
-Zimnicea,jud.Teleorman-din asezare si necropola acesteia provin si mon.getice tip Varteju-Bucuresti.
Tipul Aninoasa-Dobresti.
-Aninoasa,jud.Gorj-1934-tez.mon.alcatuit din cca.150 mon.geto-dacice de AR din care se mai pastreaza 45 piese la MNIR si 3 la InstArh. Au greut.intre 12,30-15 gr. si diam 24-26 mm. Dateaza din a doua jum. sec.II ien. Au fost cunoscute initial sub denumirea de mon.geto-dace de tip Oltenia sau cu cioc de rata. Este tipul mon. De imit.Filip II,specific Olteniei,cu o concentrare de descoperiri in bazinele Jiului si Oltului. Monedele au greut.apropiate de cele ale tetr. si se caracterizeaza stilistic prin forma de cioc de rata a botului calului de pe rev. Aria lor de raspandire cuprinde si descoperiri in sudul Dunarii si de la E de Olt. Unele legaturi stilistice se constata cu emisiunile dacice din Transilvania. Sunt atribuite neamului geto- dac al BURIDAVENSILOR cu centrul la Ocnita.
-Dobresti,jud.Dolj-1911-tez.mon.geto-dacic descoperit in malul unui parau.Monedele,in numar de 284 piese de AR sunt emisiuni tarzii imitatii Filip II si se apropie ca stil de monedele de la Aninoasa,dar mai stilizate si mai usoare,avand greut.intre 7,93-9,90 gr si diam.25-27mm. Din tez.se mai pastreaza 231 mon.la Muz.Craiova. Tip mon.asociat cu Aninoasa,mon.de la Dobresti reprezentand faza a doua a tipului,datorita gradului avansat de stilizare. Unele piese au rev. aproape complet sters. Pe langa greut.lor mai scazuta au si forma scifata. Monedele de tip Dobresti reprezinta limpede o continuare in timp si in evolutia stilului a emisiunilor din seria anterioara Aninoasa. Deprecierea de la o faza la alta se constata si in titlul AR ,mai scazut decat la cele din etapa precedenta. Greut.oscileaza intre 8-10 gr.,deci mai scazute decat a celor din faza Aninoasa. Dateaza catre sf.sec.II ien si sunt raspandite in zona actuala a Olteniei si la S de Dunare. Sunt atribuite ipotetic neamului getic al BURIDAVENSILOR.
-Alba Iulia- Apulum-1887-in tez.s-au gasit si cateva mon.tip Aninoasa (si Radulesti-Hunedoara).
-Beleanovo,Ruse,Bulgaria-1960-in tez.de 374 mon.getice erau si 3 AR de tip Aninoasa –Dobresti. Monedele sunt la Muz.Ruse.
-Brasov-imprejurimi-exista informatii,cu caracter general,ca s-ar fi gasit monede geto-dacice tip Aninoasa-Dobresti.
-Gheboieni,com.Tatarani,jud.Dambovita-1964-tez.compus din 65 mon.geto-dace,dintre care 4 sunt emisiuni tip Adancata-Manastirea,faza mai veche cu greut. 10,03-10,40 gr. si 61 monede tip Aninoasa-Dobresti ,din prima faza,cu greut.cuprinse intre 11,34-13,92 gr.. Tez.este important prin prezenta a doua tipuri monetare diferite si prin aceea ca fixeaza punctul cel mai de est al ariei de raspandire a monedelor de tip Aninoasa. Monedele se dateaza in primele trei decenii dupa mijl.sec.II ien.
-Pietrarii de Sus,jud.Valcea-1902-tez.getic in numar de 21 exempalre emisiuni tip Aninoasa. Toate sunt tetr.cu greut.cuprinse intre 11-15 gr.Tez.se afla in col.InstArh.
-Ramnicu Valcea,jud.Valcea-in cuprinsul si imprejurimile orasului s-au descoperit monede tip Aninoasa.
-Sadova,jud.Dolj-1912-tez.mon.de 160 mon.AR „barbare”,in care s-ar fi aflat si tipul Aninoasa-Dobresti.
-Susita,com.Grozesti,jud.Mehedinti-1962-tez.mon.getic cu 129 mon.tip Aninoasa-Dobresti,faza tarzie,emisiuni cu titlul AR scazut,usor scifate,cu greut.intre 7-10 gr. Tez.se afla in col.Muz.Craiova.
Tipul Radulesti-Hunedoara.
-Radulesti,com.Dobra,jud.Hunedoara-1944-tez.mon.dacic,format din 245 mon.scifate cu modul mare,subtiat si reprezentari mult stilizate.Mon.sunt din Ar mult depreciat (cca.20-30%) ,cu greut.cuprinse intre 9,5-11,5 gr. Fac parte din faza tarzie a monetariei geto-dacice,datand din primele 3 decenii ale sec.I ien. Tez.aflat la Muz.Deva este cel mai mare depozit cu astfel de emisiuni.Monedele sunt cunoscute sub numele Radulesti-Hunedoara si se inscriu intr-o arie de circulatie ce cuptinde cursul mijlociu al Muresului,respectiv zona de podis si de dealuri dintre Carpati si M-tii Apuseni. Aceste monede,probabil emisiuni ale uniunii de triburi a RATACENSILOR,alcatuiesc una din cele mai reprezentative realizari ale monetariilor dacice tarzii din Transilvania.
-Bozes,com.Geoagiu,jud.Hunedoara-1964-tez.mon.ce cuprinde 39 mon.dacice de tip Radulesti-Hunedoara datand de la sf.sec.II si incep.sec.I ien. Sunt emisiuni de Ar cu titlul scazut (23,5% si 56%) cu flan mare si scifat. Tez.se afla la Muz.Deva. Atat capul uman pe av. cat si calul pe rev. sunt mult schematizate.
-Costesti-Deal,com.Orastioara de Sus,jud.Hunedoara-in cursul sapaturilor arheologice s-a descoperit si o moneda tip Radulesti-Hunedoara.
-Cugir,jud.Alba-1868-parte din tez.descoperit era format din tipul Radulesti-Hunedoara,cu capul lui Heracles pe av.si calaret pe rev. Au greut.cuprinse intre 10,51-13,09 gr. Parte din tez.se afla la Muz.Budapesta.
-Magheresti,com.Sacelu,jud.Gorj-din tez.descoperit la o data necunoscuta,se mai pastreaza 27 mon.intr-o col.particulara din Craiova din care 11 sunt tipul Radulesti-Hunedoara,scifate,cu greut.intre 7,92-10,45 gr. Este pentru prima data cand au fost gasite impreuna cu tipul Adancata si semnalate la sud de Carpati,ceea ce pune la indoiala caracterul autentic al informatiei.
-Salasu de Sus,jud.Hunedoara-1935-tez.format din cca.100 mon.dacice de AR,mult depreciate,toate de tipul Radulesti –Hunedoara,faza tarzie,datand din primele decenii ale sec.I ien. Pe av.este redat capul lui Heracles,iar pe rev.un calaret spre dr.,totul mult stilizat. Au forma scifata,cu modul mare si greut.cuprinsa intre 9-11,9 gr fiind specifice dacilor de pe cursul mijlociu al Muresului. Din tez.se mai pastreaza 51 mon.la Muz.Deva si alte 2 la cel din Cluj Napoca.
-Sibisel,com.Beriu,jud.Hunedoara-1801-tez.mon.ce cuprindea 395 mon. de tip Radulesti-Hunedoara si Aiud, si cu bustul zeitei Artemis,datand de la sf.sec.II si primele decenii sec.I ien. Toate sunt emisiuni scifate,cu titlul AR scazut si cu greutatea 10-13 gr. S-au mai pastrat cateva exemplare in col.din strainatate (Viena-Budapesta). Este probabil ca unele exempalre sa se afle printre mon.dacice din col.Muz.Sibiu. In randul acestora se aflau si cateva subdiviziuni cu greut. de 2,50;2,72,3,35 gr.
Tip Petelea.
-Petelea,jud.Mures-1869-tez.mon.dacic cu cca.200 mon,sunt emisiuni de AR cu capul zeitei Artemis (Bendis?) pe av.preluat dupa tetr.Macedoniei Prima,si calaretul pe rev.,reprezentarile fiind mult schematizate.Au forma scifata,cu modul foarte mare si cu un procent de 30% AR avand greut.intre 8-10 gr. Aceste mon.dateaza de la sf.sec.II incep sec.I ien si sunt specifice reg.de SE a Transilvaniei. Din tez.se mai pastreaza 10 exemplare la Muz.Brukenthal-Sibiu,la care se mai adauga cateva piese ajunse la Muz.Budapesta si Viena. Descoperiri similare s-au mai facut doar la Sibisel si Turda Potaissa.
-Turda-Potaissa,jud.Cluj-in decursul timpului,in urma sapaturilor arheologice sau descoperiri intamplatoare s-au gasit cateva sute de monede antice ,printre care si 8 AR dacice.
Tipul Aiud-Cugir.
-Aiud,jud.Alba-1935-tez.mon.din care s-au mai pastrat 4 exemplare in Muz.Cluj. Sunt emisiuni de AR ,dacice,imit.tarzii de tip Filip Ii mult stilizate,din seria monedelor scifate cu flanul de dimensiuni mari. Tip ce se caracterizeaza prin forma lor scifata,pastila mare si subtire cu greut.cuprinse intre 10-13 gr,avand pe av.un cap uman (probabil Heracles) iar pe rev. calaret spre dr. totul mult stilizat. In functie de gradul de schematizare se cunosc doua serii batute din Ar cu titlul scazut sub 50%. Se cunosc putine monede de tipul acesta,fiind raspandite pe Muresul mijlociu,intre M-tii Apuseni si Carpatii sudici. Datarea lor este sf.sec.II si incep.sec.I ien.
-Cugir,jud.Alba- 1868-tez.ce cuprindea cca.200 mon de AR cu titlul scazut,cu flanul mare si de forma scifata. Parte din piese apartin tipului Aiud Cugir cu capul lui Heracles pe av.si calaret spre dr.pe rev. de asemenea schematizat.
Tipul Inotesti-Racoasa.
-Inotesti,vom.Colceag,jud.Prahova-1914-tez.mon.dacic ,initial cuprindea 64 mon.AR faza tarzie datand de la incep.sec.I ien. Din acestea s-au mai pastrat doar 33 piese in col.G Severeanu,cu greut.de 5-7 gr. Localitatea a devenit eponima pentru acest tip mon.getic caracteristic partilor centrale si de NE a Munteniei.
-Racoasa,jud.Vrancea-1961-tez.mon.getic ce initial cuprindea 170 mon.din care 105 au ajuns la Muz.Galati,iar alte 10 exemplare la Muz.Bacau. Este cel mai mare tezaur cu mon.tip Inotesti-Racoasa,raspandite in E Munteniei si SV Moldovei. Aceste emisiuni continua stilistic,in parte si cronologic,pe cele de tip Varteju. Sunt de AR cu titlul mult scazut,cu greut. intre 4,72-6,64 gr. si cu reprezentari mult schematizate,caracterizandu-se prin prezenta unei rozete pe av. si a unor sigle si pasari pe rev. Pe baza acestui tip monetar a fost identificate una din cele patru mari uniuni geto-dace din perioada premergatoare lui Buresbista,probabil neamul SIENSILOR mentionati de Ptolemeu.
-Buzau-imprejurimi-1906-odata cu tez.de 77 de.rom.rep.s-a gasit si o monede getica,probabil Inotesti.
-Pipera-Bucuresti-1936- in imprejurari ce nu mai pot fi reconstituite s-a gasit un tez. cu monede getice tip Inotesti-Racoasa (+tetr.din Thasos). Din.tez.10 piese au ajuns la InstArh ,iar alte cateva la Muz.Bucuresti.
-Piscul Crasani,com.Balciu,jud.Ialomita-in cursul sapaturilor arheologice s-au gasit si 2 mon.AR tip Inotesti-Racoasa.
-Poiana,com.Nicoresti,jud.Galati-1950-izolat s-au gasit si monede tip Inotesti-Racoasa.
-Popesti,orasul Mihailesti,jud.Giurgiu- printre cele 30 monede getice descoperite,cateva erau tip Inotesti-Racoasa.
-Sprancenata,jud.Olt-1977-in timpul sapaturilor arheologice din asezarea getica de pe Galme s-a gasit si o moneda tip Inotesti-Racoasa.
Tipul Toc-Cherelus.
-Toc,com.Savarsin,jud.Arad-1840-tez.mon.dacic descoperit in conditii ce nu se mai pot reconstitui,mon.al caror numar nu se mai cunoaste. Sunt emisiuni dacice din AR depreciat,de forma scifata,cu rondelul mare,avand greut de 9-10 gr. Pe av.au un cap uman mult stilizat,combinatie a efigiilor Heracles-Artemis,iar pe rev.un cal spre stg. In locul calaretului o rozeta.Apartin fazei tarzii a monetariei dacice,datand din primele decenii ale sec.I ien si se incadreaza in tipul Toc-Cherelus. Acestea sunt atribuita dacilor din partea de N a Banatului si S Crisanei,probabil neamul dac al PREDAVENSILOR. Din tez.se mai pastreaza doar 6 exemplare la CabNum Viena.
-Cherelus,com.Sicula,jud.Arad- Trei tez.mon.geto-dacice cu emisiuni mult stilizate din AR cu titlul scazut,emise la sf.sec.II si incep.sec.I ien. Primul tez.descoperit in 1900 cuprinde 76 monede,al doilea gasit in 1901 este alcatuit din 28 exemplare,iar al treilea,scos la iveala in 1910 este alcatuit din 16 monede. Toate tez.se afla la Muz.Budapesta. Monedele apartin fazei finale a monetarie geto-dace,au modulul mare si forma scifata,fiin cu titlul AR mai scazut,cca.30%. Pe av.apare mult schematizat un cap uman,probabil o combinatie Heracles-Artemis,iar pe rev.un calaret spre stg.mult stilizat.
-Almas,jud.Arad- 1964-tez.mon.format din cca.200 mon.imit.Filip II tip Cherelus din care s-au recuperat doar 16 piese aflate la Muz.Oradea. Au greut.intre 5,10-8,20gr.
-Fenis,com.Gurahont,jud.Arad-1966-tez.mon.geto-dacic alcatuit din 127 mon.tip Toc-Cherelus. Mon.sunt scifate si au greut intre 5,76-9,59. Se afla la Muz.Oradea. Doua piese au ajuns la InstArh.



Adaptare curs preistorie.

Introducere.

Cuaternar ( lat. quatrus= al patrulea, antropozoic) ocupă a cinci suta parte din timpul geologic, reprezentând împreună cu Terţiarul era cainozoică sau neozoică ( gr. Kainos = nou, era vieţii noi). El a început acum 1,7 mil. şi ţine până în prezent. -Pleistocen (gr. pleistos=cel mai) sau diluviul este prima perioadă a Cuaternarului.
-Holocenul (gr. holos=tot, Actual),sau Postglaciarul, este ultima perioadă a erei Cuaternare

Cuaternarul începe printr-o lungă perioadă numită Villafranchian (după numele localităţii italiene Villafranca d'Asti- Villafranchianul nu trebuie înţeles ca unitate cronostratigrafică, deci ca etaj geologic) marcată de producerea a două glaciaţiuni: Biber sau Predonau şi Donau. Geologii germani, A. Penck şi E. Brűckner, plasează între sfârşitul acestei perioade(Villafrancian) şi sfârşitul Pleistocenului producerea a patru alte glaciaţiuni, puse în evidenţă în Alpi:
-Gűnz (1,2 mil.-700 000 ani),
- Mindel (650 000-350 000 ani),
-Riss (300 000-120 000 ani) ,
-Wűrm (80 000-15 000 ani).
Între aceste glaciatiuni au existat oscilaţii climatice de relativă încălzire numite perioade interglaciare, iar în interiorul perioadelor glaciare oscilaţiile au fost denumite de specialişti interstadii. În timpul ultimei glaciaţiuni, Wűrm, au existat trei astfel de faze:
-W1 (vechi),
-W2 (mijlociu), cu climat aspru, dominând renul, capra alpină şi cerbul cu coarne uriaşe, şi
-W3 (recent). Acum 15 000 de ani în urmă gheţarii au început să se retragă pe fondul unei încălziri evidente. Procesul a fost de durată şi au existat milenii ce au înregistrat o întoarcere a frigului (W4) în tardiglaciar, gheţarii septentrionali retrăgându-se spre 9000-8300 de ani î.Hr, când începe practic Postglaciarul (Holocenul).
Climatul arctic şi subarctic din tardiglaciar este împărţit în trei perioade:
1. Dryas vechi - Oldest (14 000- 11 300 ani);
2. Dryas mijlociu - Older (10 350 - 9 800 ani);
3. Dryas recent - Younger (8 800 - 8 300 ani).
Între Dryas vechi şi Dryas mijlociu au existat două oscilaţii relativ calde denumite de specialişti: Bőlling (11 300 - 10 350 ani) şi Allerőd (9 800 - 8 800 ani). În aceaste perioade flora a fost reprezentată de păduri de pini şi mesteacăn, în nord dominând însă flora de taiga. Din punctul de vedere al faunei îşi fac apariţia cerbul, elanul, ursul, castorul. S-au format acum şi turbăriile. Marea Baltică constituia un lac central pe Golful baltic.
În Dryasicul recent se dezvoltă azillianul şi sauveterrianul. Clima fazei a IV-a a Dryasicului este numită preboreală (8300-7000 ani î.Hr.) şi reprezintă o fază de ameliorare climatică, când temperatura se încălzeşte lent. Domină, din punct de vedere al florei, plopul, mesteacănul, pinul, alunul, iar ca faună specifică sunt prezenţi: zimbrul şi elanul ce înlocuiesc renul şi bizonul, care urcă spre nord.
A V-a fază climatică, Boreal, (7000-5500), se caracterizează prin continentalism, fiind mai caldă şi mai aridă. Se răspândesc stejarul, teiul, mesteacănul, pinul şi alunul, floră căreia îi corespunde ca faună bourul, elanul, cerbul, capra, ursul, mistreţul, câinele şi castorul.
Cele două faze, preboreal şi boreal reprezintă mediul climatic în care evoluează comunităţile mezolitice.
Fazei a VI-a (5500-4600 ani), Atlantic, îi este specific un climat umed şi dulce, mult mai cald decât climatul actual (cu cca 2,50), cu clima temperat caldă şi umedă în prima parte, iar în a doua parte caracterizată printr-un optim climatic. Se dezvoltă pădurile de stejar, alun, ulm, tei şi brad. Tot acum se dezvoltă gramineele. şi sunt introduse în Europa Occidentală şi Septentrională tehnicile neolitice.
Subboreal (cca 3000-500) se caracterizează printr-un climat mai puţin cald şi şi umed, cu accente continentale, care a determinat retragerea copacilor de Tilia şi stejarilor din Europa răsăriteană, extingându-se fagul. Faza climatică corespunde perioadei eneolitice şi epocii bronzului.
Climatul Subatlantic (500-0), ploios, mai rece decât Atlantic, este dominat de esenţe ca: stejarul, fagul, mesteacănul şi pinul. O puternică expansiune cunoaşte carpenul. Începutul perioadei corespunde sfârşitului Hallstattului şi începutului perioadei La Téne.
Evoluţie culturală.
1.EpOca pietrei
domesticirea ceramica scrierea
câinelui

Paleolitic

Neolitic

Epoca metalelor

10 000 8 000 7 000 6 000 3 000 ien
Primele sate
1.a. Paleolitic
1.a.1.Paleoliticul inferior (1,8/1,2 mil-120.00 ien)

Paleoliticul inferior a debutat cu primele unelte realizate intenţionat de oameni, acum 1,8-1,2 mil. ani în urmă. Este vorba de galeţi prelucraţi prin cioplire de unde şi denumirea de Peeble Culture (Cultura de prund). Aceste unelte primitive sunt opera lui Homo Habilis şi se disting trei tipuri principale: chopper, unelte prelucrate pe o singură faţă, chopping-tool, unelte prelucrate pe ambele feţe şi poliedre, prelucrarea urmărind toată suprafaţa galetului. Siturile de unde au fost prelevate aceste mărturii corespund arealului pe care au fost identificate şi resturile primilor oameni: Oldoway, Omo, Transvaal. Acum circa un milion de ani regăsim astfel de unelte în toate regiunile populate de oameni şi în special în zona mediteraneeană. Ele au fost asociate cu Homo Erectus, cum s-a întâmplat la Vertezőllős în Ungaria, în insula Java sau la Shou-Kou Tien în China. În Franţa cele mai vechi utilaje litice cunoscute au fost descoperite la Chilhac (Auvergne).Pe teritoriul carpato dunarean,la Bugiulesti (Tetoiu),Valcea s-a descoperit un femur uman (Australantropus Olteniensis) din protopaleolitic (2 mil-1,8 mil ani) si unele oase de animale ce ar indica dupa felul lor de spargere o activitate intentionata a unor hominide,dar nu s-au descoperit unelete de piatra cioplita.Cultura prundului in spatiul carpato dunarean reprezentata prin descoperiri in depresiunea Sibiului,vaile Oltului,Dunarii,Argesului.
Acum 500 000 de ani industria galeţilor care n-a încetat să se dezvolte a cedat apoi treptat locul culturii Abbevillienne, caracterizată prin apariţia primelor bifaciale adevărate realizate pe miez, asociate unei faune arhaice de climă rece (Mindel). Spre sfârşitul evoluţiei acestei culturi apare un nou tip de utilaj litic - Clactonian (pe aşchii). Bolovanii au fost înlocuiţi cu nuclee de silex, din care se desprind aşchii largi, grosiere, caracterizate printr-o latură activă concavă. Clactonianul evoluează în perioada Riss paralel cu Acheulleanul Vechi şi Mijlociu. Contemporană cu sfârşitul Abbevillianului este aşezarea de la Vértesszőllős, în Ungaria Occidentală, singura urmă de locuire în Europa - urme de vetre şi oase calcinate - fiind datată la sfârşitul perioadei Mindel.
Următoarea cultură pe care Homo Erectus o creează, pe parcursul a mai mulţi zeci de mii de ani, până acum 100 000 de ani, este tot o cultură pe miez, Acheulleană - care marchează evoluţia umană în condiţiile climatice ale interglaciarului Mindel-Riss. Puţinătatea urmelor pot fi puse pe seama consecinţelor fenomenului de solifluxiune - încălzirea determinând topirea gheţii, iar noroaiele au deranjat urmele de la suprafaţa solului. Se disting patru faze : Acheulleanul Vechi, Acheulleanul Mijlociu, Acheulleanul Superior şi Acheulleanul Final. Fosila directoare rămâne unealta bifacială, dar aceasta se modifică, apărând simetria în realizarea ei, faţetele fiind îngrijit tăiate, formele fiind în general sistematizate, elegante, lanceolate, alungite (Acheullean I), ovale ca o limandă (Acheullean II), fie în formă de migdală sau cordiform (Acheullean III), fiind realizate cu ajutorul unui percutor moale, din lemn sau os. Regăsim acum importantele tipuri de utilaj care se dezvoltă mai târziu (cuţite, racloare, toporaşe ş.a.). Corespunde perioadei glaciare Riss şi interglaciarului Riss-Wűrm. În Europa este prezent în special în Franţa, Belgia, Spania, Italia şi-l reîntâlnim în Orientul Apropiat şi Mijlociu.
O altă tehnică aşchială, numită Levallois, apare în Acheulleanul Mijlociu, cioplitorul urmărind să obţină o formă predeterminată, aşchii alungite cu margini paralele, vârfuri triunghiulare şi aşchii rectangulare sau ovale. Omul descoperă mai întâi focul, îşi amenajează locuinţa în aer liber ca de exemplu la Terra-Amata sau în grote ca la Lazaret. Industria acheulleană se răspândeşte în întreaga Europă, cu variantele regionale, care pot fi individualizate în faciesuri locale în Acheulleanul Final. Astfel, Micoquianul cu bifaciale lanceolate, cu baza largă, Clactonianul aproape total independent de grupul Acheullean, neexistând bifaciale, dar utilajul fiind contemporan cu acesta, şi în fine Tayacianul ce pare o fază intermediară între Clactonian, Acheullean şi Mousterian.

1.a.2.Paleoliticul Mijlociu (120.000-40.000/35.000 ien).
Industriile Paleoliticului Mijlociu, dominat de complexul Mousterian, sunt opera Omului din Neanderthal. Originea acestui stadiu este interglaciarul Riss-Wűrm (dezvoltându-se timp de 100 000 de ani paralel cu Acheulleanul Superior) şi culminează în timpul celor două faze iniţiale ale glaciaţiunii Wűrm. Complexul de utilaje (unelte bifaciale şi pe aşchii, diferenţiate tipologic şi de origini diverse) este folosit şi pentru vânătoare şi este aproape exclusiv realizat prin cioplire. Se disting, în mod tradiţional cinci faciesuri principale: Mousterian tipic prezentând proporţia cea mai echilibrată a diferitelor unelte (toporaşe, racloare, cuţite ş.a., bifacialele fiind rare. Mousterianul de tradiţie Acheulleană posedând numeroase bifaciale mai ales cordiforme, utilaje de tipuri evoluate şi în general dominat de o mare varietate tipologică, apropiindu-se de Perigordianul vechi. Mousterianul Quina dominat de racloare (până la 80%), prezentând o retuşă specifică, diferită de Mousterianul Ferraissie prin cvasi-absenţa debitajului Levallois. Mousterianul denticulat se caracterizează prin raritatea altor utilaje decât cele denticulate. Prezenţa semnificativă a debitajului Levallois a făcut să se vorbească de Mousterianul de tradiţie Levallois. Influenţa aşchiei Levallois rămâne unul dintre factorii fundamentali ai dezvoltării utilajului mousterian. . Se generalizează acum tendinţa de microlitizare (de micşorare a dimensiunilor) care se constată la bifacialele din Acheullean (VI şi VII). Domină aşchiile cioplite, din fine retuşe, în râcâitoare, răzuitoare (duble, carenate, transversale, convergente şi convexe), vârfuri, străpungătoare, cuţite, dăltiţe. Se fac primele încercări de prelucrare a osului. În Africa, cultura îmbracă aspecte locale, unde omul culege poame, cochilii, prinde vânat mic (rozătoare, broaşte). Trăiau organizaţi în grupuri mici.
Mousterianul dispare odată cu omul din Neanderthal, spre 40 000 sau 35 000 de ani, nu fără a fi lăsat o filiaţie încă necunoscută bine în Chatelperronian. El este contemporan cu primele practici funerare.
Pentru teritoriul carpato dunarean Musterianul este reprezentat prin descoperiri a locuintelor omului din Neanderthal atat in pesteri (Bordul Mare,Nandru,Gura Cheii) cat si in locuri deschise (Boinesti,Remetea,Ocna Sibiului). Apar vetrele de foc,adaposturile.

1.a.3.Paleoliticul Superior (40.000/35.000-18.000/15.000 ien)


Apare acum circa 35 000 de ani, în ultima perioadă a glaciaţiunii W3 şi nu ştim cu certitudine dacă primele lui unelte sunt create de Omul din Neanderthal sau de primul Homo Sapiens Sapiens. Utilajul specific Acheulleanului este deocamdată singurul utilizat şi modul de prelucrare a materialului litic va evolua în sensul unui utilaj pe lame.
Perioada se caracterizează printr-o mare diversitate culturală.
Acum cca. 18 000 de ani coexistau (în partea Central-vestică şi Sud-vestică a Franţei) două culturi contemporane dar bine diferenţiate: Perigordianul şi Aurignacianul.
Perigordianul, descoperit în 1933 de Denis Peyrony, poate fi împărţit în şapte faze succesive; în faza cea mai veche el posedă un trunchi comun cu Mousterianul (racloare, toporaşe ş.a.) la care se adaugă forme noi; cuţitul Chatelperron, burinul... În faza următoare, cuţitul Chatelperronian va deveni mai elansat cu baza dreaptă, primind numele de Vârf la Gravette. Utilajul de tradiţie mousteriană devine din ce în ce mai rar cu o retuşă plată şi regulată. Tipurile de burine se diversifică şi apar deseori multiple (burinele de Noailles). Gratoarele pe lame se înmulţesc; apar vârfurile cu peduncul. Din considerente didactice, uneori Chatelperronianul se împarte în Chatelperronian şi Gravettian. Utilajul pe os este încă destul de rar . Fosila directoare este vârful à bord abattu.
Este atestat în Germania la Mauer, în Câmpia Rusă la Kemalskaia, iar în Europa Centrală la Szeleta.
În prima parte a Paleoliticului Superior, în Cehia, Slovacia şi Ungaria, paralel cu Aurignacianul apare o cultură locală - Szeletianul.
Aurignacianul (Grota d'Aurignac-Hautte, Garronne, Franţa), descoperit de Edouard Lartet, în 1960, ale cărui diferite nivele se intercalează între Chatelperronian şi Gravettian, prezintă un utilaj total diferit mult mai solid. Cro-Magnon-ul desăvârşeşte debitajul lamelar. Gratoarele devin foarte numeroase, burinele robuste, iar din inventarul litic sunt de amintit răzuitoarele (înalte şi cu bot), lamele cu retuşe în formă de solzi, lame cu scobituri largi, bilaterale retuşate abrupt (lame Dufour). Combinau piatra cu osul sau cornul pentru a obţine ciocane-târnăcop. Tot din os sunt realizate vârfuri de suliţă (sagaies), la început cu baza despicată şi mai târziu cu silueta rombică. Diviziunea în interiorul Aurignacianului are la bază utilajul pe os şi a fost stabilită de cercetătorul englez, D.A.E.Garrod, în 1937. Aurignacianul, spre deosebire de Perigordian apare pe teritoriul francez complet format şi deja bine individualizat; înainte de 20 000 de ani, este în plină extensiune în timp ce Perigordianul este înlocuit de Solutrean acum circa 18 000 de ani.. Ciclului Aurignaciano-perigordian îi datorăm primele manifestări de artă.
Se vorbeşte de faciesuri geografice:
- faciesul atlantic,
- faciesul germanic (Europa Centrală);
- aurignacianul est-european.
În Germania, în peştera de la Vogelherd a fost identificată cea mai reprezentativă staţiune din această ţară, fiind cercetată de Gustav Rieck, în 1931. Au fost descoperite figurine zoomorfe lucrate în fildeş, lame retuşate în manieră aurignaciană, burine, însă puţine gratoare. În Italia, Aurignacianul cunoaşte mai multe faciesuri:
- de tip clasic, la Abri Mocchi s-au descoperit lame Dufour;
- de tip circean - unelte cioplite din piatră de râu în peştera de la Fossellone;
- de tip uluzzian - în Grota de la Ulluzo.
În Austria se remarcă aşezările de la Villendorf şi Krems - Hundssleig, iar în Ungaria se observă influenţe szeletiene.
Gravettianul are două origini diferite, astfel că se vorbeşte despre un Gravettian Occidental (Franţa, N.Italiei) şi de un Gravettian Oriental (C.Rusă, Ukraina - Kostenki), Slovacia – ( Nitra, C. Pannonică). Lumea gravettiană a evoluat spre epipaleolitic şi mezolitic.
Solutreanul apare şi se dezvoltă doar pe teritoriile Franţei şi Spaniei. Cronologic, acesta este mai târziu decât Szeletianul, fiind plasat între Aurignacian şi magdalenian. El se caracterizează printr-o retuşă foarte elaborată, plată. Solutreanul păstrează aproape toate utilajele apărute în epocile precedente, relevându-şi măiestria însă în ceea ce priveşte vârfurile: mai întâi cu faţă plană, ele devin bifaciale conservând o extremitate (frunzele de laur); la sfârşitul Solutreanului apare vârful cu peduncul. Utilajul pe os devine mai variat şi datorăm solutreanului aripa săgeţii. Dispariţia solutreanului, ca şi originea sa exactă rămân un mister.

Magdalenianul începe spre 13 000 de ani şi se pare că are câteva rădăcini direct în Gravettian. Utilajul litic este abundent şi o mare parte o reprezintă utilajul lamelar. La diferite nivele de evoluţie ale Magdalenianului îi corespund tipuri specifice de utilaj; percutoare multiple în Magdalenian I, racloare în Magdalenian II, burin (cioc de papagal) în Magdalenian Final. Pe baza materialului pe os se poate stabili şi cronologia culturii, care a cunoscut şase faze, ultimele trei specifice prin harpoane. Este epoca unei mare dezvoltări a artei paleolitice.

Ca regulă generală, se înregistrează un fenomen de microlitizare şi geometrizare.
Acum 20 000 de ani, continentul Nord american se afla în plină eră glaciară (ultimul stadiu - W3). Eustatismul Oceanului planetar era negativ datorită concentrării unei mari cantităţi de apă în calota glaciară de Nord. În consecinţă, între Kamciatka şi Alaska s-a putut trece prin strâmtoarea Behring cu piciorul. Magdalenienii retraşi după turmele de reni s-au stabilizat în preajma calotei glaciare fiind strămoşii eschimoşilor. Comunităţi cu mult anterioare acestora însă, au lăsat urme pe continentul american, fiind identificate astăzi prin : cultura Sandia şi cultura Folsom. Specificul acestor culturi au fost vârfurile bifaciale, asemănătoare cu cele solutreene, de formă foliacee, continuarea culturilor pe miez, şi vârfuri pe lame. Arealul de răspândire a coborât până în America de Sud.

Pentru teritoriul carpato danubian s-au descoperit dovezi ale Cro Magnon cu picturi rupestre la Caciulati, Pescari (Pestera Chindiei). Se poate vorbi de doua culturi :
-cultura aurignaciana (32.000-28.000 ien)-probe de carbuni de la Ripiceni ;pesteri :Cioclovina,Gura Cheii,Moieciu ;locuri deschise :Calinesti,Cremenea,Remetea,
-cultura gravettiana-orientala (23.000 ien)-pe teritoriul actualei Rep.Moldova, cele mai multe asezari sunt in aer liber ;tendinte de microlitizare a uneletelor ;folosesc cuarturi,silexuri.

Inovaţiile Paleoliticului:
    • vânătoare;
    • pescuit;
    • focul;
    • cortul;
    • tehnici artistice: sculptura, modelajul, gravura şi pictura;
    • cusutul;
    • înmormântările.


2. Epipaleolitic-Mezolitic (15.000-8.300 ien)

Din punct de vedere climatic, perioada glaciară este urmată de o perioadă tot rece, numită tardiglaciar (Wurm 4).
În ceea ce priveşte comunităţile umane de pe continentul european, acestea s-au divizat în două părţi:
- o parte situată geografic în Nordul Europei, acele comunităţi care s-au retras în urma renilor - este vorba de comunităţile magdaleniene, ale căror ocupaţii de bază rămân vânătoarea şi pescuitul;
- o parte situată spre sudul continentului european şi asiatic, cu comunităţi ce s-au adaptat la clima caldă, evoluând într-o direcţie nouă.
Fiecare comunitate a creat în arealul respectiv o economie cu caracteristici specifice condiţiilor ecologice.
Cea mai veche cultură epipaleolitică este Azillianul (Mas dAzil – peşteră în Ariege, Franţa), cu IX nivele. Nivele A-E sunt contemporane cu Magdalenian, însă nivelul F este tipic azillian, fiind caracterizat prin harpoane plate, perforate la bază, din corn de cerb, silexuri de tradiţie magdaleniană, microlite, înregistrându-se şi o fază de micşorare a grosimii uneltelor. Descoperit în anul 1850, de Eduard Lartet,el reprezintă o perioadă intermediară între paleolitic şi neolitic. În acelaşi timp apar bolovanii pictaţi cu peroxid de Fe, decoraţi cu semne simple, geometrice. Azillianul reprezintă o continuare a magdalenianului franco-cantabric şi tehnica sa s-a răspândit în Belgia, Germania (Baden), Alsacia, Marea Britanie. În Spania se dezvoltă în acelaşi timp un epigravettian. În regiunile septentrionale apare o producţie de pumnale pedunculare unifaciale.
Comunităţile nordice (ce descind din faza a VI a Magdalenianului - A şi B), stabilizate în jurul Mării Nordului, ajung să se schimbe, căci sunt nevoiţi să se adapteze la o altă categorie de vânat. Inventează arcul şi săgeata şi practică canelura pe harpoane.
Din Magdalenian, în Germania apare Hamburgianul, caracterizat prin vârfuri de săgeată cu peduncul, cu angoşă (scobitură), percutoare, străpungătoare, burine, dăltiţe. Este o perioadă în care domină renul într-un peisaj de tundră.
În aceeaşi zonă apar: o cultură a cuţitaşelor, Federmesser, din lame retuşate parţial, şi cultura Ahrensburg (Lavenstedt – Germania), cu forme romboidale, fiind caracteristic microlitismul.
În partea estică a continentului apare cultura Kostienki, cu vârfuri de săgeată lucrate bifacial. În această zonă a fost identificată o locuinţă din oase de mamut şi piei, de mari dimensiuni.
În Danemarca însă persistă macrolitismul, în cadrul culturii Lingby.
Pe litoralul polonez evoluează o cultură care descinde tot din magdalenian sau hamburgianul din nord-estul Germaniei, Swiderianul (după localitatea Swidry Wielkie din Polonia), caracterizat prin: vârful de săgeată cu peduncul, swiderienii fiind primii care folosesc arcul cu săgeată la vânătoare; cuţitaşe cu latura teşită arcuită, răzuitoare scurte, rotunde şi unele dăltiţe cu caracter magdalenian. S-a răspândit în Polonia centrală şi nordică, până în bazinul superior al Volgăi. O comunitate aparţinând acestei culturi a fost identificată pe Ceahlău, în punctul "La Scaune" (la 1328 m).
În cultura Witowiană se constată o microlitizare mai avansată şi apar microburinele.
O cultură mai târzie apare în Scandinavia, în Norvegia, cultura Fosna şi tot aici este identificat arealul culturii Komsa, cu vârfuri pedunculate şi unelte pe aşchii. Marea Nordului şi Marea Baltică formau o singură masă de apă. Treptat are loc topirea gheţii şi exondarea platourilor , care se acoperă de muşchi şi licheni.
Din punct de vedere cronologic, aceste culturi pot fi încadrate între 14 000-6 700 ani.
Pe un spaţiu foarte larg, din Franţa până în Crimeea, se dezvoltă cultura Tardenoisiană (Fère en Tardenois – Franţa. 1879) - caracterizată prin geometrismul uneltelor (trapeze, triunghiuri), vârfuri care descind oarecum din Gravettian. În Franţa a cunoscut două compartimentări: în sud şi în nord.
Tardenoisianul este caracteristic pentru perioada Boreală, predominând utilajul microlitic geometric, a cărui origine este natufianul. Tardenoisianul III reprezintă în fapt un orizont neolitic.
În regiunile septentrionale, populaţiile din regiunile de coastă – maglemosienii (după o aşezare din insula Seeland, Danemarca) – trăiesc din vânat şi pescuit, s-au descoperit vârfuri de săgeţi şi clei de răşină pe suport de lemn.
Se răspândesc: salcia, mesteacănul, pădurile de stejari şi fauna specifică (cerbi, mistreţi). Apar primele aşezări omeneşti în "stadiul de cultură Maglemose", descoperit la Sandarna (în Suedia), în apropierea oraşului Gőteborg şi în turbăriile de lângă oraşul Mullerup, pe coasta de apus a insulei daneze Seeland, fiindu-i specific toporul cu coadă.
Maglemoisienii pescuiesc cu ajutorul harpoanelor, undiţe cu cârlige de os dinţate, plase din fibre de scoarţă de copac.
În sud predomină culesul, vânătoarea situându-se pe locul doi. Aceste comunităţi vor evolua spre o schimbare a mentalităţii pe fondul modificării comportamentului în natură, aparţinând cultural perioadei mezolitice. Apare acum un anumit decalaj în ceea ce priveşte inovaţiile. Specifică pentru zona scandinavă este şi cultura Kjőkkenmődding ("a resturilor de bucătărie", în germană Ertebőlle). Cu aceasta se face trecerea la neoliticul scandinav.
În Franţa, culturii Maglemose îi corespunde Campignianul.
Toporul este cunoscut şi în "tardenoisianul pontic" din Crimeea şi regiunea bazinului inferior a Niprului şi Don.
În Nordul şi Nord-Estul Irakului, în regiunile muntoase, în Munţii Kurdistanului, pe Valea Shanidar, R. Solecki a descoperit, în 1962, într-un strat mousterian schelete de neanderthalieni clasici. Aşchiile mousteriene, râcâitoarele, dăltiţele, lamele cu spate de caracter epipaleolitic şi un utilaj microlitic geometric (triunghiuri, semilune) anunţau aici mezoliticul.
Acum 12 000 de ani, în stratul B2 din Shanidar apare Zarzianul, marcând prezenţa celei mai vechi comunităţi mezolitice ce cunoştea râşniţa şi frecătorul pentru decorticarea boabelor de cereale şi este considerată o enclavă, o microzonă de dezvoltare a marilor inovaţii. Numele de Mezolitic a fost dat de Dorothy Garrod pentru cultura Natufiană (în Palestina), după utilajul descoperit în grota Shuqgah, în Uadi-en-Natuf, din deşertul Iudeii, datat în mileniul IX-VIII î.Hr. În utilajul microlitic în proporţie de 80%, în care formele geometrice regulate ajung la perfecţiune, (folosite îndeosebi pentru confecţionarea secerilor, ca şi tehnica înmănuşării lor), descoperit aici, A.Laming-Emperaire vede leagănul utilajului microlitic occidental:
- Tardenoisianul (Europa);
şi din Africa:
- Sebilianul (Egipt);
- Capsianul (Tunisia-Kenya);
- Ibero-maurisianul (partea nordică a continentului).
Cultura Natufiană este reprezentată la Ierihon printr-un sanctuar instalat pe pământ, în aşezarea Uadi Fallah (Nahal Oren), în Carmel, unde a fost găsită prima locuinţă permanentă, lângă Hulleh, la Mallaha, şi în Iordania, la Beidha, în apropiere de Petra.
În Africa de Nord apare o industrie epipaleolitică alohtonă, adusă dinspre est de Homo Sapiens, fiind foarte diferită de Aterian. Poate fi explicat astfel hiatusul între această din urmă industrie şi respectiv Capsian şi Iberomaurisian. Ansamblul acestor civilizaţii relevă o bogăţie şi o forţă evolutivă ce anunţă progresele esenţiale ale neoliticului.
Iberomaurisianul, nume stabilit de P. Pallary, în 1908, care a găsit în această industrie elemente de comparaţie cu utilajul microlitic descoperit în acel moment în sudul Spaniei, este cea mai veche cultură epipaleolitică din Nordul Maghrebului. Cronologia sa este mai bine stabilită datorită a 33 de datări radiometrice. Se ştie astăzi că Iberomaurisianul a apărut la Taforalt (Maroc) între orizontul 18 (Aterial final: 30 400 î. Hr.) şi 16, datat la 19 950 + 400 î. Hr., fiind cunoscut printr-o singură industrie litică, pe lame detaşate din mici nuclee de silex. Când a dorit să realizeze unelte de dimensiuni mai mari, omul n-a ezitat să folosească şi alte materii prime (calcare, gresii şi câteodată cuarţ sau roci eruptive). Utilajul uşor pe lame şi mici aşchii poate fi grupat în funcţie de importanţă:
- lamele de tipul à bord abattu foarte diverse în proporţie de 45-85%;
- piese retuşate sau denticulate;
- mici gratoare.
Industria pe os este mai diferenţiată decât cea pe piatră, deosebindu-se de exemplu, 6 tipuri de unelte folosite la tranşat, 14 tipuri de unelte pentru perforat.
Cultura a cunoscut în evoluţia ei trei faze:
- faza arhaică (anterioară mileniului XII);
- faza clasică (mileniile XI-X), caracterizată prin prezenţa lamelor în proporţie de 75-90%;
- faza evoluată, care face tranziţia de la faza clasică şi neoliticul mediteranean.
Iberomaurisianul a acoperit o mare parte din Africa de Nord, din Nordul Tunisiei până în Marocul Occidental, zonă fitoclimatică pe care geografii o numesc Tell: regiune cu relief contrastant ocupat de masive muntoase (Atlas), de văi şi câmpii, zonă căreia îi este specific climatul mediteranean, şi care, în perioada la care ne referim, cunoştea precipitaţii mai abundente şi temperaturi ceva mai scăzute decât astăzi.
Natufianul este una dintre cele mai vechi culturi urbane, cu locuinţe ovale sau rotunde, având temeliile de piatră.

Mezoliticul este caracterizat în Europa prin răspândirea:
- arcului - Stellmoon (Anglia);
- a bărcii (monoxyla) - Star-Carr (Anglia);
- a toporului propriu-zis. - despicător;
- târnăcop.
Şi prin:
- domesticirea câinelui;
- primele locuinţe - colibe de suprafaţă;
- apariţia secerii;
- folosirea plasei de pescuit;
- apariţia necropolelor.
Prima cultură care se desprinde din Magdalenian în zona sudică este Azillianul, fiindu-i specifice harponul aproape plat, cuţite pe lame retuşate lateral şi procesul de microlitizare. El ajunge în Crimeea ca rezultat al dezvoltării sincrone şi nu ca migraţie. În zona franceză apar galleţii - pietre de râu pictate cu funcţie magică.

Pentru teritoriul carpato dunarean Mezoliticul (10.000-6.650 ien) sau “faza terminal a unui epipaleolitic care se neolitizeaza” este reprezentat prin:
-cultura tardenoisiana (9.500-7.000 ien) –transmitere dinspre Europa Centrala in Crisana si zona intracarpatica,fac exceptie Campia Romana,centrul Transilvaniei si Portile de Fier. Unelte de silex si obsidian descoperite la Ciumesti.
-cultura azilliana-descoperiri in Pestera Hotilor-Baile Herculane,
-cultura Schela Cladovei (8.250-7.650 ien)-“Mezolitic pe cale de neolitizare”;foloseau multe unelte de cuartit,os,corn. Morminte cu schelete ,chircite sau intinse,presarate cu ocru rosu dovedesc evolutia credintelor religioase. Comunitatile din zona Portilor de Fier ajunsesera in pragul neoliticului intrucat incepusera sa cunoasca si sa cultive ,pe scara redusa,gramineele de tip cerealia sis a vaneze selectiv anumite specii de animale.


4."Revolutia neolitica”
4.1. Caracteristicile perioadei


În epipaleolitic epicentrul dezvoltării omului era în Europa, însă odată cu perioada postglaciară, epicentrul se mută în zona Orientului. Totuşi, Marija Gimbutas şi Colin Renfrew resping ideea conform căreia zorii civilizaţiei îi reprezintă Asia Anterioară. Mai mult decât atât, Henrieta Todorova afirmă „Ex Balcani lux”.
În neolitic, oamenii învaţă să stăpânească resursele alimentare, devenind independenţi de capriciile naturii. Se transformă din consumatori în producători, prin cultivarea plantelor şi creşterea animalelor.
Inovaţiile epocii noi a pietrei sunt.
- tehnica şlefuirii şi perforării uneltelor din piatră (silex, calcedonii provenite din concreţiuni de silex ale formaţiunilor de calcare cretacice, cuarţit provenit din şisturile cristaline, gresii ş.a.);
-trecerea de la economia "prădătoare"(Guy Rachet) la una producătoare, de la cules şi vegecultură la cultivarea plantelor şi de la vânătoare la domesticirea şi creşterea animalelor. Vegecultura depindea de reproducţia vegetativă a tuberculilor, a rădăcinilor sau a rizomilor.
- olăritului şi implicit roata. „Ceramica reprezintă poate cea mai veche întrebuinţare pe deplin conştientă şi calculată pe care omul a dat-o unei transformări chimice -esenţa procesului- căldura izolează din silicatul de aluminiu hidratatul – argila şi câteva molecule de apă, denumită „apă de compoziţie” (este nevoie de ardere la peste 6000 C)”. (Gordon Childe). Datorită faptului că ceramica va constitui reperul pentru definirea caracteristicilor culturale ale diverselor comunităţi neolitice, Richard Pittioni a propus să i se spună întregii perioade Keramikum .
- ocupaţii casnice: torsul şi ţesutul;
- transportul la distanţe mari a unor blocuri de piatră pentru construcţiile megalitice;
- noi tipuri de unelte: plantatorul, săpăliga, plugul din lemn, secera, tesla, fusaiola, greutăţile pentru războiul de ţesut şi pentru plasele de pescuit din lut;
- cuptorul cu reverberaţie, pentru arderea ceramicii, dar şi pentru prelucrarea aurului şi a cuprului;
- locuinţe cu platforme groase de lipitură calcinată, care asigură un climat salubru,
- cele mai vechi soiuri de cereale: orzul, grâul şi meiul;
- domesticirea şi creşterea animalelor. oaia şi capra, apoi porcul;
- păstoritul - reprezentând o specializare în creşterea animalelor;
- viaţa sedentară cu tot ce implică acest mod de viaţă;
  • aşezări de mari dimensiuni ce vor evolua spre stadiul urban;
  • perfecţionarea tehnicii măsurării timpului;
  • diviziunea muncii, creşterea rolului femeii în societate pe fondul unei sacralizări a acesteia în contextul practicării cultului fecundităţii şi al fertilităţii;
  • schimbări importante în universul spiritual pe fondul unei „solidarităţi mistice între om şi vegetaţie”(M.Eliade).
În evoluţia culturală a neoliticului se pot distinge două perioade.
a) neolitic aceramic, etapă care a durat mult timp - începe la mijlocul mil. IX-VIII î.Hr.
b) neoliticul cu ceramică - mileniile VIII-IV î.Hr.

4.1 Neoliticul timpuriu
Dinamica inovaţiilor neolitice începe în "Semiluna fertilă", după cum îi vor spune romanii, fiind teritoriul ce pleca de la Golful Persic, se întindea la nord şi îngloba Mesopotamia şi o parte din Turcia, şi se termina în Siria şi la Marea Mediterană. Curentul neolitic se va difuza de aici în întreaga Europă fie prin migraţie lentă de populaţie, fie prin aculturaţie. Principalele centre de difuziune au fost: Shanidar, Haçilar şi Çatal Hűyűk (la Sud de Konya). Neoliticul aceramic este atestat în Thessalia (unde câmpiile aluvionare au favorizat apariţia foarte curând a unor aşezări sedentare), la, Sesklo, Argissa-Sufli Magoula (unde a fost identificată faza „clasică” a civilizaţiei Sesklo) şi, după unii specialişti, în Iugoslavia. Deosebit de interesante sunt descoperirile de la Lepenski Vir, din zona Porţilor de Fier, ce par să indice o evoluţie specifică a neoliticului aceramic, fără legătură cu evoluţia culturală similară din restul zonei balcanice şi fără o dezvoltare ulterioară într-un neolitic cu ceramică. Pe baza rezultatelor obţinute prin metoda C-14, neoliticul timpuriu ar putea fi datat aici în mileniul al VII-lea şi al VI-lea î. Hr. În această perioadă, populaţia trăia în colibe din materiale perisabile, construite în şanţuri de formă pătrată sau eliptică, cu unghiurile rotunjite. Alături de locuinţe au fost identificate gropi de provizii, soluri bătătorite sau acoperite cu pietre şi vetre, precum şi urmele unor timide încercări de a produce ceramică, însă vasele sunt rudimentare, prost arse.
Nivele neolitice contemporane cu cele de mai sus s-au identificat şi la Soroca II - pe Nistru şi la Camena Moghila (în Ucraina). La Jarmo, aşezare neolitică din Kurdistanul iranian, s-au descoperit 16 nivele succesive, începând cu cele anterioare anului 6500 î.Hr., fără ceramică. În cele mai noi nivele există câteva recipiente mari de lut arse pe loc şi netransportabile, înfipte în sol. Către 6200-6100 Î.Hr. apare o ceramică ale cărei origini par să se regăsească la Tepe Guran, în aceeaşi zonă. Aşezarea de la Jarmo a fost abandonată cu puţin după anul 6000 î. Hr
Din acest moment, ceramica devine criteriul cel mai important pentru individualizarea diferitelor etape culturale corespunzând neoliticului. La început a predominat ceramica monocromă, mai mult sau mai puţin lustruită, iar la începutul mileniului VI î. Hr. Apare ceramica pictată şi ceramica de culoare închisă, incizată. La Nea Nikomedia abundă vasele incizate, ce caracterizează faza a II-a, faza pre-Sesklo, când îşi fac apariţia stilurile ceramice. Decorul pictat reprezintă deocamdată simple motive geometrice şi desene fără a vădi o anumită intenţionalitate. Se dezvoltă, relativ brusc, târguşoare ale cărui clădiri se grupează în jurul unui edificiu central, de dimensiuni mai mari, ca de exemplu la Nea Nikomedia, în regiunea Aliakmon şi la Sesklo, unde aşezarea este foarte mare. În cadrul acestor aşezări, locuinţele sunt cu una sau două încăperi, fiind dispuse cu totul diferit faţă de cele din Orient, plasate înghesuit, cu construcţii ce dispun de numeroase încăperi. Unele locuinţe au temeliile din piatră, fiind construite din chirpici compact, acoperit la exterior cu plăci din piatră sau sunt pur şi simplu cu pereţii din chirpic susţinuţi de stâlpi dispuşi în şiruri.
Probabil familia este celula societăţii, în condiţiile în care economia se sprijină pe cele două ocupaţii ce devin mai complexe: agricultura şi creşterea animalelor. Această economie are un caracter familial ceea ce a condus probabil la creşterea importanţei rolului femeii în societate.
Egiptul a primit inovaţiile prin aculturaţie, ca şi Peninsula Balcanică, acum 7 000 de ani, prin Thessalia, Macedonia, Creta - Knossos şi Cipru - Hirokitia.
În Cyclade s-au dezvoltat două culturi neolitice: cultura Saliagos (5000-45000Î.Hr.) şi cultura Kephala (către 4500 î.Hr.). Oamenii trăiau în mici aşezări rurale grupate.
La Sesklo apare prima cultură neolitică europeană cu ceramică pictată. În orizontul I ceramica de la Sesklo este monocromă. în al doilea orizont, denumit Protosesklo apar elementele geometrice în decor şi o anumit lustruire a vasului. Ceramica policromă caracterizează orizontul III, Presesklo, de care este legat coridorul de ceramică ce va ajunge în nord până la Gura Baciului, lângă Cluj. Sesklo IV aparţine neoliticului mijlociu.
În Creta, insulă de mari proporţii în Sud-estul Mării Mediterane, ce închide la sud Marea Egee, neoliticul evoluează oarecum izolat faţă de partea continentală a Greciei şi Anatolia. Principalul centru este la Knossos.
Următorul orizont important de neolitic cu ceramică este Starčevo-Criş - dezvoltat pe un areal foarte mare, purtând diverse denumiri. Karanovo şi Kemikovici în Bulgaria, Körös în Ungaria. Complexul are patru faze de evoluţie.
În zona circummediteraneană apare o cultură care se difuzează şi pe latura nordică a continentului african, precum şi pe cea sudică a celui european, de-a lungul litoralului, ce poartă numele de cultură cardială, datorită ornamentării cu o scoică - Cardia - a ceramicii.
În centrul Europei, de-a lungul Văii Dunării, Gordon Childe a urmărit o ceramică decorată cu un motiv din benzi incizate, numind complexul - cultură danubiană, complex bandkeramic sau neolitic rubanat . Complexul are două faze de evoluţie. În cea de a doua fază sunt folosite şi împunsăturile sub formă de volută. În spaţiul românesc este cunoscută sub numele de ceramică liniară.
Siturile aparţinând comunităţilor acestei culturi sunt dispuse în general în zoneel joase, câmpii aluvionare, sau pe terase. Urmele a două mari construcţii ce au avut funcţie de locuinţe au fost descoperite la Charmoy, de exemplu. Una dintre acestea, de tip clasic rectangulară cu doar trei pereţi interiori paraleli, care despărţeau în patru compartimente inegale spaţiul, şi o alta de tip trapezoidal, cu intrarea amenajată din două şiruri de stâlpi alăturaţi, avansând ca pentru a forma o streaşină. Înmormântările sunt variate: morminte izolate (Vinneuf), morminte printre locuinţele satului (Chaumont, Cheny), morminte grupate, adevărate necropole , morminte colective cu până la zece indivizi. Gropile sunt rectangulare sau ovoidale, câteodată circulare (gropile colective) şi adeseori sunt amenajate: banchete din nisip fin, destinate a sprijini capul defunctului; mici gropi conice, sterile din punctul de vedere al inventarului, care însoţesc gropile principale. Poziţia culcat pe o parte, cu picioarele îndoite este dominantă. Ritul de înmormântare este inhumaţia. Nu există o orientare specială a corpului celui decedat, iar inventarul funerar este depus în zona capului: coliere, dinţi de animale diverse, perforate sau nu, utilaj din silex (gratoare, vârfuri) sau os, chiar râşniţe. Capul putea fi încadrat de pietre masive.
Ceramica are forme, decor şi tehnică de ornamentare mai mult sau mai puţin diversificată. Dacă considerăm micile aşezări ca având un caracter temporar, unde ansamblurile de ceramică pot un element de identificare a activităţilor acestor călători, marile situri de la Armeau, Charmoy, Chaumont, Cheny sau Passy (în Franţa) prezintă un fond comun, însoţit de un anumit număr de forme şi decoruri originale.
În aceste fonduri comune, vasele semisferice sunt cele mai obişnuite. Decorul este adeseori dispus în benzi orizontale continui sau discontinui, putând să le fie asociate şi benzile verticale. Acest motiv, foarte frecvent, este analog celui din faza finală a ceramicii rubanate de pe cursul mijlociu al Rhinul. Motivele pot fi realizate cu pieptenele, cu un obiect ascuţit, cu un vârf fin şi chiar cu degetele sau unghia.
Baza economiei acestor comunităţi o reprezintă agricultura şi, cu roluri complementare acesteia, creşterea animalelor şi vânătoarea. Unele grupuri par de a fi mai mult ataşate de aceste din urmă ocupaţii.
O altă cultură aparţinând noeliticului mijlociu este cultura Chasséen, după numele sitului descoperit la Chassey (Saône-et-Loire, Franţa). Răspândită în partea centrală a Franţei şi în Bazinul Parizian, cultura este mărturia unei civilizaţii venite de pe ţărmurile mediteraneene. Siturile sunt în general de mici dimensiuni şi puţin numeroase, poate datorită prezenţei masive a comunităţilor purtătoare a culturii rubanate. Evoluţia ceramicii indică fuziunea diferitelor influenţe, care au condus la apariţia unui facies apropiat de neoliticul mijlociu bourguignon.


4.2. Neoliticul mijlociu
Această perioadă este considerată ca reprezentând apogeul epocii neolitice.
În ceea ce priveşte prelucrarea pietrei se remarcă o diversitate mai mare a tipurilor de unelte, care revin la macrolitism, fiind foarte mult utilizat obsidianul. Unii specialişti consideră că schimbările din această perioadă se datorează pătrunderii în zona Mării Egee a unor populaţii ce vin din Orient. Sunt întemeiate acum câteva dintre centre cele mai importante ca de exemplu la Tzani Magoula, Tsangli, Zerelia, iar majoritatea aşezărilor din neoliticul timpuriu îşi măresc dimensiunile. Aşezarea de la Sesklo se întindea pe o suprafaţă de cca 7-10 ha. Este perioada în care apare un nou tip de construcţie, o clădire mai evoluată, având în partea din faţă un vestibul deschis şi două încăperi spaţioase, inegale ca dimensiuni definită drept megaron. Aşezarea de la Soufli Magoula este întărită cu un şanţ de apărare, lung şi destul de adânc.
Ceramica monocromă este decorată adesea cu benzi în relief, iar lustruirea este îngrijit realizată la vasele pictate. Stilul este cel al decorurilor pline (în scară, în meandre, în tablă de şah, în dinţi de ferăstrău, în formă de ramuri sau frunze etc) – Solid Style - trecându-se la decorul pictat cu roşu. În Grecia Orientală domină liniarul şi geometricul, iar spre sfârşitul perioadei se răspândeşte tehnica Urfirniss, caracterizat printr-un vernil strălucitor, cu decor şi tectonică variate.
Majoritatea aşezărilor greceşti din această perioadă au sfârşit tragic, ca urmare a unor incendii devastatoare.


4.3. Neoliticul dezvoltat / Eneoliticul / Chalcoliticul
Pentru perioada cuprinsă între 5500-3000 î. Hr. un deosebit interes prezintă descoperirile de la Haçilar, Alişar şi Beycesultan, din Asia Mică. În decursul mileniilor VII şi VI î.Hr., Anatolia va cunoaşte trecerea rapidă de la neolitic la eneolitic, pe fondul unei favorabile poziţii geografice, pe drumul ce lega Asia de Europa şi pe care era tranzitată arama, atât de necesară noii economii. Începând cu anul 5500 î.Hr. se constată în această regiune o anumită stagnare în raport cu dezvoltarea relativ rapidă a Mesopotamiei antice, care face mari progrese în evoluţia vieţii urbane, a organizării primelor canale de irigaţie, a prelucrării aramei, şi mai apoi a bronzului.
Anatolia îşi va reveni, sub noile impulsuri venite din Orientul Apropiat, dar între timp în zona egeeană şi Balcani începuse epoca bronzului. Astfel, prima aşezare de la Troia (Troia I) prezintă strânse legături cu vechea civilizaţie cicladică a bronzului, unde s-a descoperit o cetate mai veche decât Troia. Apariţia şi evoluţia primei aşezări (Troia I- 300-2500 î.Hr.) poate fi pusă pe seama exploatării zăcămintelor de aramă din zona sud-est europeană, iar perioada de stagnare ar putea fi explicată tocmai prin lipsa acestei materii prime. Este momentul când înfloresc mari aşezări ca cele de la Bubanj-Hum (în Iugoslavia), Krivodol (în Bulgaria) şi Gumelniţa ( în România). În fapt, produse gumelniţene, anterioare orizontului Troia I, au fost descoperite departe, la Dikili-Tash, în Tracia sudică. De altfel, strânsele raporturi între Asia Mică şi regiunile carpato-dunărene explică apariţia în această ultimă zonă a unui sanctuar cu picturi murale la Căscioarele, lângă Călăraşi.
În a doua jumătate a mileniului III î.Hr., se produc două mişcări de populaţii, în parte asociate cu răspândirea metalului în Europa:
  • o populaţie, care vine dinspre spaţiile nord-pontice, ce aduce ceramica decorată cu şnurul şi topoare de luptă;
  • o populaţie cu vase campaniforme (în formă de clopot).
Populaţiile campaniforme/calciforme (în terminologia anglo-saxonă: Bell Beaker/Beaker Folk), au drept caracteristică prezenţa vaselor ceramice în formă de pahare, care predomină, vase de băut în formă de clopot, răsturnat. Decorul acestora este realizat prin imprimare şi dispus în benzi paralele, orizontale ce înconjoară vasul. Războinici, arma preferată fiind arcul (în morminte s-au găsit plachete cu funcţia de brasarde de arcaşi), dispunând şi de pumnale cu limbă la mâner (pumnale occidentale), purtătorii acestei culturi aparţin, din punct de vedere somatic, tipului alpin - caucazian, fiind deosebiţi de dolicocefalii neolitici mediteraneeni prin brahicefalie (cap rotund). Cea mai mare parte a specialiştilor plasează originea lor în Iberia, unde s-au descoperit numeroase morminte sub tumuli rotunzi, în estuarul râului Tago şi în Valea Guadalquivirului. La Los Millares s-au identificat tholoi (morminte megalitice), ce par să indice prezenţa unei influenţe cretane (este vorba de mormintele cu tholos cu care sunt contemporane). La acestea se adaugă cunoştinţele lor de metalurgie ceea ce a făcut ca unii specialişti să-i considere originari din Asia sau din Europa Estică, poate Moravia, unde este uneori practicată incineraţia.
Semiagricolă, semipastorală, semirăzboinică, semicomercială, această populaţie se răspândeşte, paşnic, dar foarte repede în întreaga Europă Occidentală, ajungând în nord-vest, prin Valea Rinului şi Olanda, în Marea Britanie. În Europa centrală au întâlnit şi s-au unit uneori cu purtătorii culturii ceramicii şnurate.
Numele culturii este dat de modul de decorare a vaselor, pahare cu gâtul lung, folosind impresiunile cu şnurul sau incizia (în acel moment mai puţin utilizată). Aceste populaţii mai folosesc amfora sferică şi le sunt specifice securea de luptă (din aramă, imitată uneori în piatră, cu forme variate) şi înmormântările în tumuli sau în morminte individuale.

5.Epoca metalelor.
5.1. Metalurgia bronzului

Descoperirea bronzului a marcat fără îndoială un important progres în istoria omeniri. Bronzul este un aliaj obţinut prin combinarea aramei (în proporţie de 90%) cu cositorul, arsen, antimoniu sau plumbul (în proporţie de 10%). Aliajul avea ca scop îmbunătăţirea calităţii cuprului, prea moale, şi coborârea temperaturii de topire (temperaturile de fuziune sunt inferioare celor specifice metalelor pure). Iniţial au fost exploatate zăcămintele de suprafaţă – cele mai bogate, dar şi cele care se epuizează cel mai repede – după care s-au practicat puţuri sau galerii pentru a se ajunge la minerale.
În procesul metalurgic un rol deosebit de important îl joacă temperatura ce putea fi controlată prin intermediul cuptoarelor (de la simple gropi săpate în pământ până la cele mai elaborate – comportând diverse procedee de aerisire, orificii de evacuare) şi folosirea foalelor. Aceste operaţii erau practicate de meşteri în ateliere specializate, cu amenajări şi utilaje specifice.
5.1.1. Tehnici
Metalurgia bronzului se bazează pe cunoştinţele dobândite în timp de cei ce prelucrau arama, care putea fi prelucrată prin topire, iar odată răcită prezenta o anumită duritate şi pe posibilitatea obţinerii materiei prime prin arderea minereurilor sau pământuri cristaline, la temperaturi ridicate şi în contact direct cu cărbunele de lemn, realizându-se astfel reducţia.
Iniţial, cuprul era exploatat în stare nativă (filoane) – la Sialk, de exemplu, în Iran, şi prelucrat apoi prin ciocănire. Indienii din America de Nord au avut la dispoziţie cantităţi mari de cupru nativ, pe care-l exploatau pe malurile Marilor Lacuri.
Prin topire însă, arama putea fi prelucrată mai uşor, se obţineau lame tăioase cum nu se realizau din piatră, iar odată tocită partea activă, obiectul putea fi retopit şi remodelat la nesfârşit. Meşterii dispuneau de un inventar specific: cuptoare, creuzete, cleşti ş.a.m.d.
Activitatea metalurgică poate fi considerată cea mai veche activitate specializată.
Descoperirea bronzului a oferit meşterilor posibilitatea de a crea obiecte mai rezistente şi mai diversificate din punctul de vedere al funcţionalităţii. Un alt avantaj a fost temperatura mai mică de topire (cca. 8000 C), ceea ce însemna şi o economie importantă de combustibil. Gama produselor obţinute prin topirea şi turnarea în forme a bronzului (se folosea metoda cerei pierdute) includea unelte, arme şi podoabe.
5.1.2. Difuziune
Acum 3 000 de ani î.Hr. apar în Orientul Apropiat şi Nordul Indiei trei factori care vor determina alte schimbări în viaţa oamenilor: irigaţia, metalurgia bronzului şi contactul cu triburile de păstori nomazi. Comunităţile agrare din Valea Nilului, a Tigrului, Eufratului, Indusului se centralizează, transformându-se în aglomerări urbane.
În Egipt, Siria, Fenicia, Mesopotamia, India de Nord se dezvoltă şi schimbul de mărfuri, în măsura în care acestea dispun de surse importante de materii prime, iar comunicarea între comunităţi, pe această cale, conduce la o uniformizare artistică şi religioasă.
Din Anatolia, metalurgia bronzului se difuzează, peste Marea Egee, în Grecia, Peninsula Balcanică, în Thracia, Macedonia, Thessalia, apoi la nord de Balcani şi de-a lungul Văii Dunării.
Astfel, cronologia epocii bronzului cunoaşte decalaje pe largi zone geografice, reperul constituindu-l (după P.Reinecke) evoluţia din zona sudică şi respectiv din centrul Europei.
Prima vârstă a bronzului (sau bronzul vechi) este datată în mileniul III (3200-2000 î.Hr.) şi constituie evoluţia civilizaţiei neolitice care s-a dezvoltat înainte în Asia Mică şi Cyclade. Difuzarea metalurgiei bronzului, facilitată de abundenţa resurselor miniere, a condus la schimbări fundamentale în modul de viaţă a insularilor, la sfârşitul mileniului al IV-lea, această activitate părând a fi fost limitată la producţia utilitară unde decorul nu este necesar. S-au păstrat câteva piese, arme şi diverse unelte, care dovedesc impactul metalului în viaţa cotidiană: mai numeroase la jumătatea mileniului IV, aceste obiecte, obţinute prin batere, asigurau protecţia proprietarilor, şi preponderenţa meşterilor de la cei specializaţi în tehnica prelucrării cuprului până la tâmplari, meşteşuguri foarte importante pentru populaţiile preocupate şi de navigaţie. Utilizarea bronzului explică creşterea numerică şi ca volum a figurinelor din marmură din Cycladicul vechi II. Printre alte metale, argintul ce abundă, este folosit la confecţionarea vaselor foarte delicate, din categoria cupelor din colecţia Goulandris. Primele pyxide cilindrice, flacoane piriforme din grupul Kampos, urcioare cu cioc şi cratere din grupul Kastri şi Amorgos sunt ilustrate prin exemplarele cele mai reprezentative.
Însă cel mai important mod de exprimare a gustului estetic pentru locuitorii insulelor Cyclade rămâne ceramica. În afară de evoluţia formelor se înregistrează şi o schmbare a decorului în funcţie de care specialiştii stabilesc cronologia acestei perioade.
În China, epoca bronzului începe în 1 600 î.Hr.

5.1.3.a. Bronzul timpuriu
Pe coasta Asiei Mici, dominând intrarea meridională a Dardanelelor s-a dezvoltat Troia I (3000-2500 î. Hr.) , iniţial o aşezare puternic întărită, ce ocupa o suprafaţă nu prea mare (diametrul fiind de 90 m). S-au păstrat părţi din zidul de apărare şi poarta, flancată de două turnuri. Aşezarea aparţine celei mai vechi faze a bronzului, iar sfârşitul ei s-a datorat unei puternice incendieri. Deşi mesopotamienii şi egiptenii cunoşteau şi foloseau deja scrierea, aceasta a rămas necunoscută în această zonă.
În Cyclade, un mare complex insular care domină centrul Mării Egee (gr. Kyklos=cerc, insulele fiind dispuse în cerc în jurul insulei Delos), ca în toate societăţile insulare, introducerea elementelor alogene nu a produs o înnoire – brutală sau nu - de populaţii. Elementele noi sunt selectate, asimilate treptat, deseori total, de societatea cycladică, însă aceasta reuşeşte să-şi păstreze fizionomia specifică. Obişnuiţi să se confrunte cu sărăcia şi cu condiţii de viaţă deseori dure, locuitorii acestei zone sunt inventivi atunci când sunt puşi în situaţia de a căuta şi exploata cele câteva resurse pe care insulele le pun la dispoziţia lor.
În timpul Cycladicului Vechi I (3200-2800 î.Hr.) oamenii prelucrează obsidianul şi piatra vulcanică ce abundă la Melos, marmura, plumbul,ş.a.. Bronzul timpuriu se caracterizează prin existenţa unor simple cabane, construite din materiale perisabile, înmormântări individuale în morminte cu dale din piatră (în cistă) şi forme ceramice puţine. Acestei perioade îi aparţin mai multe grupuri culturale: gupurile Lakkoudes, Pelos şi Plastiras, cărora le corespund diverse figurine din marmură. Cycladicului Vechi II reprezintă apogeul civilizaţiei cycladice. Siturile de locuit de pe coastă nefortificate sunt abandonate în favoarea aşezărilor plasate pe înălţimi, ale căror pante mai accesibile sunt protejate prin întărituri. Arhitectura este mai elaborată în raport cu faza precedentă, casele sunt construite din piatră, urmând un plan rectangular sau curbiform, fiind acoperite cu pământ bătătorit depus pe grinzi masive din lemn.
Începutul epocii bronzului poartă în Grecia numele convenţional de Helladic, care cuprinde trei faze de evoluţie: Helladicul Vechi, Helladicul Mijlociu şi Helladicul Recent. Prima fază corespunde civilizaţiei anatoliene a noilor veniţi, care vor fi asimilaţi la rândul lor, către 1950, de alţi năvălitori.
În această perioadă, Europa de sud-est este, din punct de vedere etnic, rezultatul integrării în mediul său cu tradiţie neolitică a unei succesiuni de comunităţi alogene, de origini diferite, pătrunse în această regiune în trei mari perioade: în eneoliticul târziu, perioada de tranziţie spre epoca bronzului şi spre sfârşitul bronzului timpuriu (Petre Roman).
În centrul Europei (Boemia, Republica Cehă astăzi) bogate depozite de cupru şi staniu au facilitat dezvoltarea tehnologiei de prelucrare a bronzului în timpul mileniului III î.Hr.. Pentru această perioadă sunt tipice mormintele regale şi aristocratice acoperite de kurgane (barrow) sau tumuli, însă în mileniul următor intervine o schimbare; incineraţia devine o practică comună, şi înmormântările în urnă (urnfields) încep să stabilească un obicei.
Din amestecul culturii ceramicii şnurate cu componente ale culturii paharelor în formă de clopot se nasc noi culturi, ca de exemplu, Unětice, cultura ceramicii încrustate. În bazinul Dunării, vestul României şi nordul Iugoslaviei modul de viaţă, pe care M.Gimbutas îl numeşte „vechi european”, continuă în cadrul culturilor Nagyrév şi Periam. La est se răspânesc grupuri ce au suferit procesul de indo-europenizare: Hatvan, urmat de Otomani-Wietenberg, Monteoru şi Tei.

5.1.3.b. Bronzul mijlociu
Este perioada în care, în Anatolia centrală apare şi se dezvoltă Regatul Hatti (2500-2000 î.Hr.). Deşi foarte influenţaţi de Mesopotamia, hattiţii şi-au păstrat originalitatea în arta şi civilizaţia lor. Timp de aproape două milenii, de acum 2500 până acum 700 î.Hr., Anatolia a cunoscut existenţa unor mici regate în care regele îşi asuma şi rolul de mare preot. În acelaşi timp cu marile migraţii de indo-europeni din Nordul Europei spre regiunile mai calde din Sud, la sfârşitul mileniului III î.Hr. pătrund peste Caucaz în Anatolia hittiţii. În cursul primei jumătăţi a mileniului II, principatele indo-europenilor coexistă cu cele ale hittiţilor, pentru ca spre 1700 î. Hr. întreaga regiune să devină un regat hittit.
O altă mare aşezare din perioada la care ne referim este Troia II (2500 – 2200 î. Hr.), care va continua producţia meşteşugărească anterioară, mai cu seamă în domeniul ceramicii. Apar schimbări însă în ceea ce priveşte tehnicile de construcţie militară sau civilă , şi mai cu seamă în ceea ce priveşte metalurgia bronzului. Din această perioadă datează celebre tezaure din aur, considerate de Schliemann ca aparţinând regelui Priam. În cele şapte nivele aparţinând acestui nivel cronologic (Troia IIa-g) s-a putut constata o foarte echilibrată organizare a spaţiului locuit al cetăţii (diametrul fiind de cca 110 m). În jurul aşezării au fost ridicate ziduri puternice, refăcute şi consolidate succesiv, de cel puţin trei ori, în decursul perioadei menţionate. Cetatea era bogată şi bine organizată. S-au descoperit vase de ceramică, lucrată la roată, influenţă probabil siriană (cupe cu două toarte, cupe simple) şi podoabe de aur (cercei, inele, ace, diademe) datând din faza Troia IIg, urmată de un nou incendiu, ca urmare a pătrunderii primelor populaţii indo-europene.
În mileniul al III-lea, Creta cunoaşte o dezvoltare dinamică din punct de vedere cultural datorită numeroaselor contacte cu Egiptul, Anatolia, Cyclade şi mai târziu cu coasta Levantină. Această evoluţie poate fi urmărită de-a lungul a trei faze:
  1. Epoca Minoică veche (primele secole ale mileniului III şi sfârşeşte în sec XXI î.Hr.;
  2. Epoca Minoică Mijlocie (către 2100/2000 – 1600), când apar primele palate la Knossos – Phaistos şi Mallia. Tot acum apare scrierea hieroglifică, apoi linearul A;
  3. Epoca Minoică Recentă (către 1600 – 1200). Palatele şi vilele de la Knossos (Zakro, Haghia, Triada, Phaistos, Mallia) sunt reconstruite şi bogat decorate.
În perioada Minoică Mijlocie în zona centrală şi orientală a Cretei a înflorit o civilizaţie urbană, rafinată. Cercetările de la Cnossos, Micene şi din alte situri au dezvăluit faptul că era cunoscută şi folosită scrierea, prima pictografică şi apoi liniară (Liniarul A), de tip silabic, incizată pe tăbliţe de argilă, poate ca urmare a influenţei mesopotamiene. La Cnossos şi în alte situri au fost identificat adevărate oraşe, în care locuitorii trăiau în case cu mai multe etaje, cu ferestre şi curţi interioare; obişnuiau să se înconjoare de obiecte de artă. Erau guvernaţi de rege, şi asimilaseră uzanţe administrative specifice Orientului Apropiat. Pe de altă parte neobişnuita absenţă a spaţiilor sacre amenajate – sanctuare – pare să indice faptul că ceremoniile religioase averau ca loc de desfăşurare palatele în care regii erau şi mari preoţi.
În secolul al XV-lea se pare că s-a instalat o dinastie aheeană, după care palatele sunt distruse (Knossosul dispare după 1380 î.Hr.). În ceea ce priveşte esenţa civilizaţiei minoice, aceasta a fost mai mult un reflex local al civilizaţiei miceniene, până la tulburările din secolul al XII-lea, care au precedat cucerirea doriană.
La Mokhlos, mică insulă lângă ţărmul septentrional al Cretei răsăritene, a existat o aşezare deosebit de influentă în a doua jumătate a mileniului III î. Hr.. Au fost descoperite morminte colective construite din piatră, de formă dreptunghiulară, vase de piatră şi bijuterii din aur.
În perioada 2 300 – 2 000 î.Hr. se dezvoltă Cycladicul Vechi III, caracterizat prin cultura Phylakopi I: apar acum adevărate oraşe nefortificate pe ţărmul mării, în zone relativ deschise. Mormintele conţin înhumări multiple, iar formele ceramice sunt mai elaborate. Civilizaţia cycladică a întreţinut relaţii comerciale cu civilizaţii contemporane, minoică în Creta şi helladică în Grecia, dar şi cu cele din Asia Mică, bazinul Dunării, Marea Azov, insulele din Adriatică şi poate şi cu Insulele Baleare. Ea ocupă locul întâi în lumea egeeană în timpul întregului Cycladic Vechi şi s-au regăsit urmele influenţei ei în civilizaţia Greciei continentale din epoca bronzului până în epocile miceniană şi arhaică.
În Europa, bronzul este introdus o mie de ani mai târziu decât în Anatolia, prin purtătorii de torquesuri6 (anatolieni), care apar la Ras Shamra, la începutul
mileniului II î.Hr., trec prin Europa centrală şi ajung până în Alsacia, şi se îndreaptă spre minele de staniu din Boemia.
În regiunea Dunării Mijlocii (Slovacia şi Ungaria) apare o civilizaţie caracterizată prin prezenţa unei ceramici negre, lustruite, denumită de specialişti cultura „Câmpurilor cu urne” (urnfields), deoarece purtătorii acesteia practicau ritul funerar al incineraţiei în urne. Acestea din urmă erau apoi îngropate într-o mică movilă de pământ (tumul). În expansiunea lor, începând din secolul al XV-lea , spre sudul continentului, de-a lungul principalelor trasee comerciale ce urmau văile marilor râuri, aceste populaţii au împins spre sud şi vest populaţii mai vechi, ajungând până în Grecia şi Asia Mică. În acest din urmă „popas” au dat naştere unui curent de proporţii – curentul egeean sau al „popoarelor mării”, ajungând să atace Egiptul, la începutul secolului al XII-lea, în timpul faraonului Ramses III (1198-1176.î.Hr.).
La Troia aceste populaţii au lăsat ceramica decorată cu protuberanţe, în stratul VII b 2, marcând astfel traseul pe care l-au urmat în drumul lor spre Mediterana Orientală.
În această perioadă populaţiile din Europa Centrală şi Balcani vorbesc limbi indo-europene. Excepţie fac civilizaţiile din Creta şi Grecia în tot timpul mileniului al II.lea î.Hr.
5.1.3.c. Bronzul târziu
Distrugerea palatelor cretane după 1450 î.Hr. (cel din Knossos a fost distrus după 1400 î. Hr.) a marcat declinul civilizaţiei Minoice, şi ulterior a dezvoltării civilizaţiei Miceniene. Stilul artei miceniene şi tăbliţele cu Linearul B prezente pe insula cretană indică preznţa unei populaţii din peninsulă.
Un oraş tipic micenian are un centru, cu un palat regal fortificat. Oraşele sunt fortificate cu structuri masive ridicate din piatră, cunoscute ca ziduri ciclopice. Linearul B din această perioadă include numele zeilor greci, cum ar fi Zeus, şi detalii privind posesiunile regale. Măştile din aur, ceramica şi vasele din aur şi argint, podoabele descoperite de Schliemann în mormintele regale sugerează o mare influenţă şi putere pe care o vor dobândi micenienii.
Troia, care are o poziţie navală foarte bună, fiind situată în apropiere de Hellespont, posedă o colecţie exorbitantă de produse miceniene. Arheologii au stabilit că oraşul a fost distrus după 1200 î.Hr.
6un colan rigid, din metal, cu capete deschise de obicei, de formă ovală sau circulară. Se purta la gât şi era semn distintctiv pentru anumite caregorii sociale
În Europa, secolele XIII-XII î.Hr. au cunoscut o extraordinară dezvoltare a producţiei metalurgice, în timp ce regiunile centrale ale continentului, pe cursul mijlociu al Dunării, se dezvoltă un focar cultural şi o mare putere militară în acelaşi timp (Marija Gimbutas). Se generalizează acum incineraţia, şefii militari fiind înmormântaţi în tumuli regali, cu un inventar bogat: săbii, vârfuri de suliţă, securi, armuri, coifuri şi jambiere, piese de harnaşament, podoabe de bronz şi alte artefacte.
La sfârşitul Helladicului târziu III B, în jur de 1230 î.Hr., apar în Grecia, la Micene, Kallithea, în Epir şi în jurul Salonicului, săbii, pumnale, securi, brăţări cu capetele ăn formă de spirală şi fibule arcuite în formă de spirală, ale căror origini sunt central-europene.
La rândul ei, şi Italia este influenţată de acestă cultură. Probabil, conform datelor lingvistice şi epigrafice, proto-illirii sau proto-frigienii sunt responsabili de distrugerea de distrugerea citadelelor miceniene. Marija Gimbutas crede că patria acestora ar trebui căutată în perimetrul culturii Gáva, ai cărei purtători s-au deplasat spre sud şi sud-est în vestul Anatoliei (după cum pare să confirme şi prezenţa ceramicii specifice – urne bitronconice cu proeminenţe). Acelaşi tip de ceramică a fost identificată şi în orizontul VIII B de la Troia, corespunzând secolului al XII-lea î. Hr..
Păstrându-şi poziţia dominantă în Europa, după momentele menţionate mai sus, cultura câmpurilor cu urne vor evolua treptat spre epoca fierului, în perioada secolelor XII-VIII î. Hr.
Concluzii:
Evoluţiile tehnologice din neolitic, prelucrarea lutului şi obţinerea ceramicii de bună calitate , prin stăpânirea temperaturilor de ardere, precum şi descoperirea aramei au creat premisele obţinerii şi prelucrării bronzului – aliaj din cupru şi plumb.
Metalurgia bronzului a determinat o serie de schimbări în plan economic, dar mai cu seamă social. Este perioada în care se încheie procesul de indoeuropenizare, societăţile umane se ierarhizează, pe fondul apariţiei aristocraţiei militare. Ca urmare a generalizării specializărilor în domeniul economic, schimburile comerciale se dinamizează, având ca suport dezvoltarea tehnicilor navigaţiei şi a transportului terestru. În plan spiritual se impun ideile şi credinţele religioase specifice lumii indo-europene.
5.2 Metalurgia fierului.
Fierul este cunoscut încă din mileniul III î.Hr. în Iran, Mesopotamia şi Anatolia, fiind folosit fie fierul meteoric, cu un conţinut important de nichel, mai greu de prelucrat, fie un metal grosolan extras din minereuri. În Siria de Nord a fost descoperită carburarea, care a făcut posibilă obţinerea oţelului cu 0,3 până la 2,2 % Carbon, în secolele XIV-XIII î.Hr. Metalurgia fierului a fost monopolizată în Anatolia de hittiţi, care au folosit-o în special pentru a avea un avantaj în plan militar. Din corespondenţa regilor hittiţi cu faraonii egipteni reiese o mare grijă pentru păstrarea secretului tehnologic, negoţul cu fier fiind un monopol deţinut de stat. La sfârşitul secolului al XIII-lea î.Hr. statul hittit este desfiinţat, în urma atacurilor coaliţiilor de triburi şi uniuni de triburi de pe coasta de vest a Asiei Mici, în cadrul a ceea ce s-a numit „marea invazie egeică”, iar izvoarele egiptene le-au reţinut sub numele de „popoarele mării”. În aceeaşi perioadă este arsă Troia VII a, iar puţin mai târziu pătrund în Grecia dinspre nord-vestul Balcanilor dorienii, în timp ce frigienii se îndreaptă spre Asia Mică, plecând din aceeaşi zonă balcanică.
În ceea ce priveşte modul în care metalurgia fierului s-a răspândit în Europa, specialiştii vorbesc de calea cimmeriană sau calea Caucazului şi a stepelor nord-pontice, de exemplu.
În Europa, fierul începe să fie prezent începând cu anul 1000 î. Hr. În expansiunea lor triburile din Europa Centrală, purtătoare a culturii câmpurilor cu urne, au întâlnit grupuri de celţi şi slavi, vorbitori de limbi italice şi illiri. În nordul Italiei cultura Villanoviană (1000-700 î.Hr.) joacă rol similar cu cel al culturii Hallstatt (750?-450? î. Hr.), şi apoi cel jucat de celţii din vestul Europei începând cu secolele VII-IV î.Hr. Celţii sunt identificaţi cu cultura La Tène (450?-58 î.Hr.), ce datorează însă mult Hallstattului. Populaţiile germanice încep să se difuzeze din Sudul Scandinaviei şi zona baltică începând cu anul 500 î.Hr.
Epoca Fierului a fost împărţită de specialişti în:
  • Prima vărstă a fierului (1 000 – 500 î. Hr.) - Hallstatt;
  • A doua vârstă a fierului (500-50 î.Hr.) – La Tène.

5.2.1. Tehnici
Metalurgia fierului presupune o serie de procese complexe, începând cu reducţia minereului, care se realizează la temperaturi ridicate, pentru care a fost necesară realizarea unui cuptor special. Pe de altă parte, extracţia minereurilor presupune o specializare mai bună chiar decât prelucrarea metalului.

5.2.2. Difuziune
Începând cu 800 î.Hr., civilizaţia greacă începe să se refacă după şocul produs de invazia dorienilor, dar în forme diferite. În acelaşi timp, fenicienii se stabilesc în diverse locuri din zona Mediteranei şi răspândesc elemente ale civilizaţiei Asiei Mici. De la fenicieni grecii împrumută alfabetul, iar din secolul al VIII-lea î.Hr., oraşele-state greceşti se extind prin colonizare, în întreaga regiune a Mării mediterane. Moştenirea hellenistică este astfel transmisă populaţiilor pe care aceşti le consideră barbare, maarea majoritate a grupurilor etnice din vestul Mediteranei, printre care şi etruscii, adoptând elemente specifice culturii greceşti. Mare parete din centrele urbane din această zonă, greceşti sau nu, vor evolua spre forme monarhice de organizare sau aristocratice, pe fondul întăririi poziţiilor oligarhiilor comerciale (plutocraţii).
Spre deosebire de Grecia, Italia în epoca fierului era divizată de existenţa mai multor grupuri etnice şi lingvistice, infiltrate prin nordul peninsulei, în mileniul al II-lea î. Hr..
În Nordul Italiei, cultura Villanoviană (1000-700 î.Hr.) are un rol foarte important. Numele culturii provine de la necropola descoperită în anul 1853 în oraşul Villanova, în apropiere de Bologna. Ulterior au fost identificate urme ale acestei culturi şi în alte zone din nordul şi partea central-nordică a Italiei. Inventarul arheologic reflectă utilizarea unei tehnici avansate în ceea ce priveşte prelucrarea metalelor, în care sunt prezente influenţe greceşti, caracterizate prin repoussé (batere cu ciocanul, desene geometrice), evidenţiate de multe arme, ceramică descoperite în regiunea de astăzi a Toscanei. Cultura Villanoviană, a căror purtători vin din Europa Centrală, este similară cu cultura Hallstatt din Austria. Villanovienii îşi incinerau morţii, şi îngropau cenuşa în urne din pastă grosieră, decorate cu motive geometrice. Urnele din morminte sunt însoţite de diverse piese de inventar funerar din fier şi bronz, dintre care se evidenţiază fibulele, unele cu reprezentări de animale. Villanovienii au fost înlocuiţi de etrusci.
Caracteristică pentru această perioadă este cultura Hallstatt din centrul, vestul Europei şi Balcani. Numele culturii provine de la numele unui oraş din Austria, care este astăzi în Provincia Oberösterreich, la 225 km sud-vest de Viena. Necropola descoperită aici şi cercetată în perioada 1846 şi 1899, conţinea peste 2 000 de morminte şi numeroase artefacte datând din perioada cuprinsă între 750-450 î.Hr.. Interesant de reţinut sunt elaboratele rituri funerare, dominantă în plan economic rămânând metalurgia bronzului.
Celei de a doua epocă a fierului îi este specifică cultura La Téne (450?- 58 î.Hr.), ai cărei purtătorii sunt consideraţi celţii, care ocupă spaţiul central european începând cu 750 î.Hr., de la Câmpia Vistulei la cea a Marnei. Lumea celtă s-a organizat în triburi şi clanuri, autoritatea aparţinea adeseori unor regi, şefi militari, cavaleri care conduc migraţiile acestei populaţii, în timp ce aşezările lor au caracter fortificat – oppida.
În dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor umane în această perioadă se produc importante restructurări, iar ritmul acestora este inegal, în timp ce centrele de cultură se deplasează. Ariile culturale devin mai vaste decât cele din perioada anterioară, însă fierul rămâne mult timp încă o materie primă rară şi scumpă.